Sociologul Gelu Duminică reclamă bannerele fanilor lui Dinamo la meciul cu Rapid: „Rasism și extremism”
„Singura voastră ‘captură’ e fierul din bătătură”, „E vreunu’ la voi să nu fie garoi?’, „Ieri în robie, azi în galerie”, „Bombardierii îmbrăcați în ie, o pată albă-n țigănie”, au fost câteva dintre bannerele cu caracter rasist afișate de fanii lui Dinamo la partida de pe stadionul celor de la Rapid.
Într-o postare făcută pe Facebook, sociologul Gelu Duminică a susținut că Dinamo ar trebui depunctată și a criticat în termeni duri mesajele afișate de suporterii lui Dinamo, catalogându-le drept „rasism și extremism”.
„E doar o ironie, nu? Și ceva de bine, nu? Silă. Și rușine. Asta simt.
Clubul Dinamo ar trebui să ceară scuze, să se delimiteze și să anunțe campanii anti-rasism. LPF ar trebui sa depuncteze. Arbitrul ar fi trebuit să aplice regulamentele. Nu a făcut-o și nu o vor face. Pentru că în mintea lor e doar o ironie, nu?
Nu, dragilor! E rasism și extremism, in stare pură. Conform tuturor definițiilor!”, a fost mesajul lui Gelu Duminică.
Ce prevede Regulamentul Disciplinar al FRF pentru comportamentul rasist al suporterilor
„Dacă spectatorii afişează inscripţii conţinând sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc, organul jurisdicţional va aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului pe care l-au susţinut spectatorii respectivi, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori cumulat cu o penalitate sportivă de 70.000 lei. Dacă spectatorii nu pot fi identificaţi ca suporteri ai unuia dintre cluburi, va fi sancţionat clubul gazdă, în mod corespunzător.
Orice spectator care se face vinovat de abaterile arătate la alin. 1 şi 2 de mai sus, va fi sancționat cu interzicerea accesului în stadion pentru cel puţin doi ani.
În funcție de circumstanțe, organul disciplinar poate aplica și alte sancțiuni clubului responsabil, cum ar fi: interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion de la 2 la 10 jocuri,
pierderea jocului prin forfait, scăderea a 2-6 puncte sau excluderea din competiție”, se arată în Articolul 54 din Regulamentul Disciplinar, care face referire la rasism, xenofobie, discriminare și denigrare.
Victor Angelescu: „E timpul să se ia măsuri în privința rasismului”
Chiar înaintea meciului cu Dinamo, Victor Angelescu, președintele și acționarul minoritar de la Rapid, vorbea despre măsurile drastice pe care le așteaptă clubul în cazul rasismului.
„Legat de rasism, cred că era timpul să se ia măsuri. Foarte mult timp am făcut sesizări către toate forurile competente pentru așa ceva și nu s-au luat măsuri. Acum, în a doua parte a campionatului, e prima dată când se anunță la stație, când se fac solicitări către fani să nu mai scandeze, se întrerupe meciul dacă e nevoie.
Mi se pare normal să terminăm cu lucrurile astea în 2026! La un moment dat trebuie să se termine, doar că până acum nu s-au luat măsuri împotriva acestor scandări. Cu timpul, lumea înțelege că nu e normal să ai o ură de rasă sau să scandezi anumite lucruri”, a spus Victor Angelescu, într-un interviu pentru PRO TV acordat în săptămâna derby-ului cu Dinamo.