Site-ul lansat de AUR pentru strângerea semnăturilor în vederea declanșării procedurii de suspendare a președintelui României are în spate un cetățean din Republica Moldova, potrivit unei investigații Public Record. Este vorba despre un web designer din Republica Moldova, a cărui adresă de e-mail apare în secțiunea „Date” a platformei.
Potrivit publicației, este vorba despre o persoană la care AUR a apelat în mai multe rânduri în ultimii ani. Acesta ar fi primit până acum peste 10 milioane de lei pentru servicii de promovare online, în special în perioadele electorale.
„Domeniul a fost înregistrat pe 11 iulie de partid, conform RoTLD. La secțiunea de date, apare emailul lui Nicolae Capcelea, un cetățean moldovean care se ocupă de grafică și web design. Numărul de telefon utilizat pentru înregistrarea site-ului este asociat lui Marius Dorin Lulea, fondator al partidului, înlăturat de la conducere, la finalul lui 2025”, arată publicația.
AUR a lansat oficial site-ul pe 6 august, în cadrul demersului prin care partidul încearcă să strângă numărul necesar de semnături pentru declanșarea procedurii de suspendare a președintelui României. Potrivit numărătorii afișate pe platformă, AUR are în acest moment sprijinul a 115 parlamentari și mai are nevoie de încă 40 de semnături pentru a putea depune solicitarea în Parlament. Pe site este afișat și numărul persoanelor care susțin demersul. Până acum, peste 256.000 de români și-au exprimat sprijinul pentru inițiativa partidului.
Digi24 a solicitat un punct de vedere din partea AUR cu privire la informațiile prezentate de Public Record, însă, până la publicarea materialului, partidul nu a transmis un punct de vedere.
Ce informații vor fi disponibile pe platformă
Conform formațiunii, pe platforma suspeND.ro românii vor putea urmări în timp real evoluția procedurii parlamentare de suspendare, vor putea vedea dacă parlamentarii și-au exprimat sau nu poziția față de inițiativă și câți cetățeni susțin demersul. „Fiecare parlamentar are obligația de a-și asuma public votul într-o procedură care privește respectarea Constituției și funcționarea statului de drept. Românii au dreptul să știe cine susține revenirea la respectarea ordinii constituționale și cine contribuie la continuarea blocajului politic”, mai transmite AUR.
Partidul precizează că platforma va fi actualizată permanent, pe măsură ce procedura parlamentară va avansa, astfel încât publicul să poată urmări evoluția inițiativei de suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Dungagiu: Site-ul este o chestiune tehnică
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a declarat într-un interviu pentru Digi24.ro că platforma are, mai degrabă, rolul de a evidenția parlamentarii care susțin un astfel de demers.
„Presiunea pe tema asta crește, iar site-ul este o chestiune tehnică. Nu sunt semnături online, sunt semnăturile parlamentarilor. Vrem să vedem cine semnează și cine nu, să avem un bilanț la zi”, a declarat Dan Dungaciu.
Întrebat pe câți parlamentari se bazează pentru declanșarea procedurii, acesta a evitat să avanseze o cifră, însă a susținut că numărul susținătorilor din Parlament ar putea crește dacă blocajul politic continuă. „Depinde cum merg lucrurile în România. Dacă merg prost și România este blocată, mă aștept ca numărul lor să crească direct proporțional cu timpul care va trece într-o Românie fără Guvern”, a afirmat acesta.
Editor : A.R.
