După cum Sport.ro v-a prezentat zilele trecute, Mourinho ar fi ajuns deja la un acord total cu madrilenii și urmează să fie prezentat oficial în perioada următoare, pentru un nou mandat pe Santiago Bernabeu.
Real Madrid trebuie să scoată șapte milioane de euro pentru Jose Mourinho
Totuși, mutarea nu este deloc una simplă din punct de vedere financiar. Conform publicației portugheze Record, Real Madrid trebuie să achite aproape șapte milioane de euro pentru a-l putea desprinde pe tehnicianul portughez de Benfica.
Suma reprezintă clauza de despăgubire inclusă în contractul lui Mourinho cu Benfica și ar deveni activă în termen de 10 zile după ultimul meci al sezonului. Dacă una dintre părți decide rezilierea în acest interval, clubul interesat trebuie să achite integral compensația.
Conducerea Benficăi încearcă însă să îl păstreze pe „The Special One”. Președintele Rui Costa i-ar fi propus deja un nou contract, cu condiții financiare îmbunătățite, în speranța că portughezul va continua proiectul început la Lisabona.
Jose Mourinho a mai antrenat-o pe Real Madrid între 2010 și 2013. În acea perioadă, portughezul a câștigat titlul în La Liga și a bifat 127 de victorii pe banca „galacticilor”.
