Troleibuze cu alcooltest în Capitală: „Vehiculul pornește doar dacă șoferul trece testul”. Pe ce linii au fost deja introduse

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Bucureștenii au la dispoziție o nouă generație de troleibuze care introduc o măsură suplimentară de siguranță în transportul public: vehiculul nu poate fi pus în mișcare dacă șoferul nu trece un test de alcool. Este vorba despre noile troleibuze Yutong U12, intrate deja în circulație pe mai multe linii din Capitală.

STB: „Vehiculul pornește doar dacă șoferul trece testul de alcool”

Potrivit STB, noile vehicule sunt echipate cu un sistem de tip „alcohol interlock”, folosit deja în mai multe state europene pentru reducerea riscurilor în transportul public.

„Noile troleibuze Yutong U12 vin cu tehnologie de ultimă generație – vehiculul pornește doar dacă șoferul trece testul de alcool. Pe scurt, funcționează ca un alcooltest: înainte de plecare, șoferul trebuie să sufle într-un dispozitiv, iar vehiculul pornește doar dacă testul este negativ”, au transmis reprezentanții STB.

Unde circulă noile troleibuze

Cele 22 de troleibuze Yutong U12 sunt deja introduse pe liniile 86, 93 și 97, fiind parte din procesul de modernizare a flotei de transport public din București.

„Yutong U12 oferă aer condiționat, prize USB (tip A și C), afișaje digitale moderne, podea coborâtă cu rampă pentru acces facil și un interior luminos, cu finisaje moderne”, transmite sursa citată.

În plus, troleibuzele au o autonomie de minimum 20 de kilometri pe baterie, ceea ce le permite să circule chiar și în cazul unor întreruperi ale rețelei de contact sau în zone cu lucrări.

Editor : Ș.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *