Secretarul american de Stat Marco Rubio a recunoscut că negocierile de pace privind Ucraina au ajuns într-un impas. SUA nu vor mai media între Ucraina și Rusia, deocamdată, a anunțat secretarul de Stat la reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO de la Helsingborg, Suedia. El a adăugat că Washingtonul este gata să continue să medieze dacă discuțiile vor deveni constructive, relatează focus.de.
„Eram singurii cu care atât rușii, cât și ucrainenii erau dispuși să discute. Așa că ne-am implicat. Din păcate, acest lucru nu a dus la niciun rezultat”, a spus Rubio.
Rubio a recunoscut din nou că negocierile dintre Ucraina și Rusia, mediate de SUA, nu au produs rezultate semnificative.
El a respins, de asemenea, afirmațiile potrivit cărora Washingtonul ar exercita presiuni asupra Ucrainei și a reiterat disponibilitatea SUA de a continua să acționeze în calitate de mediator.
„În ciuda scurgerilor de informații care nu sunt adevărate, în ciuda zvonurilor care circulă despre faptul că i-am forțat pe ucraineni să adopte această sau acea poziție, ceea ce nu este adevărat. Dacă vedem o oportunitate de a organiza discuții productive, nu contraproductive, și care au șansa de a da roade, suntem pregătiți să jucăm acest rol”, a spus el.
Rubio a spus că astfel de discuții nu au loc în prezent. „Dar sperăm că acest lucru se va schimba, deoarece acel război se poate încheia doar printr-un acord negociat. Nu se va încheia cu o victorie militară a uneia sau a alteia dintre părți, cel puțin din punctul de vedere tradițional al modului în care sunt definite victoriile militare”, a remarcat el.
Secretarul de Stat a adăugat că, în prezent, se pare că nu există nimeni altcineva în lume capabil să faciliteze un acord între Ucraina și Rusia. Cu toate acestea, el a menționat că „dacă altcineva ar dori să se ocupe de acest lucru, ar trebui să o facă”.
„Așadar, suntem mai mult decât fericiți să facem acest lucru dacă se ivește ocazia de a avea discuții constructive și productive. De asemenea, nu suntem interesați să ne implicăm într-un ciclu nesfârșit de întâlniri care nu duc la nimic”, a explicat Rubio.
La 20 mai, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat interacțiuni „productive” cu SUA, exprimându-și speranța că negocierile de pace cu Rusia ar putea fi reluate, eventual cu participarea Europei.
Discuțiile trilaterale dintre Ucraina, SUA și Rusia s-au blocat efectiv de când a început războiul SUA-Israel împotriva Iranului la sfârșitul lunii februarie. Ucraina și Rusia au menținut însă contactul bilateral cu SUA, amintește Ukrainskaia Pravda.
Editor : M.C
