Sâmbătă seară, oltenii au primit vizita moldovenilor în Bănie, pe stadionul ”Ion Oblemenco”, în etapa cu numărul 23 din sezonul regulat al Superligii României. La capătul celor 90 de minute, echipa pregătită de Filipe Coelho a bifat toate cele trei puncte.
Un patron din Superliga tremură: ”Mi-e frică de faptul că nu o să prindem play-off-ul”
FC Botoșani nu a mai câștigat în campionat de la sfârșitul lui noiembrie. Au urmat de atunci două remize și trei eșecuri consecutive, iar Valeriu Iftime, patronul clubului, se teme că echipa va rata play-off-ul, în contextul în care a condus o bună perioadă Superliga în acest sezon.
”Am jucat fotbal, atât s-a putut, dar ce să facem, dacă nu am avut șansă, nu a marcat Mailat acolo… Ei nu ne-au dominat legat de șuturi de poartă, dar asta a fost dorința lui Leo, să joace pe contraatac.
Suntem într-o zonă periculoasă, mi-e frică de faptul că nu o să prindem play-off-ul. Noi am făcut niște greșeli… Aia a lui Miron mă înspăimântă.
Ongenda a cerut schimbare, da, s-a accidentat. Suntem într-o zonă în care am sperat, dar acum nu e bună deloc situația. Trecusem prin cea mai bună perioadă a fotbalului din Botoșani”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Digi Sport.
