Ucrainenii au încercat să-l asasineze pe Putin, acuză Moscova. „Acţiunile nu vor rămâne fără răspuns”. Kiev: „Minciuni tipice rusești”

Moderator Florin Mihai
6 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că Ucraina a încercat să atace reşedinţa preşedintelui Vladimir Putin din regiunea Novgorod. Prin urmare, poziţia de negociere a Moscovei se va schimba, transmit Reuters, EFE şi France Presse, care citează agenţii de presă din Rusia. „Această presupusă poveste despre „atacul asupra reședinței” (n.r. lui Vladimir Putin) este o invenție menită să justifice atacuri suplimentare împotriva Ucrainei”, a declarat, în replică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Rusia: Influenţă britanică în tentativa Ucrainei de a ataca reşedința lui Putin

ACTUALIZARE 18.54 Rusia vede o influenţă britanică în ultimele „provocări” prin care Ucraina încearcă să submineze procesul de pace, a declarat luni vice-ministrul rus de Externe Alexander Gruşko, după ce şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a susţinut că Ucraina a încercat să lovească cu drone reşedinţa preşedintelui rus Vladimir Putin din regiunea Novgorod, acuzaţie dezminţită de Kiev, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Autorităţile de la Kiev recurg la „provocări” menite să facă să eşueze negocierile de pace, într-un moment când acest proces intră într-o etapă „delicată de căutare de soluţii”, a spus vice-ministrul rus.

Rusia îşi va revizui poziţia în negocierile menite să soluţioneze conflictul ucrainean, în urma atacului cu drone asupra uneia dintre reşedinţele preşedintelui rus Vladimir Putin, care nu s-a soldat cu răniţi, a declarat luni mai devreme în faţa presei ruse ministrul de Externe rus Serghei Lavrov.

La rândul său, consilierul pentru politică externă al lui Putin, Iuri Uşakov, a declarat că liderul de la Kremlin l-a informat despre atacul ucrainean pe preşedintele american Donald Trump, într-o convorbire telefonică avută după negocierile desfăşurate duminică în Florida între Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski asupra unei noi contrapropuneri de plan de pace formulată de acesta, în urma planului iniţial propus de preşedintele american luna trecută.

Zelenski: Rușii caută pretexte. Pregătesc noi atacuri

ACTUALIZARE 18.07 Reacția președintelui Volodimir Zelenski a venit prompt: Rusia a fabricat întreaga poveste pentru a distrage atenția opiniei publice de la propriile atacuri asupra Ucrainei.

Rusia o face din nou, folosind declarații periculoase pentru a submina toate realizările eforturilor noastre diplomatice comune cu echipa președintelui Trump. Continuăm să colaborăm pentru a apropia pacea.

Această presupusă poveste despre „atacul asupra reședinței” este o invenție completă menită să justifice atacuri suplimentare împotriva Ucrainei, inclusiv Kievului, precum și refuzul Rusiei de a lua măsurile necesare pentru a pune capăt războiului. Minciuni tipice rusești. Mai mult, rușii au vizat deja Kievul în trecut, inclusiv clădirea Cabinetului de Miniștri.

Ucraina nu ia măsuri care pot submina diplomația. Dimpotrivă, Rusia ia întotdeauna astfel de măsuri. Aceasta este una dintre numeroasele diferențe dintre noi. (…) Nu putem permite Rusiei să submineze eforturile de realizare a unei păci durabile”, a precizat președintele ucrainean.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inițială

Lavrov a declarat că, în noaptea de 28 spre 29 decembrie, Ucraina a atacat reşedinţa oficială a preşedintelui rus din regiunea Novgorod cu 91 de drone cu rază lungă de acţiune.

Astfel de acţiuni imprudente nu vor rămâne fără răspuns, a spus Lavrov.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Nu intenţionăm să ne retragem din procesul de negociere cu SUA. Totuşi, dată fiind degenerarea finală a regimului criminal de la Kiev, care a virat către o politică de terorism de Stat, poziţiile de negociere ale Rusiei vor fi revizuite”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

Iniţial nu era clar dacă Putin se afla în reşedinţă în acel moment. Din partea ucraineană nu a existat niciun comentariu, scrie Reuters.

Între timp, la Moscova, oficialii afirmă că în prezent nu se discută despre o conversație telefonică între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru mass-media rusă, citată de RBC Ukraine. 

Peskov a comentat informațiile apărute în mass-media occidentală, potrivit cărora discuțiile cu șeful Casei Albe, Donald Trump, ar fi deschis posibilitatea unei convorbiri telefonice între Putin și Zelenski.

„O astfel de convorbire nu este în discuție în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Reacția vine după ce președintele american Donald Trump a transmis duminică, 28 decembrie, că un acord de pace între Rusia şi Ucraina este „foarte aproape”. Totuși, liderul american a precizat că există în continuare diferenţe de opinie legate de viitorul statut al regiunii Donbas, relatează Reuters şi EFE.

Editor : C.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *