Extrema dreaptă din Franța încearcă să profite de incendiile devastatoare din țară. Expert: „Nu sunt sigur că vor reuși”

Incendiile forestiere din Franța ar putea părea un subiect electoral improbabil pentru extrema dreaptă. Cu toate acestea, partidul „Rassemblement National” (RN) al lui Marine Le Pen profită de cele mai grave incendii din ultimii ani pentru a susţine că statul eşuează în îndeplinirea uneia dintre obligaţiile sale fundamentale: protejarea oamenilor, scrie POLITICO.

Edwige Diaz, deputată a Raliului Naţional şi aliată apropiată a lui Le Pen din regiunea Gironde, afirmă că aceste incendii sunt cele mai recente dintr-o serie de crize – de la fenomene meteorologice extreme la îngrijorări legate de criminalitate şi siguranţa copiilor – care scot la iveală incapacitatea generală a guvernului de a proteja populaţia.

„Toate propunerile pe care le-am prezentat de ani de zile împreună cu Marine şi Jordan (Bardella)… ne dăm seama astăzi că acestea sunt singurele care ne-ar fi putut scuti de aceste situaţii, de la protejarea noastră împotriva incendiilor forestiere până la salvarea copiilor noştri”, a spus ea. „Evenimentele actuale, din păcate, ne dau dreptate”, a subliniat Diaz.

Rămâne incert dacă acest argument va câştiga teren. Însă RN s-ar putea să nu aibă nevoie ca alegătorii să considere partidul o autoritate în materie de schimbări climatice; şansa sa rezidă mai degrabă în credibilitatea în scădere a partidelor care au guvernat Franţa şi în sentimentul unor alegători că statul nu mai este capabil să-i protejeze, notează POLITICO, potrivit News.ro.

Un studiu recent comunicat POLITICO – bazat pe patru grupuri de discuţie cu foşti alegători de centru şi de centru-stânga care păreau puţin dispuşi să mai susţină aceste partide – a relevat referiri repetate la o ţară care se destramă. Participanţii au menţionat o serie de crize recente, inclusiv uciderea unei fete de 11 ani de către un suspect cunoscut anterior de poliţie, ca dovadă a faptului că guvernul nu reuşeşte să acţioneze.

Această frustrare se extinde şi la pregătirea pentru schimbările climatice. Într-un sondaj YouGov publicat luna aceasta, 74% dintre cei chestionaţi s-au declarat nemulţumiţi de politicile lui Macron privind adaptarea la schimbările climatice.

„RN beneficiază în mod automat de pe urma poziţionării sale antisistem ori de câte ori apare un eveniment de actualitate care dă impresia, pe bună dreptate sau nu, că guvernări succesive nu au luat măsuri eficiente pentru a aborda dificultăţile cu care se confruntă poporul francez”, a declarat Mathieu Gallard, director de cercetare la Ipsos France, o firmă de sondaje.

Aerul condiționat, o soluție exploatată de RN

Incendiile au mistuit peste 1.000 de kilometri pătraţi în sud-vestul Franţei de la începutul verii – o suprafaţă de aproximativ 10 ori mai mare decât Parisul – şi au forţat peste 200.000 de oameni să-şi părăsească locuinţele. Apărute după ce un val de căldură extremă a lăsat zonele rurale foarte uscate, acestea au ars deja o suprafaţă de aproape două ori mai mare decât în timpul ultimului sezon devastator de incendii din 2022.

Imaginile din regiunea Bordeaux cuprinsă de flăcări, regiune care găzduieşte o populaţie numeroasă şi multe destinaţii turistice populare, au adâncit starea de spirit deja sumbră atât în rândul clasei politice, cât şi al cetăţenilor obişnuiţi. Macron a efectuat luni o vizită neanunţată în zonă pentru a se întâlni cu pompierii locali şi a făcut apel la unitate naţională, în timp ce guvernul său încearcă să ţină sub control criticile aduse modului său de reacţie.

Le Pen însăşi a adoptat un ton mai reţinut. Într-o postare pe X, ea a afirmat că imaginile au umplut ţara de groază, a oferit sprijin victimelor şi familiilor evacuate şi a lăudat pompierii şi forţele de protecţie civilă pentru „sacrificiul lor excepţional”. Ea nu a criticat direct guvernul.

În timp ce Franţa s-a confruntat cu o caniculă record, RN a plătit până acum un preţ politic redus pentru lipsa sa de credibilitate în ceea ce priveşte politica climatică şi de mediu. În schimb, partidul a încercat să concentreze atenţia asupra adaptării – modul în care guvernul protejează populaţia de consecinţele încălzirii climatice – mai degrabă decât asupra măsurilor de reducere a emisiilor.

În timpul unui val de caniculă din iunie, acesta a propus asistenţă financiară pentru instalarea aparatelor de aer condiţionat în locuinţe şi clădiri publice, prezentând planul ca un răspuns imediat la preocupările alegătorilor cu privire la sănătatea şi siguranţa lor.

Manevre politice vs. vulnerabilități

Propunerea a atras atenţia, spune Gallard, dar acesta se întreabă dacă incendiile forestiere vor oferi RN aceeaşi oportunitate politică. „Nu sunt sigur că vor beneficia enorm în acest caz, deoarece au o credibilitate foarte limitată în ceea ce priveşte problemele de mediu”, a spus el.

RN a avut dificultăţi în a explica modul în care ar fi finanţată propunerea sa privind aerul condiţionat. Oponenţii au respins-o ca fiind o manevră politică de faţadă din partea unui partid care s-a opus în repetate rânduri măsurilor menite să limiteze schimbările climatice. Cu toate acestea, propunerea a scos la iveală o vulnerabilitate în rândul partidelor principale.

Pe măsură ce alegătorii devin din ce în ce mai preocupaţi de efectele imediate ale căldurii, incendiilor şi altor fenomene meteorologice extreme, dezbaterea politică se îndreaptă de la obiectivele climatice pe termen lung către întrebarea dacă guvernele pot proteja populaţia chiar acum.

Rivalii de stânga, care militează de mult timp pentru măsuri mai ferme de combatere a schimbărilor climatice, ripostează că partidul a votat în mod constant împotriva planurilor menite să abordeze cauzele profunde ale acestora, atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional.

„La un moment dat, fiecare va trebui să răspundă pentru poziţiile sale în faţa publicului şi în faţa istoriei”, a postat pe Facebook Raphael Glucksmann, europarlamentar de centru-stânga şi candidat la preşedinţie.

„De luni de zile şi de ani de zile, dreapta şi extrema dreaptă sunt angajate într-o luptă neîncetată împotriva agendei climatice europene”, a adăugat el.

Diaz, din partea RN, a răsturnat acest argument, acuzând chiar normele de mediu că împiedică reacţia adecvată. Ea a indicat normele antipoluare impuse de UE privind echipamentele de stingere a incendiilor ca exemplu de politici care, potrivit ei, sunt prost adaptate la condiţiile de pe teren.

„Cei care pretind că se află în prima linie a problemelor de mediu au impus politici care sunt acum responsabile pentru situaţia actuală”, a spus Diaz.

„Dacă există astăzi un partid care poate salva mediul, acela este al nostru”, s-a lăudat ea.

Editor : C.L.B.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!