Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că țările membre fac tot ce a solicitat președintele american Donald Trump pentru a consolida alianța militară, chiar dacă unele dintre ele au fost inițial „puțin reticente” în a oferi sprijin Statelor Unite în contextul conflictului cu Iranul, relatează Reuters, preluată de Haaretz.
„Când a venit momentul să ofere sprijinul logistic și de altă natură de care Statele Unite aveau nevoie în Iran, unii aliați au fost puțin lenți, ca să spunem așa. Sincer să fiu, au fost și puțin surprinși. Pentru a menține elementul surprizei pentru atacurile inițiale, președintele Trump a ales să nu informeze aliații din timp”, a spus Rutte în timpul unui discurs la Washington.
„Dar ceea ce văd, când privesc astăzi Europa, este că aliații oferă un sprijin masiv”, a adăugat el. „Aproape fără excepție, aliații fac tot ceea ce le cere Statele Unite. Au ascultat și răspund la solicitările președintelui Trump.”
Comentariile lui Rutte au venit după întâlnirea de miercuri a secretarului general NATO cu președintele american Donald Trump. El a informat unele capitale că Trump dorește angajamente concrete în următoarele câteva zile pentru a ajuta la securizarea Strâmtorii Ormuz, au declarat diplomați pentru Reuters.
Kaja Kallas, șefa politicii externe a UE, a respins joi criticile potrivit cărora Europa nu ia măsuri suficiente în Orientul Mijlociu, calificând aceste acuzații drept „nedrepte”, relatează Al Jazeera.
„Desigur, cu toții putem face mai mult”, a declarat Kallas pentru CNN în timpul unei vizite în Emiratele Arabe Unite. Ea a menționat provocările de securitate cu care se confruntă Europa, inclusiv războiul Rusiei în Ucraina, care durează de patru ani. „Nu am văzut, știți, ca țările din Golf să ne ajute cu adevărat în această privință”, a adăugat ea, afirmând că sprijinul „nu poate fi doar o stradă cu sens unic”.
Kallas a afirmat că Europa nu a creat actuala criză din Orientul Mijlociu, dar depune eforturi pentru a contribui la stabilitatea regională.
Ea a evidențiat operațiunile navale europene menite să mențină Marea Roșie deschisă navigației, sprijinul acordat forțelor armate libaneze în lupta lor împotriva Hezbollah și Hamas, precum și susținerea unei soluții cu două state pentru conflictul israelo-palestinian. De asemenea, ea a menționat ajutorul acordat Autorității Palestiniene și eforturile de consolidare a apărării aeriene în întreaga regiune.
Editor : M.C
