România s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial de tenis de masă!

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

La masa 3, la OVO Arena Wembley, echipa României (#7 mondial) şi cea a Egiptului (#8 mondial) au oferit o întâlnire trăită cu sufletul la gură şi jucată până la ultimul meci posibil, pe care Andreea Dragoman l-a câştigat spectaculos pentru victoria tricolorelor cu 3-2, în optimile de finală, scrie news.ro.

Bernadette Szocs a oferit siguranţă în meciul de deschidere cu Dina Meshref. Românca a gestionat mai bine punctele importante în finalul primului set, pe care l-a câştigat, apoi cu un ritm în creştere şi-a impus jocul până la 3-0 (11-9, 11-6, 11-8).

În decisiv a ajuns al doilea meci dintre Andreea Dragoman şi Hana Goda, în urma căruia Egiptul a egalat. Românca a început bine şi a luat primul set, însă adversara a schimbat desfăşurarea jocului şi dominat seturile al doilea şi al treilea. Până la final, fiecare jucătoare a câştigat pe rând seturi, însă tricolora a cedat meciul, scor 2-3 (11-8, 5-11, 4-11, 11-6, 2-11)

Elizabeta Samara şi-a impus loviturile şi planul tactic cu Farida Badawy. După un prim set echilibrat câştigat la limită, ea a dus scorul la 3-0 (14-12, 11-6, 11-7) şi 2-1 pentru România în duelul cu Egipt, însă echipa africană a egalat după al patrulea meci în care s-au întâlnit Bernadette Szocs şi Hana Goda, scor 1-3 (6-11, 11-6, 9-11, 7-11).

Calificarea a venit din paleta Andreei Dragoman, care a întâlnit-o pe Dina Meshref, într-un meci plin de tensiune şi răsturnări de situaţie, decis de forţa mentală în momentele cruciale. Primul set a fost pierdut la limită de româncă, după 36 de puncte, dar Andreea Dragoman a revenit cu agresivitate şi precizie în setul al doilea. Condusă din nou, tricolora a produs schimbări şi a împins meciul în decisiv, unde calmul său şi loviturile sigure pe punctele importante au făcut diferenţa, pentru victoria cu 3-2 (17-19, 11-6, 6-11, 11-9, 11-8).

Rezultatele complete ale confruntării:

România – Egipt 3-2

  • Bernadette Szocs – Dina Meshref 3-0 (11-9, 11-6, 11-8)
  • Andreea Dragoman – Hana Goda 2-3 (11-8, 5-11, 4-11, 11-6, 2-11)
  • Elizabeta Samara – Farida Badawy 3-0 (14-12, 11-6, 11-7)
  • Bernadette Szocs – Hana Goda 1-3 (6-11, 11-6, 9-11, 7-11)
  • Andreea Dragoman – Dina Meshref 3-2 (17-19, 11-6, 6-11, 11-9, 11-8)

În sferturile de finală, România va întâlni vineri, de la 19:00, învingătoarea întâlnirii Franţa – Italia.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *