Șase activişti europeni au mers în Turcia pentru a investiga condiţiile de detenţie ale deţinuţilor politici. Au fost arestați și ei

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Şase activişti europeni care au mers în Turcia pentru a investiga condiţiile de detenţie ale deţinuţilor politici au fost arestaţi la Istanbul, a declarat vineri avocatul lor pentru AFP, relatează Agerpres.

Ei au fost reţinuţi joi, după o întâlnire cu reprezentanţi ai Biroului pentru Drepturile Poporului, o firmă de avocatură, a declarat Naim Eminoglu, preşedintele filialei din Istanbul a Asociaţiei Juriştilor Progresişti (CHD), care le asigură apărarea.

Autorităţile turce acuză Biroul pentru Drepturile Poporului că are legături cu DHKP/C (Partidul Frontului Revoluţionar de Eliberare a Poporului), pe care Ankara îl consideră o organizaţie teroristă.

„Delegaţia internaţională de avocaţi, jurnalişti şi activişti pentru drepturile omului a sosit în Turcia miercuri, 18 februarie”, a afirmat Eminoglu.

Cei şase activişti sunt din Italia, Franţa, Spania, Belgia şi Rusia, a declarat CHD.

Potrivit CHD, poliţia i-a informat imediat că sunt arestaţi pentru a fi expulzaţi şi că paşapoartele lor au fost confiscate.

„Au fost transferaţi la Direcţia pentru migraţie. Nu a fost permisă nicio întâlnire cu avocaţii lor. CHD a aflat că sunt duşi acum la aeroportul din Istanbul pentru a fi expulzaţi”, a raportat Eminoglu.

Potrivit Biroului pentru Drepturile Poporului, „activiştii au venit în Turcia într-o misiune de observare pentru a investiga asupra sistemului penitenciar şi a condiţiilor de detenţie ale unor deţinuţi politici plasaţi în izolare”, fapt confirmat pentru AFP de o sursă franceză din cadrul colectivului lor.

Turcia este acuzată că a plasat unii deţinuţi în aşa-numitele „închisori subterane”, cu celule lipsite de lumină naturală, o practică denunţată de organizaţiile pentru drepturile omului care atrag atenţia asupra efectelor sale asupra sănătăţii mintale şi fizice a acestor deţinuţi.

Partidul spaniol PCPE (comunist), din care face parte unul dintre cei arestaţi, a denunţat aceste facilităţi într-un mesaj pe X, afirmând că „deţinuţii sunt complet lipsiţi de lumina soarelui şi de interacţiunea socială şi sunt supuşi unei izolări severe”.

Editor : M.B.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *