Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, anunţă vineri, la New Delhi, că a „primit mesaje” de la Washington în favoarea unei reluări a negocierilor în vederea unei opriri a războiului din Orientul Mijlociu şi a transmis că este deschis unui ajutor din partea Beijingului, relatează AFP.
„Noi am primit din nou mesaje din partea americanilor prin care anunţă că sunt dispuşi să continue discuţiile şi să menţină contactele”, a declarat presei, în capitala Indiei, Araghchi.
Şeful diplomaţiei iraniene participă la New Delhi, de joi, la o reuniune BRICS, un bloc diplomatic din care fac parte zece state neoccidentale.
Abbas Araghchi face aceste declaraţii la o zi după ce preşedintele american Donald Trump declara că omologul său chinez Xi Jinping a propus ajutorul Chinei în vederea unei redeschderi a Strâmtorii Ormuz.
„Apreciem orice ţară care are capacitatea să ajute, mai ales China”, a subliniat Abbas Araghchi. „Întreţinem relaţii foarte bune cu China, suntem parteneri strategici şi ştim că chinezii au intenţii bune. Orice iniţiativă din partea lor care poate susţine diplomaţia va fi, aşadar, binevenită pentru Republica islamică”, a adăugat el.
China a anunţat vineri că acţionează – de la începutul atacurilor aeriene ale Statelor Unite şi Israelului în Iran, la 28 februarie – să pună capăt acestui conflict.
„Nu există niciun motiv de continuare a acestui conflict, care n-ar fi trebui să aibă loc niciodată”, a declarat AFP Ministerul chinez de Externe.
„Găsirea rapidă a unei căi în vederea soluţionării situaţiei este în interesul nu doar al Statelor Unite şi Iranului, ci şi al ţărilor din regiune şi restului lumii”, a subliniat el.
Până în prezent, Pakistanul a fost principalul mediator între Washington şi Teheran.
„Procesul de mediere al Pakistanului nu a eşuat încă, însă el urmează o cale foarte dificilă, mai ales din cauza comportamentului americanilor şi neîncrederii care există între noi”, a preciat Abbas Araghchi.
Donald Trump denunţa, la 10 mai, răspunsul dat de către Teheran unei propuneri americane de oprire a războiului, drept „total inacceptabil”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
