Venezuela: zeci de deținuți politici au fost eliberați

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Cel puţin 80 de deţinuţi politici au fost eliberaţi duminică în Venezuela, unde un proces de eliberare a deţinuţilor avansează încet sub presiunea Washingtonului, a anunţat ONG-ul Foro Penal.

„Cel puţin 80 de deţinuţi politici, ale căror cazuri le verificăm, au fost eliberaţi astăzi în toată ţara. Este probabil ca alte eliberări să aibă loc”, a scris directorul Foro Penal, Alfredo Romero, pe reţeaua socială X, notează News.ro care citează agențiile internaționale de presă.

Preşedintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat vineri că 626 de persoane au fost eliberate din închisoare, dar nu a specificat un calendar al eliberărilor.

Foro Penal, însă, înainte de duminică, confirmase eliberarea a doar 156 de prizonieri politici în Venezuela, la 8 ianuarie.

La 16 ianuarie, Ministerul de Externe de la Bucureşti a confirmat că un cetăţean român a fost eliberat din Venezuela şi a fost preluat de reprezentanţii Delegaţiei UE la Caracas, urmând să ajungă în perioada următoare în ţară. Cristian Cenuşe, în vârstă de 37 de ani, era în detenţie de mai bine de un an. Potrivit Foro Penal, românul ar fi fost arestat de Garda Naţională Bolivariană în septembrie 2024.

Preşedinta Rodriguez a declarat că luni va avea o convorbire telefonică cu Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, pentru a solicita ONU să verifice listele celor eliberaţi până în prezent.

Editor : B.E.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *