SUA au ignorat dovezile convingătoare că Rusia ajută Iranul să atace bazele americane din Orientul Mijlociu deoarece „au încredere” în Vladimir Putin, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care, în condiţiile în care SUA ameninţă că se retrag din NATO, spune că trebuie creat un bloc militar cu UE, Ucraina, Turcia, Norvegia şi Regatul Unit pentru a reprezenta o descurajare credibilă, scrie The Guardian.
În cadrul unui interviu acordat lui Alastair Campbell în cadrul podcastului „The Rest is Politics”, liderul de la Kiev a declarat că a încercat să atragă atenţia Casei Albe asupra colaborării strânse dintre Moscova şi Teheran.
Zelenski a afirmat că sateliţii militari ruşi au fotografiat obiective esenţiale de infrastructură energetică din statele din Golf şi din Israel, precum şi locaţiile bazelor armatei americane din întreaga regiune. Kremlinul a transmis detalii şi imagini regimului iranian, pentru a-i facilita atacurile, acuză președintele ucrainean.
„Am spus acest lucru public. Am auzit vreo reacţie din partea SUA faţă de Rusia, spunând că trebuie să înceteze?”, a întrebat retoric Zelenski. El a adăugat: „Problema este că au încredere în Putin. Şi este păcat”.
Zelenski a spus că echipa lui Donald Trump nu a reuşit să „înţeleagă cu adevărat detaliile a ceea ce vrea Rusia”.
Întrebat de ce s-a întâmplat acest lucru, el a spus că cei doi negociatori ai lui Trump – Steve Witkoff şi Jared Kushner – au „petrecut prea mult timp” cu Putin şi înalţii săi oficiali.
Cei doi s-au deplasat la Moscova de cinci ori anul trecut şi nu au vizitat încă Kievul. Administraţia Trump a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a ceda regiunea Donbas din est, scena unor lupte intense. Putin a sugerat că ar fi de acord cu un armistiţiu dacă Ucraina ar renunţa la teritoriu.
Zelenski a spus că înţelege mai bine psihologia liderului rus şi obiectivele reale ale războiului decât Casa Albă. Preşedintele Ucrainei a afirmat că Putin nu se va opri dacă va cuceri Donbasul şi că va încerca apoi să preia capitalele regionale Dnipro şi Harkov.
„Trebuie să recunoaştem că, parţial, americanii simt că (Donbasul) nu înseamnă nimic pentru noi”, a spus Zelenski. „Ei nu vor să recunoască faptul că Putin îi va minţi şi că poate continua ocupaţia chiar şi după astfel de măsuri. Americanii sunt siguri că pot avea încredere în Putin”, a declarat preşedintele Ucrainei.
Zelenski a descris vizita vicepreşedintelui SUA, JD Vance, la Budapesta, marţi şi miercuri, pentru a face campanie pentru premierul Ungariei, Viktor Orban, ca fiind „inutilă”. El a precizat însă că nu intenţionează să se amestece în alegerile de duminică, 12 aprilie, afirmând că este la latitudinea poporului maghiar să decidă ce partid să susţină.
Liderul de la Kiev a sugerat, de asemenea, că Europa trebuie să-şi maximizeze puterea într-un moment în care SUA ameninţă să se retragă din NATO. UE trebuie să-şi unească forţele cu Ucraina, Marea Britanie, Turcia şi Norvegia, a spus el, pentru a crea un bloc militar suficient de mare încât să descurajeze Rusia.
„Fără Ucraina şi Turcia, Europa nu va avea o armată comparabilă cu cea a Rusiei. Cu Ucraina, Turcia, Norvegia şi Regatul Unit, veţi controla securitatea pe mări, nu doar pe o singură mare”, a spus el, adăugând că este sigur că țara la cârma căreia se află se va alătura într-o zi UE.
Citește și:
„Este un tipar.” Europa se teme că va rămâne cu nota de plată, după acordul lui Trump cu Iranul
Editor : A.M.G.
