O întâmplare neobișnuită s-a petrecut la un post american de televiziune. La o emisiune interactivă cu publicul, un bărbat, care pretindea că se numește John Barron și a cărui voce seamănă foarte mult cu a lui Donald Trump, a sunat pentru a se plânge de decizia Curții Supreme de desființare a tarifelor. El i-a făcut „proști” pe judecătorii care au anulat ordinele de majorare a taxelor. Potrivit presei americane, John Barron este un pseudonim pe care Trump l-a folosit anterior, pentru a vorbi cu jurnaliștii, așadar nu e exclus ca la telefon să fi fost chiar președintele.
Reporter: John din Virginia, republican. Să vă auzim.
Bărbat, la telefon: Da, sunt John Barron. Iar aceasta este cea mai proastă decizie pe care ați avut-o vreodată în viața dumneavoastră, practic. Jack va fi de acord cu mine, nu-i așa? Aceasta este o decizie teribilă. Hakeem Jeffries este un prost, iar Chuck Schumer nu poate găti un cheeseburger. Desigur, acești oameni sunt fericiți. Dar adevărații americani nu vor fi fericiți. Și aveți femeia de mai devreme. Presupun că este femeie. Este democrată. Dar a spus că este dezgustată. Este devastată…
Reporter: Bine, John.
Curtea Supremă a SUA a anulat majoritatea tarifelor vamale impuse de Trump
Donald Trump a primit o lovitură dură din partea Justiției americane.
Curtea Supremă a anulat majoritatea tarifelor vamale impuse anul trecut de președintele SUA.
Judecătorii au decis că liderul de la Washington nu avea autoritatea de a impune taxe noi pentru importul de bunuri provenite de la aproape toți partenerii comerciali ai țării, anunță The Guardian.
„Nu am nevoie să solicit Congresului aprobarea tarifelor. Toate taxele de securitate naţională vor rămâne în vigoare”, a venit replica lui Donald Trump.
Deși partenerii comerciali ai Americii și-au exprimat ușurarea în tăcere față de respingerea de către Curtea Supremă a tarifelor, aceștia se pregătesc deja pentru următoarea sa ofensivă comercială.
Editor : Liviu Cojan
