Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod galben de ploi torențiale, vijelii și instabilitate atmosferică accentuată, valabilă sâmbătă şi duminică în 19 judeţe şi în Bucureşti.
Meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică, averse torențiale, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și răcire accentuată, valabilă între 16 mai, ora 12 – 17 mai, ora 15.
Astfel, „în a doua parte a zilei de sâmbătă (16 mai) și în noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 mai) vremea va fi în general instabilă în sudul, vestul, nord-vestul, centrul țării și la munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă, în general de 20…50 l/mp. Temporar vor fi descărcări electrice și pe arii restrânse va cădea grindină”.
Sâmbătă vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor și izolat vor fi vijelii (rafale în general de 40… 60 km/h).
Duminică vremea se va răci, mai accentuat în regiunile sudice și sud-vestice unde va fi mai rece decât în mod normal la această dată.
ANM notează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în după-amiaza și seara de vineri (15 mai), în vestul și sud-vestul țării, dar pe arii restrânse.
Cod galben de ploi torențiale
A fost emis și un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, valabil de sâmbătă de la ora 14:00 până duminică la 12:00.
Astfel, „în sudul Crișanei, Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate, în general de 25…50 l/mp”.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat vor fi vijelii, informează meteorologii.

Vremea în București
În Capitală, sâmbătă, vremea va fi caldă, dar va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă în general de 20…30 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului 50…60 km/h), în a doua parte a zilei și noaptea. Vor fi condiții de vijelie și grindină. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 9…12 grade.
Duminică, vremea se va răci accentuat și va fi închisă. Temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura aerului va fi de până la 15…17 grade.
ANM informează că în intervalul 16 mai, ora 14 – 17 mai, ora 12, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii.
De asemenea, în intervalul 16 mai, ora 12 – 17 mai, ora 15, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică ce vizează instabilitate atmosferică, averse torențiale, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, iar duminică răcire accentuată a vremii.
Editor : C.S.
