Trump îl ironizează pe George Clooney, după ce acesta a primit cetățenia franceză: E doar un tip banal, care se tot plânge de politică

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Președintele american Donald Trump a criticat, miercuri, faptul că George şi Amal Clooney au primit cetăţenia franceză, considerându-i pe cei doi printre cei mai slabi analişti politici din toate timpurile” și acuzând, în acelaşi timp, autorităţile franceze de gestionarea absolut dezastruoasă a imigraţiei”, anunță AFP.

„Veşti bune! George şi Amal Clooney, doi dintre cei mai slabi analişti politici din toate timpurile, au devenit oficial cetăţeni francezi”, a declarat Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social.

Preşedintele american, obişnuit cu atacurile incendiare împotriva oponenţilor săi politici, şi-a accentuat în mod special criticile împotriva imigraţiei în Europa, unul dintre temele sale preferate încă din campania din 2024.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Din păcate, Franţa se confruntă în prezent cu o problemă gravă de criminalitate din cauza gestionării absolut dezastruoase a imigraţiei, similară cu cea pe care am avut-o sub Joe Biden, somnorosul”, a adăugat el, reluând jignirea sa preferată pentru a-l desemna pe predecesorul său democrat la Casa Albă.

Fără a invoca statistici fiabile, Donald Trump face în mod regulat o legătură directă între criminalitate şi imigraţie.

George Clooney este de mult timp un susţinător important al taberei democrate. Iar pentru preşedintele republican, actorul american „a devenit mai cunoscut prin politică decât prin filmele sale rare, total mediocre”.

Nu a fost deloc o vedetă de cinema, ci doar un tip obișnuit care se plângea constant de lipsa de bun simț în politică

Cât despre soţia sa, avocata şi activista pentru drepturile omului Amal Clooney, ea a făcut parte dintr-un grup de experţi care a consiliat procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) care a solicitat mandate de arestare împotriva a doi miniştri israelieni, printre care Benjamin Netanyahu, şi a trei lideri ai Hamas.

O decizie care a provocat furia guvernului israelian, dar şi a Statelor Unite, principalul său susţinător militar şi diplomatic.

În Franţa, naturalizarea cuplului şi a celor doi copii ai săi a făcut de asemenea valuri, dar mai ales din cauza neregulilor guvernamentale pe care le-a generat, o ministră denunţând „două măsuri” în contextul înăspririi condiţiilor de acces la cetăţenie.

Editor : C.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *