Europarlamentarul Diana Șoșoacă a făcut o nouă deplasare în țara dictatorului Vladimir Putin. În maniera cu care și-a obișnuit publicul, fiecare pas care convine discursului său este atent prezentat pe rețelele sociale. În ultima sa vizită în Rusia, aceasta a vorbit despre curățenia din inima orașului unde își are reședință dictatorul, dar și despre frumusețea Kremlinului. În primul live aceasta se declară surprinsă că merge „laivul”, dar acesta este întrerupt după puțin timp. În al doilea „laiv” aceasta dă vina pe „alții” pentru că i s-a întrerupt, fără să amintească faptul că în Rusia lui Putin e interzisă orice platformă care nu poate fi controlată, cum e și cazul cu toate serviciile din portofoliul Meta, adică Facebook, Instagram și Whatsapp. Digi24.ro redă parte din impresiile eurodeputatei apreciată de către trimișii lui Putin la București.
Diana Șoșoacă este, cel mai probabil, cel mai cunoscut politician pro-rus din România. Aceasta nu a făcut un secret din faptul că merge frecvent la trimisul lui Putin la București și s-a pozat cu ambasadorul rus de fiecare dată când a avut ocazia.
Mai mult, ea s-a grăbit să adopte o poziție vădită pro-rusă după ce regimul lui Putin a declanșat un război ilegal și neprovocat împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022.
Șoșoacă a răspândit nestingherit toate tezele propagandei ruse privind legitimitatea existenței statului ucrainean, reducând la zero tratatul din 1947 care stă la baza modului în care este împărțită Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
În semn de apreciere pentru regimul care a împușcat jurnaliști, a ucis liderii opoziției, ca Navalinîi sau Nemțov, Șoșoacă s-a deplasat în mai multe rânduri în Rusia.
Ultima apariție notorie a acesteia în Rusia a fost chiar la Forumul Economic de la Sankt Petersburg unde i-a adus osanale dictatorului de la Kremlin.
Important de punctat, eurodeputata riscă să fie sancționată de către Parlamentul European pentru gestul său sfidător la adresa valorilor europene.
La foarte puțin timp după vizita extrem de controversată, Șoșoacă a lasăt așa-numita capitală culturală a Rusiei pentru reședința oficială a dictatorului Putin, Moscova.
Aceasta a postat mai multe imagini video din preajma Kremlinului în care a vorbit extrem de apreciativ despre Moscova, comparând curățenia cu cea din perioada regimului criminal al lui Ceaușescu.
Digi24.ro redă parte din cele spuse de Șoșoacă pe cele două transmisiuni live din Moscova. Reamintim, dreptul la liberă exprimare este suprimat aproape total în Rusia, platformele occidentale sunt interzise, iar rușii din principalele orașe au rămas fără internet mai multe zile în ultima perioadă.
„Nu mai pot”, își începe Șoșoacă primul live din Moscova, plângându-se că nu mai poate merge pe jos pentru că „nu are pantofi confortabili. Aceasta se declară mai mult decât încântată de curățenia din capitala rusă. Mai mult decât atât, se declara chiar uluită de faptul că merge Facebook, entitate juridică interzisă oficial în Rusia. Un rus de rând riscă închisoare dacă accesează platforma declarată „extremistă” în Rusia.
Șoșoacă laudă și biblioteca numită după Lenin. Important e să amintim: Lenin este dictatorul care a interzis oficial biserica în URSS, considerând că noua religie trebuie să fie Partidul Comuist.
Chiar dacă urăște UE, Șoșoacă nu s-a ferit să-și arate bucuria când a auzit un grup de tineri ruși care interpretau „Primăvara” de Mozart într-un pasaj subteran din Moscova.
„Ura, ura, suntem live din nou”, se bucură sincer Șoșoacă după ce a reușit să se reconecteze live pe Facebook, fără să omită să puncteze că o dor picioarele. Șoșoacă găsește orice motiv de a găsi legături între România și Rusia. Atât de mult își dorește să sublineze așa numita legătură, încât subliniază că „suntem pe același fus orar” (lucru valabil doar cât timp în România este utilizată ora de vară).
În cele peste 78 de minute de transmisiune live din centrul Moscovei, Șoșoacă a lăudat de la arbori până la trafic. Bineînțeles, n-a pomenit nimic despre faptul că la câteva sute de metri de locul în care se afla, a fost ucisă unul dintre cei mai cunoscuți opozanți ai lui Putin, Nemțov, sau faptul că Ana Politkovskaia, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din Rusia, a fost împușcată în scara blocului pentru că a îndrăznit să critice regimul lui Putin.
Șoșoacă n-a vorbit nimic nici despre infamele Sovromuri construite după ce România a fost ocupată de către armata URSS și prin care s-a comis unul dintre cele mai mari jafuri din istorie. Românii au fost obligați, inclusiv, să exploateze minele de uraniu cu mâinile goale. Acesta era trimis în totalitate către URSS, fiind un element esențial în programul sovietic nuclear.
Europarlamentarul a uitat să vorbeasă și despre sutele de mii de români din Basarabia care au fost deportați în Siberia sau au murit de foame în anii 1946-1947, după ce ofițerii NKVD au maturat literalmente orice grăunte din podurile gospodarilor de peste Prut.
Digi24.ro vă prezintă doar prima partea a transmisiunii Dianei Șoșoacă. Din considerente privind adevărul istoric, transmiunea de aproape o oră nu va fi atașată acestui text.
Editor : A.R.
