Steaua s-a impus astăzi în derby-ul cu Rapid din Liga de Rugby, 33-23 în etapa cu numărul 9.
Succesul a venit în condiții speciale pentru echipa din Ghencea, care a a jucat 20 de minute cu om în minus!
Steaua, 33-23 în deplasare cu Rapid
”🏉 RUGBY
❤💙 Steaua câștigă derby-ul cu Rapid București, în etapa a noua din Liga de rugby Kaufland, la capătul unei partide pe care a dominat-o categoric. Adversarii au condus în startul jocului cu 10-3 și 13-8, dar în ciuda faptului că au trebuit să joace pentru 20 de minute cu om în minus, roș-albaștrii au revenit.
După 15-16 la pauză, Steaua a marcat două eseuri și s-a distanțat la 30-16. Gazdele au mai culcat și ele o dată balonul în terenul de țintă, dar victoria era asigurată, mai ales că Alin Conache a mai fructificat o lovitură de pedeapsă. S-a terminat 33-23 pentru băieții antrenați de Viorel Lucaci, obiectiv îndeplinit într-un meci care trebuia neapărat cîștigat.
❤💙 Au marcat cu Rapid: Eseria Komainaisoro două eseuri, Davit Abashidze un eseu, Cristian Strătilă un eseu, Alin Conache două transformări și două lovituri de pedeapsă.
Campionatul se întrerupe acum pentru partidele echipei naționale, urmând să se reia în luna august”, a postat Steaua București.
