Shakira scapă de acuzațiile de fraudă fiscală din Spania: câte zeci de milioane de euro trebuie să-i returneze Fiscul

Moderator Florin Mihai
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Curtea Naţională de Justiţie a Spaniei a achitat-o pe solista columbiană Shakira de acuzaţiile de fraudă fiscală şi a ordonat Agenţiei Fiscale Spaniole să-i înapoieze suma de peste 60 de milioane de euro, pe care solista a plătit-o ca amenzi, plus dobândă, transmit agenţiile internaţionale de presă care citează documente juridice.

Astfel, saga litigiului fiscal în care a fost implicată celebra cântăreaţă a ajuns la epilog.

Instanţa a dispus la mijlocul lunii aprilie „restituirea sumelor plătite, plus dobânzile legale”, anulând astfel ajustările fiscale şi amenzile de câteva milioane de euro impuse de autorităţile fiscale, care o consideraseră pe artistă rezidentă fiscală în Spania în 2011, scrie Agerpres.

Curtea Naţională a admis apelul artistei împotriva unei hotărâri anterioare a Agenţiei Fiscale, anulând evaluările şi penalităţile impuse.

Conform hotărârii, autorităţile fiscale spaniole nu au reuşit să dovedească faptul că aceasta a locuit în ţară mai mult de 183 de zile în 2011, aşa cum prevede legea pentru calcularea impozitului pe venit.

Editor : B.E.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *