Președintele României și-a recâștigat dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar și după ce această lege a fost reexaminată e Parlament, a anunțat Nicușor Dan. Șeful statului a făcut referire la o decizie recentă a CCR care a adus această schimbare esențială, una care este de fapt o revenire la cutuma constituțională de dinainte de 2018,care întărește rolul președintelui ca garant al respectării Constituției.
„Curtea Constituțională a decis recent o schimbare esențială: Președintele României își recâștigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar și după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament”, a scris Nicușor Dan, sâmbătă pe Facebook.
Șeful statului a mai spus că „este o revenire la practica constituțională de dinainte de 2018, care întărește rolul Președintelui ca garant al respectării Constituției”.
„Această clarificare a fost făcută în urma sesizării mele, în cadrul căreia Curtea Constituțională a admis obiecția și a declarat neconstituțională o lege privind reorganizarea unor unități de cercetare”, a conchis președintele Nicușor Dan.
Editor : Ana Petrescu
