Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, un proiect de lege care prevede că reparaţiile sau înlocuirile bunurilor neconforme să fie făcute în termen de maxim 15 zile lucrătoare din momentul în care vânzătorul a fost informat de către consumator cu privire la neconformitate, faţă de 15 zile calendaristice cât este în prezent.
Propunerea legislativă modifică în acest sens articolul 12 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 205/2023.
Potrivit celor adoptate, reparaţiile sau înlocuirile se efectuează „într-un termen rezonabil care nu poate depăşi 15 zile lucrătoare din momentul în care vânzătorul a fost informat de către consumator cu privire la neconformitate şi care este stabilit de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, luându-se în considerare natura şi complexitatea bunurilor, natura şi gravitatea neconformităţii şi efortul necesar pentru finalizarea reparaţiei sau înlocuirii”.
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaţilor este decizională.
Editor : Sebastian Eduard
