Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a afirmat, la emisiunea În fața ta, de la Digi24, că soluția la criza politică trebuie să vină tot din spectrul politic, nu cel tehnic. În același timp, acesta a subliniat că alegerile anticipate pot fi o soluție perfect constituțională.
Daniel Funeriu a declarat că o soluție politică viabilă pentru România este greu de găsit în contextul actual, pentru că „aritmetica parlamentară nu face lucrurile deloc simple”.
„Din punctul meu de vedere, soluția trebuie să fie una politică, nu una tehnică, pentru că un tehnocrat vine cu ceea ce trebuie făcut, dar nu are legitimitatea politică. Mai ales într-o situație precum cea de acum, este foarte greu. Totuși, există o soluție, dar este nevoie de responsabilitate din partea tuturor”, a afirmat fostul ministru al Educației.
Întrebat dacă pot alegerile anticipate să fie o soluție, Funeriu a afirmat că legat de acest subiect trebuie precizat un lucru foarte important.
„Foarte mulți români au impresia că au fost deposedați de vot prin ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 2024. În acest context, anticipatele sunt o soluție perfect constituțională. Întoarcerea la popor nu văd de ce nu ar fi posibilă”, a declarat el.
Daniel Funeriu a fost întrebat și dacă înțelege calculele lui Nicușor Dan, „ca de la olimpic la olimpic”.
„Știți, chimiștii, pe lângă teorie, au și parte practică. Noi trebuie și să punem în practică ceea ce gândim, iar rezultatele se văd concret. Matematicienii au luxul de a putea rămâne în abstract”, a răspuns Funeriu.
Fostul ministru a atras atenția că atunci „când vorbim despre criză și incertitudine, banii se pot recupera, timpul nu”.
Acesta a dat un exemplu chiar din educație.
„Copiii care au început clasa pregătitoare atunci când domnul președinte Iohannis și-a preluat mandatul cu proiectul România Educată dau astăzi bacalaureatul, iar pentru ei nu s-a schimbat nimic. Cred că acesta este principalul lucru pe care oamenii îl simt și care îi stresează mai mult decât banii: timpul pierdut. Noi am pierdut foarte, foarte mult timp”, a conchis Daniel Funeriu.
Editor : Ș.R.
