Mihail Kasianov, fost premier al Federației Ruse în primul mandat de președinte al lui Vladimir Putin, a explicat, în exclusivitate pentru Digi24, cum s-a schimbat liderul rus după ce a ajuns prim-ministru în 1999 și ulterior, în 2000, i-a succedat lui Boris Elțîn în fruntea țării.
Întrebat când și-a dat seama că Vladimir Putin nu este omul pe care-l credea, Mihail Kasianov a afirmat că, odată ce toată lumea și-a dat seama că Boris Elțîn urma să demisioneze, exista o dorință generală ca noul lider să continue construirea unui stat democratic și a unei economii de piață.
„Domnul Putin părea să fie acea persoană. El își demonstra devotamentul față de principiile democratice și economia de piață, iar președintele Elțîn tocmai îl menționase ca potențial succesor al său. Nu neapărat toți, dar majoritatea rușilor credeau că ar putea fi o alegere bună. La acea vreme, cu toții credeam că va avea mult succes. De aceea am acceptat propunerea domnului Putin de a lucra cu el. Dacă urma să câștige alegerile, urma să mă prezint în fața Dumei pentru a fi votat în funcția de prim-ministru. Ceea ce am și făcut, am făcut multe lucruri pozitive”, a explicat Kasianov.
Fostul premier rus, acum disident în exil, a spus că, „într-o etapă ulterioară” și-a dat seama că Vladimir Putin e o persoană diferită față de cum se aștepta inițial.
„Realitatea a devenit evidentă în 2003, când am avut deja dezacorduri publice cu el privind diferite politici, cum ar fi reformele interne, printre care reformele administrative – eu doream să reduc multe dintre funcțiile de control al guvernului asupra societății, de control al afacerilor etc. Domnul Putin nu a vrut să renunțe la acest control sau, de exemplu, în ceea ce privește relațiile cu Ucraina…”, a povestit Mihail Kasianov.
„Putin nu s-a mulțumit doar cu faptul că am tratat Ucraina pe picior de egalitate în negocierile pe care le-am purtat cu ei și că am oferit condiții foarte bune pentru comerț etc., ci a exercitat și presiuni asupra mediului de afaceri. Domnul Putin a început să exercite presiuni asupra mediului de afaceri încă din 2003. Acesta a fost, de asemenea, un motiv de dezacord public cu el”, a mai completat disidentul rus.
Mihail Mihailovici Kasianov a ocupat funcția de prim-ministru al Rusiei între 2000 și 2004. Anterior, a ocupat funcția de prim-viceprim-ministru în 2000 și de ministru al Finanțelor între 1999 și 2000.
În anii 1990, a lucrat în administrația președintelui Boris Elțîn în diferite funcții, înainte de a se alătura primei administrații a președintelui Vladimir Putin.
De când a părăsit guvernul în 2004 din cauza unor dezacorduri privind politica economică, a devenit unul dintre principalii critici ai președintelui Putin și un lider al opoziției.
Citește și:
Editor : Ș.R.