Strămoşii îndepărtaţi ai mamiferelor, care au trăit în urmă cu 250 de milioane de ani, se înmulţeau depunând ouă sau dând naştere unor pui? Analiza unui embrion de Lystrosaurus răspunde, în sfârşit, la această întrebare.
Este un mister care îi preocupă pe paleontologi de multe decenii: se crede că sinapsidele, grupul de vertebrate tetrapode din care provin mamiferele, erau animale ovipare, la fel cum sunt, dintre descendenţii lor actuali, ornitorincii şi echidnele.
„Însă ne lipseau dovezile concrete, iar dovezile începuseră chiar să se acumuleze în sens contrar”, a declarat Julien Benoit, profesor la Institutul de Studii Evolutive din cadrul Universităţii Witwatersrand din Johannesburg (Africa de Sud), potrivit AFP, preluată de Agerpres.
La această situaţie a contribuit şi faptul că, în 180 de ani de cercetări ştiinţifice, niciun ou de sinapside nu a fost identificat oficial ca atare.
„Aici, în Africa de Sud, s-au găsit ouă de dinozauri cu coajă moale, aşa că nu exista niciun motiv să nu găsim ouă de sinapside care trăiau în acelaşi timp, în acelaşi loc şi erau mult mai numeroase”, a explicat acelaşi om de ştiinţă.
Descoperirea a așteptat 17 ani
Studiul, pe care Julien Benoit l-a semnat în revista PLoS ONE, aduce dovada mult aşteptată graţie unei fosile minuscule de Lystrosaurus, un erbivor care a trăit în urmă cu 250 de milioane de ani.
Fosila a fost descoperită acum 17 ani în bazinul Karoo (Africa de Sud), povesteşte într-un comunicat al Sincrotronului European din Grenoble o altă coautoare a studiului, Jennifer Botha.
„Asistentul meu, John Nyaphuli, un vânător de fosile fără egal, a identificat un mic nodul care, la început, nu dezvăluia decât fragmente minuscule de os. Pe măsură ce pregătea cu grijă specimenul, a devenit evident că era vorba despre un pui de Lystrosaurus, perfect ghemuit. Bănuiam deja la acea vreme că murise în ou, dar, pur şi simplu, nu aveam tehnologia necesară pentru a confirma acest lucru”, a dezvăluit aceeaşi profesoară de la Institutul de Studii Evolutive din cadrul Universităţii Witwatersrand.
„Oriunde altundeva în lume, văzând un pui ghemuit astfel, s-ar fi spus «este doar un ou». Dar, în Africa de Sud, este ceva destul de obişnuit să găseşti fosile întregi ghemuite”, explică Julien Benoit.
Prinse în capcana vizuinilor lor în urma unor inundaţii bruşte, animalele au fost îngropate în noroi în timp ce dormeau.
Cum s-a obținut dovada
Atunci a intrat în scenă Sincrotronul European din Grenoble (ESRF), un „supermicroscop” care produce raze X de 10.000 de miliarde de ori mai puternice decât cele utilizate în spitale.
„Am putut scana fosila cu o precizie maximă şi, astfel, am obţinut nivelul de detaliu necesar studierii acestor oase atât de mici şi de fragile”, a explicat Vincent Fernandez, cercetător la ESRF şi coautor al studiului.
Scanările au relevat un detaliu crucial în mandibula micului Lystrosaurus, al cărui craniu măsura în total doar 4 centimetri. Acest os al maxilarului inferior este compus din două jumătăţi care trebuie să fuzioneze pentru ca animalul să se poată hrăni.
„În mod normal, aceasta este o structură care se închide cu mult timp înainte de naştere. Aici, am constatat că în interior exista o gaură uriaşă, care este o adevărată structură anatomică, nu doar leziuni care ar fi putut fi provocate post-mortem”, a dezvăluit Julien Benoit.
La embrionii păsărilor şi ţestoaselor actuale, acest stadiu de dezvoltare se observă doar înainte de eclozare, dovadă că era vorba într-adevăr despre un ou.
Adaptare
Descoperirea explică, de asemenea, unul dintre motivele pentru care acest erbivor îndesat, echipat cu doi colţi scurţi, a putut domina ecosistemul epocii sale după cea mai devastatoare criză pe care a cunoscut-o viaţa pe Pământ: extincţia în masă din Permian-Triasic.
În urma unei încălziri climatice brutale, 95% dintre speciile marine şi 70% dintre vertebratele terestre au dispărut.
Cu toate acestea, Lystrosaurus a supravieţuit şi a ajuns chiar să ocupe un loc predominant într-o lume marcată de temperaturi ridicate şi secete prelungite.
Una dintre cheile succesului său ar fi putut fi dimensiunea ouălor sale, relativ mari, susţin autorii studiului.
La animalele moderne, ouăle mai mari rezistă mai bine la deshidratare şi conţin mai mult vitellus (gălbenuşul), care furnizează toate substanţele nutritive necesare dezvoltării embrionului.
Editor : B.P.
