Vremea extremă din ultimele ore a provocat blocaje rutiere, intervenții de urgență și situații periculoase în mai multe zone din țară. Traficul a fost oprit pe drumuri naționale din județele Harghita, Alba și Caraș-Severin, după ce copaci doborâți de zăpadă au ajuns pe carosabil sau după ce vehicule grele au derapat. Pe munte, riscul de avalanșă a crescut semnificativ, iar în Munții Făgăraș s-a produs o avalanșă de mari dimensiuni. Salvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore pentru salvarea a 85 de persoane, dintre care 32 au fost transportate la spital. Pentru una dintre victime, medicii nu au mai putut face nimic.
Zeci de mii de oameni fără curent electric
ACTUALIZARE 9.43 În județul Alba, aproximativ 42.000 de utilizatori au rămas fără energie electrică, iar circa 8.000 de gospodării nu au apă potabilă, din cauza lipsei de curent la pompele de alimentare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba.
Localitățile afectate de lipsa apei sunt Iclod, Șona, Biia, Sânmiclăuș, Jidvei, Feisa, Glogoveț, Valea Lungă, Lunca și Lodroman.
Din cauza codului portocaliu de viscol și ninsori, DN 75 (Albac – Sălciua) și DN 74 (Presaca Ampoiului) sunt blocate pe ambele sensuri de copaci căzuți. Tot în județul Alba, în localitatea Ignățești (Roșia Montană), un drum de acces este blocat din cauza arborilor prăbușiți pe carosabil, aproximativ 100 de persoane aflându-se în zona afectată, autoritățile intervenind pentru deblocarea drumului.
În municipiul Alba Iulia, pompierii militari au intervenit pe străzile Arnsberg, Brădișor și Livezii pentru degajarea arborilor căzuți. De asemenea, în județ au fost primite mai multe sesizări privind cabluri electrice căzute pe carosabil sau pe proprietăți private.
Probleme au fost semnalate și în județul Harghita, unde peste 7.000 de utilizatori din zona Sovata – Corund au rămas fără energie electrică, din cauza avariilor provocate de vânt și ninsoare la posturile de transformare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, sunt nealimentate 87 de posturi de transformare, iar echipele distribuitorului intervin pentru remedierea defecțiunilor.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că informarea de cod portocaliu de vânt și viscol puternic în Munții Carpați este valabilă până sâmbătă, la ora 10:00, iar județul Harghita se află, de asemenea, sub incidența unui cod galben de vânt și ninsoare viscolită, cu rafale de până la 85 km/h, valabil până sâmbătă seara.
Știrea inițială
Trafic blocat din cauza ninsorilor
Circulația rutieră este blocată, sâmbătă dimineață, pe mai multe drumuri din țară, din cauza condițiilor meteo severe.
Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier este oprit pe DN 12C Gheorgheni – Lacu Roșu, în apropierea localității Lacu Roșu, județul Harghita, după ce, în urma ninsorii abundente, un arbore s-a prăbușit pe carosabil.
De asemenea, traficul rutier este oprit pe DN 75 Baia de Arieș – Bistra, în apropierea localității Muncelu, județul Alba, după ce, din cauza ninsorii abundente, mai mulți arbori au căzut pe carosabil.
Totodată, și pe DN 6 Orșova – Caransebeș, în apropierea localității Armeniș, județul Caraș-Severin, traficul este blocat, după ce, din cauza condițiilor de drum, două ansambluri rutiere au derapat și au rămas imobilizate pe carosabil.
Autoritățile precizează că niciunul dintre aceste evenimente nu a dus la rănirea unor persoane, la fața locului intervenind echipaje pentru eliberarea șoselelor.
Intervenții de urgență în Bistrița-Năsăud: evacuare cu șenilata
În județul Bistrița-Năsăud, ninsorile abundente au impus intervenții extinse ale voluntarilor, salvamontiștilor și pompierilor.
Voluntarii SVSU Bistrița au curățat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, zăpada din municipiul Bistrița, intervenind cu prioritate în zonele intens circulate, dar și pentru a asigura accesul ambulanțelor și al pacienților la Spitalul Județean și la Serviciul de Ambulanță.
„Acces asigurat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa! Voluntarii SVSU intervin în zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, pentru degajarea zăpezii şi asigurarea accesului în incinta unităţii medicale”, a transmis, sâmbătă, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany.
Potrivit acestuia, intervențiile vizează atât facilitarea circulației autospecialelor de intervenție, cât și accesul în siguranță al pacienților și aparținătorilor, în condiții de iarnă.
De asemenea, voluntarii SVSU acționează pentru degajarea zăpezii și menținerea accesului liber în incinta Stației Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, astfel încât ambulanțele să poată interveni rapid, fără întârzieri, în orice solicitare de urgență.
„Asigurarea funcţionării în condiţii optime a serviciilor de urgenţă rămâne o prioritate, iar intervenţiile vor continua ori de câte ori situaţia o impune”, a mai anunțat primarul.
Acesta a subliniat și importanța circulației pietonale în condiții de iarnă.
„Voluntarii SVSU intervin pentru eliberarea zăpezii de pe trotuare şi trecerile de pietoni, astfel încât deplasarea bistriţenilor să se poată face în siguranţă. Acţiunile continuă în toate zonele unde este nevoie, cu prioritate în punctele intens circulate, pentru a reduce riscurile şi a asigura condiţii cât mai bune de mobilitate pentru toţi cetăţenii”, a mai transmis primarul.
Salvamontiștii și pompierii au intervenit în zona greu accesibilă a localității Târlișua, pentru evacuarea unei persoane cu probleme medicale.
„Salvamontiştii au actionat împreună echipajul EPA Beclean şi ISU Bistriţa-Năsăud, echipaj şenilată”, au transmis salvamontiștii.
ISU Bistrița-Năsăud a precizat că, în jurul orei 02.15, Dispeceratul integrat ISU-SAJ BN a fost alertat cu privire la situația medicală.
„Din cauza stratului gros de zăpadă, accesul cu ambulanţa nu a fost posibil, evacuarea victimei până la drumul principal făcându-se cu senilata pe o distanţă de aproximativ 2 km. Persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu afecţiuni cardiace, se afla într-o cabană izolată”, a transmis ISU.
Ulterior, bărbatul, conștient și cooperant, a fost transportat la spital.
Risc ridicat de avalanșă în Munții Făgăraș: incident grav la Bâlea Lac
Riscul de avalanșă este ridicat în Munții Făgăraș, la altitudini de peste 1.800 de metri, unde a fost emis cod de pericol 4 din 5, pe fondul ninsorilor abundente din ultimele zile și al vântului puternic, care au dus la instabilitatea stratului de zăpadă. În aceste condiții, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii sau mari.
Meteorologii anunță că va continua să ningă și în următoarele zile, iar stratul de zăpadă ar putea crește cu cel puțin 20 de centimetri, ceea ce va menține un nivel ridicat de pericol. Riscul de avalanșă este însemnat și în Munții Bucegi, în Carpații Orientali, precum și în masivele Țarcu-Godeanu și Parâng-Șureanu, la altitudini mari.
În acest context, vineri, în Munții Făgăraș, în zona Bâlea Lac, s-a produs o avalanșă de mari dimensiuni, declanșată accidental de doi schiori aflați în zona cunoscută sub denumirea „Balcoane”. Avalanșa a avut o cale de rulare de peste 300 de metri, pornind din zona superioară și ajungând dincolo de zona chioșcurilor de la Bâlea Lac. Cei doi schiori au scăpat teferi.
Salvatorii montani le recomandă turiștilor și schiorilor să manifeste prudență maximă și să respecte regulile de siguranță pe munte, în condițiile unui risc crescut de avalanșă.
Recomandările autorităților pentru șoferi
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă prudență sporită în trafic.
„Pentru a avea o deplasare în siguranță, în condițiile în care la nivelul țării este în vigoare o atenționare meteorologică care vizează fenomene periculoase (intensificări ale vântului, precipitații și zăpadă viscolită pentru zona centrală și de vest a țării), e important ca, înainte de a porni în călătorie, să vă informați cu privire la starea drumului pe traseul pe care urmează să-l parcurgeți”, au transmis reprezentanții.
Pentru siguranța participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.
„Reamintim că pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, au adăugat aceștia.
Editor : Ș.A.
