Peste o sută de roboți umanoizi s-au luat la întrecere cu oamenii la semimaratonul de la Beijing și au demonstrat progresele rapide făcute în domeniu. Aceștia au alergat pe culoarul lor special. Cel mai rapid a încheiat cursa în 50 de minute și 26 de secunde, depășind recordul mondial uman pentru această distanță. Cel mai lent a ajuns la finish abia după 2 ore și 41 de minute.
Traseul a avut o distanță de 21 de kilometri, fiindt mai dificil decât cel de la ediția precedentă, incluzând pante, suprafețe variate și condiții menite să testeze echilibrul, rezistența și autonomia roboților, spun organizatorii, potrivit The Guardian.
Roboții au demonstrat îmbunătățiri semnificative față de anul trecut, când majoritatea nu au reușit să termine cursa sau au avut nevoie de asistență constantă.
În 2025, robotul câștigător a terminat cursa în 2 ore și 40 de minute, un timp mai mult decât dublu față de timpul obținut de câștigătorul uman al cursei.
În cadrul ediției din acest an, numărul roboților care au alergat la semimaraton a crescut de la 20 la peste 100, iar câțiva dintre ei au ajuns să fie mai rapizi decât alergători umani profesioniști.
Robotul câștigător, dezvoltat de Honor, a terminat cursa în 50 de minute și 26 de secunde, depășind cu 7 minute recordul mondial uman stabilit recent de atletul ugandez Jacob Kiplimo la Lisabona.
Evenimentul face parte din strategia Chinei de a accelera dezvoltarea industriei de robotică și inteligență artificială, domenii considerate prioritare la nivel național.
Organizatorii și specialiștii spun că astfel de competiții sunt importante pentru testarea capacităților de mișcare, echilibru și autonomie ale roboților umanoizi în condiții reale.
Editor : A.P.
