A vrut să slăbească doar cu sucuri din legume. După trei luni, a ajuns la spital cu leziuni acute la rinichi

O femeie în vârstă de 56 de ani a ajuns de urgență la spital după ce a urmat timp de trei luni un regim alimentar extrem, bazat aproape exclusiv pe sucuri concentrate din legume și verdețuri, în încercarea de a slăbi rapid. Cazul, prezentat de medicii de la un spital din India, atrage atenția asupra riscurilor pe care le pot avea dietele restrictive promovate pe internet sau în emisiuni TV.

Pacienta, care cântărea aproximativ 110 kilograme, a eliminat complet din dietă alimente precum orezul și alte surse importante de carbohidrați. În schimb, consuma zilnic cantități foarte mari de sucuri preparate din legume și fructe considerate sănătoase, precum dovleacul, amla, dovleacul alb și schinduful. În paralel, urma și un tratament injectabil pentru slăbit.

După câteva luni, femeia a început să prezinte simptome îngrijorătoare, printre care vărsături persistente și umflarea picioarelor. Analizele efectuate la o clinică au indicat o deteriorare semnificativă a funcției rinichilor, motiv pentru care a fost trimisă de urgență la un serviciu de nefrologie.

Medicii au efectuat o biopsie renală, iar rezultatele au arătat acumulări masive de cristale de oxalat în țesutul rinichilor.

Citește și: Te poate ajuta sucul de soc să slăbești? Iată ce spun cele mai recente cercetări

Ce sunt oxalații?

Oxalații sunt compuși care se găsesc în mod natural în numeroase legume verzi și sunt, în general, inofensivi atunci când sunt consumați în cantități normale. Însă aportul excesiv, mai ales sub formă concentrată, poate favoriza depunerea acestor cristale și apariția inflamației la nivelul rinichilor.

Potrivit echipei medicale, intervenția rapidă a împiedicat instalarea unor leziuni permanente. Tratamentul a constat în oprirea imediată a dietei bazate pe sucuri concentrate, revenirea la o alimentație echilibrată, hidratare corespunzătoare și continuarea procesului de slăbire într-un ritm sigur, sub supraveghere medicală.

La aproximativ șase săptămâni de la schimbarea regimului alimentar, funcția renală a pacientei s-a îmbunătățit treptat, iar valorile analizelor au revenit la normal.

Specialiștii subliniază că, deși legumele și fructele sunt esențiale într-o dietă sănătoasă, consumul lor în cantități excesive sau sub formă foarte concentrată nu este lipsit de riscuri. Ei recomandă ca orice program de slăbire să fie bazat pe o alimentație echilibrată și, în cazul persoanelor cu obezitate, să fie urmat sub îndrumarea unui medic sau a unui nutriționist.

Foto: shutterstock

Sursă: Times of India

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!