Istvan Kovacs, imagini de pus în ramă: românul, martor la istoria scrisă de Leo Messi în Iordania – Argentina

Deși a primit un meci fără miză în grupa J, Argentina fiind deja sigură de câștigarea grupei, iar Iordania eliminată din cursa pentru 16-imi, Istvan Kovacs a avut ocazia de a conduce meciul campioanei mondiale și de a fi martorul unor noi recorduri stabilite de Lionel Messi.

Istvan Kovacs a arbitrat Iordania – Argentina 1-3

Cu un prim 11 al Argentinei mult schimbat față de precedentele două jocuri, campioana mondială a condus cu 2-0 la pauză, după reușitele lui Lo Celso (19′) și Lautaro Martinez (31′ – penalty).

Istvan Kovacs a avut nevoie de ajutorul VAR pentru a dicta penalty-ul pentru Argentina. Marcos Senesi a fost faultat în careul Iordaniei în momentul în care se pregătea să trimită cu capul către poartă. Centralul din Carei a revăzut faza la monitor și a dictat lovitură de la 11 metri pentru sud-americani.

Iordania a reușit să reducă din handicap în minutul 55, prin Tamari, iar după o oră de joc și-a făcut apariția pe teren și Lionel Messi. Starul Argentinei și-a îmbunătățit recordul de goluri la Cupa Mondială, ajungând acum la 19 reușite în total.

Messi a marcat în minutul 80, direct dintr-o lovitură liberă, și a devenit primul fotbalist din istorie care înscrie în șapte meciuri consecutive la Cupa Mondială.

Pentru Istvan Kovacs a fost al doilea meci arbitrat la Cupa Mondială, după Tunisia – Japonia 0-4. Românul speră acum să primească delegări importante din partea lui Pierluigi Collina și la partidele din fazele eliminatorii.


source

Leave a Comment

error: Content is protected !!