Șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic au murit într-un accident pe DN6, în Timiș. Echipa lui Răzvan Lucescu este în doliu

Moderator Florin Mihai
11 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Şapte persoane au murit, marţi, într-un accident în judeţul Timiş. Un microbuz care venea din Grecia și se deplasa spre Franța, având la bord zece persoane, a intrat într-o depășire, pe DN6 – E70, aproape de localitatea Lugojelul, la intrarea pe centura Lugoj, iar la încercarea de a reintra pe banda sa a acroșat o cisternă, apoi a fost proiectat pe sensul opus, unde s-a ciocnit de un TIR. Șoferul microbuzului se numără printre morți. Patru oameni sunt răniți, unul în stare foarte gravă, și au fost duși la spitalul din Lugoj. Cetățenii greci care se aflau în microbuz erau suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu, și se îndreptau spre Franța, pentru meciul de Europa League cu echipa Olympique Lyon. 

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

PAOK Salonic, mesaj emoţionant: „Doar o dorinţă… Niciodată din nou”

ACTUALIZARE 20:44 Clubul PAOK Salonic a postat un mesaj emoţionant în social media, după moartea a şapte suporteri ai echipei lui Răzvan Lucescu într-un accident rutier în Timiş. Gruparea greacă a subliniat că va face tot posibilul pentru ca fanii răniţi să beneficieze de cea mai bună îngrijire medicală şi să se întoarcă acasă cât mai repede.

„Timpul stă în loc. Îngheaţă. Cuvintele se termină. Durerea străbate trupul şi mintea. Lacrimile curg. Tristeţea te copleşeşte, te îngenunchează, te rupe. Încă o zi neagră. Încă o tragedie de nedescris pentru familia lui PAOK. Drum lin copiilor noştri, a căror dragoste pentru cele patru litere i-a dus departe. Dragostea lor pentru PAOK i-a adus acolo, i-a lăsat acolo şi a continuat mai departe, dar sufletele lor se vor odihni mereu sub aripile Vulturului cu două capete. Sincere condoleanţe familiilor acestor copii. În durerea lor insuportabilă, nu vor fi singure. Marea familie a PAOK va fi mereu alături de ei pentru a alina cât mai mult această durere. Gândurile noastre sunt şi la cei răniţi, care îşi duc propria luptă. Vom face tot posibilul pentru ca ei să beneficieze de cea mai bună îngrijire medicală, vom avea grijă să se întoarcă repede acasă şi vom fi mereu alături de ei.. Doar o dorinţă… Niciodată din nou…”, se arată în mesajul postat pe site-ul clubului PAOK.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Clubul PAOK va suporta cheltuiele pentru repatrierea victimelor

ACTUALIZARE 19:55 PAOK a contactat UEFA pentru amânarea meciului cu Olympique Lyon, după decesul a şapte suporteri ai săi într-un accident rutier, dar a primit un răspuns negativ. 

„Imediat ce s-a aflat vestea despre tragedia de nedescris, a avut loc o şedinţă sub conducerea lui Ivan Savvidis. Preşedintele a dat instrucţiuni şi a cerut să se facă tot posibilul pentru a se stabili cauzele accidentului, pentru a se îngriji răniţii, pentru a se transporta în Grecia trupurile neînsufleţite şi pentru a se acorda sprijin familiilor. S-a luat legătura cu miniştrii de Interne, Sănătate şi Protecţia Cetăţenilor, pentru o comunicare şi o coordonare cât mai bune cu autorităţile din România. Am luat legătura cu Ambasada noastră la Bucureşti, iar reprezentanţii acesteia s-au deplasat la locul tragediei. Este de la sine înţeles că vom suporta toate cheltuielile. Am luat legătura cu UEFA. Amânarea meciului este imposibilă. Suntem în contact cu confederaţia europeană pentru a face tot ce este necesar pentru a ne exprima doliul. De asemenea, steagurile de la arena Toumba vor fi arborate în bernă”, a precizat clubul din Salonic, potrivit News.ro.

Meciul dintre PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, şi Olympique Lyon este programat, joi, în Franţa, de la ora 22.00, în ultima etapă a grupei principale a Ligii Europa.

Mesaje de susținere

Ministrul sportului, Giannis Vroutsis, a declarat că „sportul grec este în doliu”, transmiţând condoleanţele familiilor victimelor şi clubului PAOK „în aceste momente incredibil de dificile”.

Clubul rival Olympiakos a emis, de asemenea, o declaraţie în care şi-a exprimat „durerea şi condoleanţele sincere faţă de familiile şi cei dragi ai fanilor PAOK care şi-au pierdut viaţa” şi le-a urat celor răniţi „putere şi o recuperare rapidă şi completă”.

„Este şocant şi trist că tineri, suporteri, au murit într-un mod atât de nedrept în timpul călătoriei lor spre Lyon, Franţa, pentru a fi aproape de echipa lor iubită”, a notat clubul AEK din Atena.

Preşedintele PAOK: „O tragedie de nedescris”

ACTUALIZARE 19:08 Preşedintele clubului PAOK, Ivan Savvidis, a declarat că este îndurerat de tragedia petrecută în Timiş.

„O tragedie de nedescris ne-a lovit astăzi. Sunt profund îndurerat pentru pierderea atât de nedreaptă a unor tineri, suporteri ai echipei noastre iubite, care călătoreau pentru a fi alături de PAOK. Plâng împreună cu familiile lor şi cu milioane de compatrioţi ai noştri. Dumnezeu să le odihnească sufletele. ”, a declarat Ivan Savvidis pentru site-ul oficial al PAOK

Ce spune Titi Aur

Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat la Digi24 care ar putea fi cauzele tragediei.

„Este foarte special ce s-a întâmplat, pentru că nu a fost o pierdere a controlului clasică”, a spus el la Digi24.

Momentul impactului, filmat de o cameră de bord

ACTUALIZARE 15:14 Momentul impactului fatal dintre microbuzul care venea din Grecia și mergea spre Franța și un TIR, pe DN6, în urma căruia șapte oameni au murit, a fost filmat de o cameră de bord. 

ACTUALIZARE 15:12 Raed Arafat a declarat, în direct la Digi24, că numărul morților în urma accidentului de pe DN6 a ajuns la 7.

În microbuzul care venea din Grecia şi se îndrepta spre Franţa au fost 10 oameni, deşi acesta avea capacitate de 8+1 locuri.

După ce echipajele medicale au transportat la spital 3 supravieţuitorii şi cel de-al patrulea, cu răni uşoare, a mers la spital.

Microbuzul implicat în accidentul din Timiş transporta cetăţeni greci şi se deplasa din Grecia spre Franţa, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE 14:28 Microbuzul care venea dinspre Caransebeș și mergea înspre Lugoj, în care se aflau 10 persoane, a intrat în depășire și mai apoi a încercat să pătrundă înapoi pe banda sa, dar a acroșat o cisternă care circula regulamentar. Mai apoi, microbuzul a fost proiectat pe sensul obuz de mers unde s-a ciocnit cu un TIR. Microbuzul efectua o cursă Grecia – Franța.

Potrivit lui Raed Arafat, dintre cei răniți, unul este în stare mai gravă, intubat și ventilat. Ceilalți doi răniți sunt conștienți, au traumatisme.

„Accidentul, după cum cunoașteți, a implicat mai multe vehicule, una dintre ele cisternă, care era încărcată cu alcool, dar din fericire fără scurgeri, fără probleme deosebite din acest punct de vedere însă, rezultatul, din păcate este tragic, cu șase decedați”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență în direct la Digi24.

„Au fost solicitate și era intenția să se trimită elicopterele și de la Arad și de la Caransebeș, însă condițiile meteo nu au permis acest lucru”, a mai explicat Arafat.

ACTUALIZARE 14:17: Poliţiştii din Timiş au precizat că primele verificări de la faţa locului arată că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeş înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depăşire.

„În încercarea de a reveni pe banda sa a acroşat o cisternă şi ulterior a intrat în coliziune cu un TIR, care se deplasa din sensul opus de circulaţie”, au precizat poliţiştii.

În urma impactului, au rezultat 6 persoane decedate (şoferul microbuzului şi 5 pasageri ai acestuia), precum şi 3 persoane rănite, pasagere în microbuz.

ACTUALIZARE 14:15 „Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 6 Lugoj – Caransebeş, în zona localităţii Gavojdia, judeţul Timiş, din cauza unui accident în care au fost implicate patru autovehicule”, anunţă Centrul Infotrafic.

Instituţia precizează că este în desfăşurare intervenţia medicală şi cercetarea la locul producerii accidentului.

Circulaţia se desfăşoară deviat pe ruta DN 6 – Jupa – Caransebeş – DN 58 – DN 58A – Lugoj.

Știrea inițială

„În jurul orei 13:05 am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier pe E70 în apropierea localităţii Lugojel. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD şi un ATPVM (Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple)”, anunţă, marţi, ISU Timiş.

Potrivit instituţiei citate în accident sunt implicate un autotren, o autocisternă, un microbuz de transport persoane (8+1) şi un autoturism.

„Din primele date, până în acest moment, au fost identificate 6 persoane decedate la faţa locului. Totodată, altor 2 persoane li se asigură îngrijiri medicale şi vor fi transportate la spital”, au mai transmis pompierii.

Numărul total al victimelor implicate în accident este în curs de stabilire.

Editor : B.E.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *