Vicepreședintele american J.D. Vance susține că adevărul despre extratereștri va fi dezvăluit în timpul administrației Trump și recunoaște că acesta este și una dintre principalele sale curiozități personale. Oficialul american este de părere că extratereștrii sunt, de fapt, demonii despre care se vorbește în creștinism.
„Nu am putut încă să dedic suficient timp pentru a înțelege cu adevărat subiectul, dar o voi face, credeți-mă. Mă obsedează. Mi-am spus de mai multe ori până acum că mă voi duce în Area 51, în New Mexico, pentru a afla ce se află în spatele acestor dosare, dar, din păcate, programul nu mi-a permis asta. Însă crede-mă când îți spun că sunt mai curios decât oricine altcineva și mai am trei ani în care mă aflu printre persoanele care pot obține documente clasificate. Voi afla adevărul! (…) Îmi rămân încă trei ani ca vicepreședinte. Voi analiza în profunzime dosarele privind OZN-urile”, a declarat J.D. Vance, în podcastul conservatorului Benny Johnson, potrivit Agerpres.
Oficialul american a subliniat că nu îi percepe ca pe extratereștri, ci mai degrabă ca pe niște demoni. Vicepreședintele, catolic practicant, convertit în 2019, a explicat că folosește acest termen în sens creștin, evocând „ființe celeste care zboară peste tot și care le fac oamenilor lucruri bizare”.
„Nu cred că sunt extratereștri, oricum; cred că sunt demoni, de fapt, dar aceasta este o discuție mai lungă. Ce vreau să spun este că toate marile religii ale lumii, inclusiv creștinismul – cea în care cred eu – au înțeles că există lucruri ciudate dincolo de ceea ce vedem. Sunt fenomene foarte greu de explicat și, în mod natural, atunci când aud despre ceva supranatural, mă raportez la învățăturile creștine, care spun că există multe lucruri bune în lume, dar și multe rele. Cred că unul dintre cele mai importante trucuri ale diavolului a fost să îi convingă pe oameni că nu există”, a adăugat acesta.
Vicepreședintele american a fost întrebat și despre declarațiile lui Donald Trump din luna februarie. Președintele SUA a invocat „marele interes” al publicului și a spus că vrea să le ordone agențiilor federale să identifice și să publice dosarele despre extratereștri și OZN-uri, solicitate de americani de decenii.
Declarația președintelui Trump vine după afirmațiile predecesorului său, Barack Obama, care a răspuns unei întrebări privind existența extratereștrilor. Acesta a precizat că extratereștrii „sunt reali, dar nu i-am văzut”.
„Nu știu dacă sunt reali sau nu”, a comentat Donald Trump, criticând dezvăluirea de „informații clasificate” de către fostul președinte democrat.
În 2024, biroul Pentagonului specializat în aceste chestiuni, numit AARO, a informat că nu a găsit „nicio probă empirică” care să susțină concluzia că anumite „fenomene anormale neidentificate” ar fi de origine extraterestră sau că guvernul american ar ascunde astfel de dovezi.
Editor : A.R.
