Marcel Ciolacu vrea să promoveze Buzăul drept destinație turistică: „Nu suntem un judeţ de tranzit”

Moderator Florin Mihai
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Consiliul Judeţean (CJ) Buzău va fi prezent cu stand propriu sub sloganul „Visit Buzău” la Târgul de Turism al României, ediţia de primăvară 2026, ce se va desfăşura la Centrul Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti în perioada 12-15 februarie, pentru a promova diversitatea turistică, produsele locale şi tradiţiile.

Tema ediţiei din anul 2026 a târgului de turism este „Promovarea României ca destinaţie strategică”, context în care conducerea CJ apreciază că judeţul Buzău trebuie privit ca un punct de atracţie turistică, nu ca unul de tranzit.

„Buzăul trebuie privit şi tratat ca o destinaţie turistică, nu ca un judeţ de tranzit. Avem zone naturale spectaculoase, staţiuni balneare cu tradiţie, produse locale recunoscute şi un potenţial viticol important, care pot susţine un turism constant, pe tot parcursul anului. În perioada următoare, CJ Buzău va pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea turismului, atât prin promovare, cât şi prin investiţii şi parteneriate cu mediul local. Participarea la Târgul de Turism al României se înscrie în această direcţie clară de a face din Buzău un judeţ în care oamenii vin cu un scop şi rămân pentru experienţe”, a transmis preşedintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu.

 

 

Editor : S.S.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *