Bucureștiul se va confrunta în orele următoare cu un nou episod sever de iarnă. Timp de 16 ore, va fi viscol. Peste 2.700 de oameni şi circa 380 de utilaje vor interveni pentru deszăpezire şi combaterea poleiului în Capitală, în perioada următoare, în contextul în care de la ora 20:00 oraşul intră sub incidenţa unui cod portocaliu de ninsoare şi viscol, valabil până miercuri la prânz.
ACTUALIZARE 23:50 Autoritățile bucureștene anunţă că vor interveni întreaga noapte pentru îndepărtarea efectelor codului portocaliu de vreme rea, dar şi pentru a pune la adăpost toate persoanele de pe străzi. Se intervine pentru deszăpezite atât pe şosele, cât şi pe pistele aeroporturilor.
„Ninge viscolit, iar vântul bate destul de tare. Se anunţă o noapte dificilă, cu ninsoare abundentă şi rafale puternice. Suntem în teren şi acţionăm continuu pentru ca mâine dimineaţă circulaţia să se desfăşoare în condiţii cât mai bune”, anunţă, marţi seară, Rareş Hopincă, primarul Sectorului 2.
Potrivit acestuia, utilajele intervin fără întrerupere pe arterele principale, în jurul spitalelor, şcolilor şi în zonele cu trafic intens.
„Echipele sunt mobilizate pe tot parcursul nopţii. Monitorizăm permanent situaţia din Centrul de Comandă şi coordonăm intervenţiile în timp real, 24 de ore din 24”, a mai transmis primarul.
De la ora 21.00, au ieşit în teren şi angajaţii ADPDU Sector 6. Angajaţii de la Salubrizare au intervenit de mai devreme. Se lucrează la deszăpezire şi împrăştierea materialului antiderapant.
„Colegii vor fi pe teren până mâine dimineaţă, doar cu o pauză de la ora 7.00 la 8.00, pentru schimbul de tură”, au transmis și oficialii Primăriei Sector 6.
Aceştia anunţă, de asemenea, că nu lasă pe nimeni să doarmă în zăpadă.
„Mergem cu ambulanţa socială prin sector şi îi luăm pe toţi cei care nu au un acoperiş deasupra capului. Îi ducem la adăpost, le dăm haine curate, medicamente, la nevoie, hrană caldă. Colegii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 au salvat astăzi 60 de suflete. Acum, sunt în siguranţă, hrănite şi la căldură”, au mai transmis oficialii Primăriei Sector 6.
Reprezentanţii STB au menţionat că, în contextul avertizării meteorologice de cod portocaliu valabile pentru Municipiul Bucureşti, au activat planul de intervenţie pentru a asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă a transportului public.
„Pentru această perioadă, au fost asigurate stocuri suficiente de materiale antiderapante şi se va acţiona cu 33 de vagoane plug-perie pentru curăţarea căii de rulare a tramvaielor, iar 11 utilaje de deszăpezire vor acţiona la nivelul unităţilor de exploatare (autobaze şi depouri). De asemenea, 225 de angajaţi vor fi mobilizaţi pentru intervenţii operative. Echipele STB vor acţiona permanent pentru menţinerea liniilor de tramvai în stare de funcţionare, pentru curăţarea macazelor, precum şi a refugiilor din staţiile de tramvai”, a anunţat STB.
Compania recomandă cetăţenilor să evite deplasările neesenţiale şi să consulte aplicaţia InfoTB pentru informaţii actualizate în timp real.
Şi pistele aeroporturilor Otopeni şi Băneasca sunt curăţate constant, nefiind anunţate probleme deocamdată.
Pe durata codului portocaliu, Serviciul de Ambulanţă nu va opera transporturi interclinice, cu excepţia urgenţelor, au decis reprezentanţii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.
Știrea inițială.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei, 920 de persoane vor lucra în tura de noapte şi 1.830 miercuri, în tura de zi.
Totodată, 18.626 de tone de material antiderapant solid şi lichid sunt pregătite pentru deszăpezire.
Fiecare sector intervine cu propriile utilaje şi muncitori de la salubrizare. Prioritate au arterele principale, pantele, rampele, podurile, staţiile STB, trecerile de pietoni, zona unităţilor de învăţământ, a spitalelor şi instituţiilor publice. Ulterior, utilajele şi muncitorii vor intra pe străzi, alei şi trotuare.
În Sectorul 1 vor acţiona pentru deszăpezire 62 de utilaje, 420 de muncitori (120 în tura de noapte şi 300 în tura de zi) şi au fost pregătite 1.600 de tone de material antiderapant, în Sectorul 2 – 67 de utilaje, 450 de muncitori (150 la noapte şi 300, miercuri, în tura de zi) şi 3.731 de tone de material antiderapant, în Sectorul 3 – 40 de utilaje, 400 de muncitori (100 de noapte, 300 de zi) şi 2.500 de tone de material antiderapant, în Sectorul 4 – 72 de utilaje, 620 de muncitori (120 de noapte, 500 de zi) şi 3.200 de tone de material antiderapant, în Sectorul 5 – 57 de utilaje, 400 de muncitori (200 de noapte, 200 de zi) şi 4.570 de tone de material antiderapant, în Sectorul 6 – 80 de utilaje, 460 de muncitori (230 de noapte, 230 de zi) şi 3.025 de tone de material antiderapant.
În plus, STB va interveni cu 33 de vagoane plug-perie, 225 de persoane şi 1.328 de tone de material antiderapant în staţiile şi pe traseul liniilor de tramvai.
Citește și:
La Primăria Municipiului Bucureşti intervenţiile sunt monitorizate şi coordonate.
Primăria Sectorului 1 a anunţat că reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt aşteptaţi de marţi să ridice sacii cu material antiderapant pe care autoritatea locală îi distribuie gratuit. Cele cinci puncte de distribuire sunt situate pe strada Prometeu nr. 26, Calea Griviţei nr. 210, strada Mureş nr. 18, strada Banu Manta nr. 9 şi strada Piaţa Amzei nr. 13.
Intervenţiile pentru deszăpezire se desfăşoară într-o anumită ordine stabilită de specialişti şi de lege: poduri, pasaje, rampe şi pante, arterele principale, în jurul unităţilor sanitare, al celor de învăţământ, instituţiilor publice, în staţiile şi refugiile STB, astfel încât circulaţia să se poată desfăşura în condiţii de siguranţă. În următoarea fază se intră pe arterele secundare.
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a informat că autoritatea locală este mobilizată şi pregătită să intervină fără întrerupere şi a menţionat că echipele vor interveni cu prioritate pe arterele principale, în jurul spitalelor, şcolilor şi în zonele cu trafic intens.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a precizat, pe Facebook, că echipele care se ocupă de deszăpezire vor fi „la datorie”, iar colegii de la Asistenţă Socială au fost pe teren, marţi, împreună cu cei de la Poliţia Locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile şi a le duce la adăpost.
Primăria Sectorului 6 a anunţat că angajaţi de la Salubrizare sunt deja „în acţiune” şi că de la ora 21:00 Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană este pregătită să iasă pe străzile secundare pentru deszăpezire şi împrăştiere de material antiderapant.
Editor : C.A.
