Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a declarat, joi, la Europa FM, că ar fi fost binevenită o decizie, nu o amânare din partea Curţii Constituţionale pe reforma pensiilor magistraţilor, el menţionând că cea mai proastă variantă este amânarea.
„Echitatea socială trebuie avută în vedere chiar şi la nivelul Curţii Constituţionale şi chiar şi din partea celor care recunosc că au nevoie de un alt tip de salarizare. N-aş vrea să spun că sunt privilegii, dar distanţa dintre salarizarea normală, standard, salariul mediu din această ţară şi sumele care sunt încasate de cei din magistratură, de judecători, de cei din Ministerul Public, diferenţa este foarte mare.
Dacă se suprapun aceste diferenţe mari salariale, care s-ar putea să fie explicabile, că este un domeniu unde trebuie să ai mai multe drepturi, nu contestă nimeni salariile mari, trebuie să fie bine plătiţi, dar dacă se suprapun şi cu o pensionare foarte avantajoasă, aici intervine problema. Dacă se suprapun şi cu un calcul incorect al pensiei, atunci lucrurile trebuie corectate. Si lucrul acesta s-a încercat”, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, despre reforma pensiilor magistraţilor, blocată la CCR.
„Cred că ar fi fost binevenită o decizie, nu o amânare din partea Curţii Constituţionale. Dacă credeau că nu se poate, trebuiau să-şi asume că nu este constituţional. Sau, dacă au văzut că este constituţional, n-ar fi trebuit să tragă de timp. Cea mai proastă variantă este amânarea”, a mai spus vicepremierul UDMR.
Potrivit acestuia, o sesizare a Curţii de Justiţie Europene ar putea avea un termen care nu poate fi apreciat de nimeni.
„Poate să fie de câteva luni, poate să fie un an, doi ani, deci nu este bună amânarea. Trebuia să ştim dacă e albă, e albă. Dacă e neagră, neagră. Trebuia luată decizia, asumată şi ştiam şi noi o treabă”.
Despre riscul ca România să piardă 230 de milioane de euro, vicepremierul a răspuns: „I-a şi pierdut. Dacă tot se amână, cu siguranţă. Dacă n-avem nici măcar, până la finalizarea PNRR-ului, o decizie, e ca şi pierdută suma. Ne-au păsuit ( cei de la Comisie, nr) pentru că au văzut voinţa politică din partea coaliţiei că vrem să rezolvăm această problemă. Sunt variante care au fost îmbunătăţite din punctul de vedere al Guvernului. Dar văd că nici acest lucru nu a fost suficient”.
CCR a amânat, miercuri, pentru a cincea oară, o decizie referitoare la reforma pensiilor magistraţilor, stabilind un nou termen pentru 18 februarie.
Editor : C.L.B.
