SUA retrag 5.000 de militari din Germania. Anunțul Pentagonului

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Statele Unite vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Germania, un proces care va fi finalizat în următoarele 6-12 luni, a anunţat Pentagonul vineri.

Totuşi, peste 30.000 de soldaţi americani vor rămâne în ţară. În decembrie 2025, erau 36.436 de militari americani activi staţionaţi permanent în Germania, potrivit datelor Centrului pentru Date privind Personalul din Apărare al SUA (DMDC).

„Secretarul Apărării a ordonat retragerea a aproximativ 5.000 de militari din Germania”, a declarat purtătorul de cuvânt-şef al Pentagonului, Sean Parnell, într-un comunicat, potrivit News.ro.

„Această decizie urmează unei analize aprofundate a poziţionării forţelor Departamentului în Europa şi reflectă cerinţele din teatru şi condiţiile de pe teren. Ne aşteptăm ca retragerea să fie finalizată în următoarele şase până la douăsprezece luni”, a precizat el.

Preşedintele Donald Trump a afirmat miercuri, într-o postare pe Truth Social, că SUA „analizează şi reevaluează” retragerea de trupe din Germania, după ce cancelarul german a criticat războiul SUA cu Iranul.

Cancelarul german Friedrich Merz a spus că SUA sunt „umilite” de Iran şi a criticat administraţia pentru lipsa unei strategii eficiente de încheiere a războiului.

Trump a ameninţat anterior că va reduce numărul trupelor din Germania în 2020, în timpul primului său mandat şi pe vremea când Angela Merkel era cancelar.

Citește și: Reacția Germaniei după amenințarea lui Trump că va reduce prezenţa militară americană în această țară

Editor : B.P.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *