Diana Buzoianu a declarat că aplicația „Inspectorul Balastierelor” a generat un interes ridicat din partea publicului, fiind înregistrate zeci de mii de accesări în doar câteva zile. Ministra Mediului a vorbit despre nereguli extinse în domeniul exploatării agregatelor minerale și susține că există legături între unele firme și mediul politic.
„În prima săptămână, în primele şapte zile, au fost 30.000 de accesări, căutări, oameni care au intrat la aplicaţie şi au vrut să vadă dacă balastiera de lângă ei e una legală. Avem plângeri deja făcute, sesizări, care au dus la dosare penale, inspectori care au fost sesizaţi în urma ”Inspectorului balastierelor”. Avem un control tematic în perioada asta, care este o prioritate în activitatea inspectorilor de la Apele Române, oamenii au ca direcţie să verifice absolut toate balastierele care au perimetre depăşite, pentru că se vede din satelit unde au primit avizul să poată să facă această extragere de balast şi unde şi-au făcut ei, de fapt, pe lângă sau mult mai mare, într-o suprafaţă mult mai mare”, a afirmat Diana Buzoianu, sâmbătă la TVR Info.
Controale intensificate la nivel național
Ea a precizat că verificările la nivel național privind funcționarea balastierelor au fost intensificate încă din toamna anului trecut, iar numărul controalelor a crescut semnificativ.
„Înainte de noiembrie 2025, numărul controalelor lunare varia între 20 şi 50 de controale, iar în noiembrie au fost 700”, a mai spus Buzoianu.
„O caracatiță” în domeniul exploatării agregatelor minerale
Ministrul a subliniat și dimensiunea problemei, afirmând că există rețele de interese în acest sector.
„Eu nu am văzut până acum nici o balastieră care era la nivelul acesta (foarte mare – n.r.), care să nu aibă cel puţin doi, trei oameni politici în spate, la nivel local mare sau la nivel naţional. Şi spun asta cu toată asumarea. Firmele care sunt una lângă alta, dacă dai trei clicuri şi faci trei verificări, ai găsit deja legătura cu omul care este în local, care e la conducere în local. Nu că sunt protejaţi. Sunt, practic, beneficiari direcţi. Sunt beneficiari direcţi, motiv pentru care, ani de zile, nu au fost descoperite, nu au fost văzute aceste balastiere ilegale. Am avut foarte multe cazuri în care, din 3 clicuri distanţă, am descoperit că firmele respective erau conectate, de fapt, cu o grămadă de oameni care erau exact în mijlocul, exact în jurul liderilor de la nivel local politic”, a adăugat ministra Mediului.
Editor : Ana Petrescu
