Uciderea ucrainencei Irina Zaruțka: suspectul principal a fost declarat inapt pentru a fi judecat. Cazul a stârnit dezbateri în SUA

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un bărbat acuzat de uciderea unei refugiate ucrainene, într-un caz ce a provocat indignare în Statele Unite, determinându-l pe Donald Trump să ceară pedeapsa cu moartea pentru acesta, a fost declarat inapt din punct de vedere mintal pentru a fi judecat, relatează AFP.

DeCarlos Brown, în vârstă de 35 de ani, este acuzat că a înjunghiat-o mortal pe Irina Zaruţka, în vârstă de 23 de ani, în timp ce aceasta se întorcea de la serviciu, într-un tramvai din Charlotte, în estul ţării, în august 2025.

Potrivit presei locale, printre care postul WBTV, psihiatrii au considerat că DeCarlos Brown estr „incapabil” să se prezinte în faţa instanţei, iar avocatul său a solicitat amânarea procesului.

El este urmărit penal şi la nivel federal de către un tribunal care, cel puţin deocamdată, nu l-a considerat inapt pentru a fi judecat.

„DeCarlos Brown este în prezent reţinut de autorităţile federale în urma unei acuzaţii federale. Procedura iniţiată la nivel de stat, inclusiv orice decizie privind capacitatea sa de a fi judecat în cadrul acestei proceduri, este complet distinctă”, a precizat biroul procurorului federal din Carolina de Nord.

Trump a cerut un proces rapid

Cazul a stârnit o mare emoţie în Statele Unite, în special în mediile conservatoare. Calificându-l pe presupusul criminal drept „animal”, Donald Trump a cerut pe reţeaua sa Truth Social „un proces rapid” şi a solicitat pedeapsa cu moartea împotriva acestuia.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, l-a calificat, la rândul său, pe DeCarlos Brown, condamnat deja de mai multe ori în trecut, drept un „monstru” care „ar fi trebuit să fie închis”.

Imaginile crimei, surprinse de camerele de supraveghere, au fost difuzate pe scară largă de presa conservatoare şi de conturile de pe reţelele sociale pentru a susţine politica represivă a lui Trump în materie de criminalitate.

De la revenirea sa la putere, în urmă cu mai bine de un an, preşedintele american a trimis sau a încercat să trimită trupe în mai multe oraşe conduse de oponenţii săi democraţi, precum capitala Washington sau Los Angeles, în numele, potrivit lui, luptei împotriva criminalităţii.

Editor : B.E.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *