Donald Trump a lansat un nou atac la adresa cancelarului german Friedrich Merz, îndemnându-l să se concentreze pe „repararea țării sale distruse” și pe încheierea războiului Rusia-Ucraina, în loc să „interfereze” în dosarul Iranului. Declarațiile vin la o zi după ce liderul de la Washington a sugerat o posibilă reducere a trupelor americane staționate în Germania.
Donald Trump a lansat un nou atac la adresa cancelarului german Friedrich Merz, spunând că acesta ar trebui să se concentreze pe „repararea țării sale distruse” și pe încheierea războiului Rusia-Ucraina, în loc să „interfereze” în Iran.
„Cancelarul Germaniei ar trebui să petreacă mai mult timp pentru a pune capăt războiului Rusia-Ucraina (unde a fost total ineficient!)”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.
![]()
Merz ar trebui, în schimb, să se concentreze pe „repararea țării sale distruse”, a adăugat el, „în special în ceea ce privește imigrația și energia, și să petreacă mai puțin timp interferând cu cei care elimină amenințarea nucleară iraniană, făcând astfel lumea, inclusiv Germania, un loc mai sigur!”.
Ultima ieșire a lui Trump vine la o zi după ce a sugerat că prezența militară americană în Germania este reevaluată, fiind luată în calcul o „posibilă reducere” a trupelor.
Între 36.000 și 39.000 de militari americani sunt staționați în Germania, majoritatea la cele două baze principale din Stuttgart și Ramstein, mult mai puțini decât în perioada de vârf a Războiului Rece.
Comentariile lui Trump par să fi fost provocate de declarațiile neobișnuit de dure făcute mai devreme în cursul săptămânii de Merz, care a spus că SUA sunt „umilite” de Iran și a criticat Washingtonul pentru lipsa unei strategii de ieșire din război.
Joi, Merz a încercat să adopte un ton mai conciliant în timpul unei vizite la o bază militară germană din Münster, subliniind importanța relațiilor cu NATO și SUA și criticând Iranul pentru refuzul de a participa la negocieri de pace.
Fără a-l menționa pe Trump, Merz a spus că susține o soluție condusă de NATO pentru conflictul din Orientul Mijlociu, referindu-se la un „parteneriat transatlantic de încredere”.
Oficialii germani au încercat să tempereze disputa. Pe parcursul zilei de joi, au subliniat că amenințările SUA de a retrage trupe din Germania nu sunt noi, Trump le-a făcut și în primul său mandat, și că sunt pregătiți pentru un astfel de scenariu.
Editor : M.I.
