Roșca rupe tăcerea după faza controversată din meciul cu Slobozia: „A fost la sacrificiu”

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Dinamo a obținut luni seară trei puncte imense în lupta pentru titlu, apropiindu-se la o singură lungime de liderul Universitatea Craiova. Totuși, „câinii” au tremurat serios în repriza secundă, la o fază care a stârnit polemici.

În minutul 65, o lipsă de comunicare între portarul Alexandru Roșca și stoperul Kennedy Boateng i-a permis lui Carnat să șuteze spre poarta goală de la peste 30 de metri. Goalkeeperul dinamovist a sprintat disperat și a respins mingea de pe linia porții – sau poate chiar din spatele ei, conform unor analize video ale celor de la DigiSport – evitând egalarea cu prețul unei accidentări.

La zona mixtă, Alexandru Roșca a povestit cum s-a văzut faza din iarbă și dialogul purtat cu fundașul său.

„Vedem mâine, o să merg să îmi fac un film. Momentan am doar o gaură. A fost la sacrificiu, așa e. Eu am vrut să îmi paseze Boateng și să dau minge lungă, el m-a chemat, aveam timp să o iau, dar el mi-a zis că la siguranță a dat în ea și a ajuns mingea la cei de la Slobozia. Dar am reușit până la urmă să o scot”, a spus portarul dinamovist la finalul partidei.

„Știam că nu e gol”

Deși tehnologia folosită de televiziunea mai sus menționată a sugerat că balonul ar fi depășit linia porții cu întreaga circumferință, Roșca rămâne ferm pe poziție. Întrebat direct dacă a fost gol, portarul a negat vehement.

„Nu… nu, stai liniștit, când eram acolo jos, nu mă mai gândeam la gol, știam că nu e, speram doar să nu am o problemă la genunchi”, a mai transmis Roșca.

Victoria cu Unirea Slobozia, adusă de reușita lui Raul Opruț la scurt timp după faza salvată de Roșca, o pune pe Dinamo într-o poziție ideală.

„E bine că putem să facem puncte meci de meci, asta ne dorim, să nu pierdem punctele, să fim pe primele poziții și, de ce nu, să facem pasul pe primul loc, să conducem. A fost un drum frumos, chiar dacă am început mai greu primele etape, dar nu a fost ușor.

Nu neapărat că au trecut 11 ani, dar vrem să câștigăm orice derby și ar însemna ceva senzațional să câștigăm. Ne-am cam descurcat sezonul ăsta în derby-uri, sperăm să o ținem tot așa”, a adăugat goalkeeperul.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *