Singurele două ţări din UE care au aderat la „Consiliul pentru Pace” al lui Donald Trump. Cum a fost confundată Belgia cu Belarus

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Statele Uniunii Europene manifestă reticenţe serioase faţă de „Consiliul pentru Pace” lansat oficial joi la forumul economic de la Davos de preşedintele american Donald Trump, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Numai Ungaria şi Bulgaria au semnat, până acum, „Carta” fondatoare a acestui consiliu în care ţările care doresc să devină membre permanente, adică să fie membre mai mult de trei ani, ar trebui să plătească din primul an o cotizaţie de un miliard de dolari, scrie Agerpres

Cum a fost confundată Belgia cu Belarus

Casa Albă a publicat joi o listă cu 19 state semnatare ale respectivei Carte. Dintr-o eroare, pe listă se regăseşte dintre ţările UE şi Belgia. Guvernul belgian a precizat că nu s-a alăturat acelui consiliu şi că prezenţa Belgiei pe acea listă survine unei greşeli a Casei Albe, care a confundat Belgia cu Belarus. Mai mult, premierul belgian Bart de Wever i-a transmis indirect lui Trump într-un discurs că „demnitatea noastră nu este de vânzare, nu suntem sclavi”.

Pe respectiva listă publicată de Casa Albă mai regăsim Bahrain, Maroc, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Kosovo, Mongolia, Pakistan, Paraguay, Qatar, Arabia Saudită, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Uzbekistan.

Invitaţii de aderare la „Consiliul pentru Pace” au fost adresate de Trump atât aliaţilor SUA, cât şi unor lideri autoritari, precum preşedintele rus Vladimir Putin, cel belarus Aleksandr Lukaşenko sau premierul chinez Xi Jinping, în total aproximativ 60 de invitaţii. Trump a afirmat miercuri că Putin a acceptat invitaţia, dar liderul de la Kremlin nu a confirmat.

Rolul iniţial pe care Statele Unite doresc să-l atribuie acestui organism este de a superviza reconstrucţia Fâşiei Gaza, dar proiectul său de cartă nu menţionează explicit teritoriul palestinian şi îi atribuie un rol mai larg, acela de a contribui la soluţionarea conflictelor armate din întreaga lume.

 

 

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *