„Toată lumea este în pericol” în Statele Unite, a avertizat scriitorul Salman Rushdie, care a supraviețuit, la rândul său, unui atac violent cu cuțitul în urmă cu trei ani, după ce doi americani au fost uciși de agenți federali în Minneapolis, scrie AFP.
Intervievat de AFP, duminică, la Festivalul de Film Sundance, în Utah, scriitorul britanico-american de 78 de ani a afirmat că „ideea de pericol și violență este acum aproape de toată lumea în această țară”, potrivit Agerpres.
„Cred că toată lumea este în pericol acum”, a avertizat el.
Scriitorul a participat la premiera filmului „Knife: The Attempted Murder of Salman Rushdie”, un documentar adaptat după „Knife”, relatarea sa despre atacul care aproape l-a ucis în august 2022 în timpul unei conferințe literare și l-a lăsat orb de un ochi.
Atacatorul său l-a acuzat pe autorul romanului „Versetele satanice”, care i-a adus lui Salman Rushdie o condamnare la moarte în Iran în 1989, că a „atacat islamul”. El a fost condamnat anul trecut la 25 de ani de închisoare în Statele Unite.
Pentru Salman Rushdie, atacul pe care l-a suferit face parte din „ceva mai mare”.
Denunțând „violența dezlănțuită de indivizi fără scrupule care folosesc oameni ignoranți pentru a ataca cultura”, el a afirmat că, „pentru cei care exercită puterea autoritar, cultura este inamicul”.
„Fie că este vorba de jurnalism, universități, muzică sau scris, celor lipsiți de cultură, ignoranților și radicalilor nu le place asta și iau măsuri împotriva ei, lucru pe care îl vedem în fiecare zi”, a adăugat el pentru AFP.
Donald Trump a lansat o ofensivă împotriva unor mari universități americane, pe care le consideră prea liberale. De asemenea, atacă în mod regulat media tradiționale, denunțând „minciunile” acestora.
Salman Rushdie a precizat că „Knife” nu a fost conceput ca un comentariu al evenimentelor actuale.
Dar „încep să cred că filmul ajunge poate într-un moment deosebit de oportun, că poate simțim cu toții riscul violenței astăzi”, a concluzionat el.
Festivalul de Film Sundance continuă până pe 1 februarie.
Citește și:
Editor : Ș.R.
