În turul sferturilor de finală UEFA Champions League, Atletico Madrid a învins-o cu 2-0 pe FC Barcelona pe ”Camp Nou”, în urma reușitelor lui Julian Alvarez (minutul 45) și Alexander Sorloth (minutul 70).
Se anunță un retur incendiar, mai ales că avantajul croit de madrileni nu e de temut. Totuși, echipa pregătită de Diego Simeone, stă și în fața unui record pentru returul cu FC Barcelona.
Spaniolii anunță o presiune uriașă pe umerii lui Diego Simeone înainte de returul cu Barcelona. Cum argumentează
Jurnaliștii de la Marca au explicat că Atletico Madrid stă în fața unei săptămâni extrem de importante, în ideea că poate ajunge în semifinalele de la ”masa bogaților” pentru prima dată din 2017 și pot câștiga Cupa Regelui după 13 ani.
Sâmbătă, Atletico Madrid o întâlnește pe Real Sociedad în finala Cupei Regelui pe ”Estadio de La Cartuja” din Sevilla. Meciul va avea loc de la ora 22:00.
”Băieții lui Simeone vor încerca să își păstreze avantajul în fața Barcelonei pentru a ajunge în semifinalele Ligii Campionilor… înainte de a întâlni Real Sociedad în finala Cupei Regelui”, au scris jurnaliștii iberici.
Simeone ”tremură” înainte de returul cu Barcelona! Două probleme mari la Atletico Madrid
Prima bătaie de cap vine din linia de apărare. David Hancko s-a accidentat la gleznă și are șanse mici să fie apt pentru retur. În plus, Marc Pubill este suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene.
Simeone nu are soluții stabile nici în restul defensivei. Robin Le Normand a avut evoluții oscilante în acest sezon, iar Clement Lenglet și Gimenez se confruntă și ei cu probleme fizice.
A doua problemă apare între buturi. Jan Oblak, titular incontestabil în ultimii ani, a lipsit aproximativ o lună din cauza unei accidentări. În absența sa, Juan Musso a avut prestații solide și a oferit siguranță echipei.
Potrivit presei spaniole, Simeone nu a decis încă cine va apăra în retur. Oblak a revenit la antrenamente, însă forma lui Musso ridică semne de întrebare privind alegerea finală.
