Un adolescent a murit după ce sania pe care se afla, tractată de un autoturism, a intrat într-un cap de pod, în Olt

Moderator Sebastian Radu
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un adolescent de 15 ani a murit, vineri seară, după ce sania pe care se afla, alături de un alt tânăr, şi care era tractată de un autoturism, pe un drum judeţean din Olt, a intrat într-un cap de pod.

Accidentul s-a produs, vineri seară, pe drumul judeţean 643, în comuna Dobrun, judeţul Olt.

”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Voineasa, ar fi tractat o sanie pe care se aflau doi tineri, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, sania ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, un tânăr de 15 ani din comuna Voineasa, judeţul Olt, care se afla pe sanie, a decedat”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă.

Citește și

soldati, Franta, armata

Articol recomandat de sport.ro


Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter

Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *