Temperaturile în creştere au făcut ca stratul de zăpadă depus pe munte, la altitudini mari, să se înmoaie, iar zăpada mai proaspătă, depusă peste un strat de zăpadă mai veche şi dură, riscă să se disloce, provicând avalanţe. Potrivit meteorologilor, în această perioadă este risc însemnat de avalanşe în masivul Ceahlău şi la peste 1800 de metri altitudine în Bucegi, Făgăraş, Călimani, Bistriţei, Godeanu şi Parâng.
Meteorologii atrag atenţia asupra faptului că, în această perioadă, există risc de avalanţă însemnat, cotat cu 3 din 5, în mai multe zone montane, relatează News.ro.
Atenţionarea vizează masivul Ceahlău, unde stratul de zăpadă e consistent de la peste 1500 de metri altitudine, iar în partea superioară este depus un strat de 30-50 de centimetri de zăpadă recent acumulată şi umedă, depusă peste zăpada mai veche şi dură sau pe anumite porţiuni peste unele cruste de gheaţă, cu care are local aderenţă redusă.
Şi în munţii Bucegi, Făgăraş, Călimani, Bistriţei, Ţarcu-Godeanu şi Parâng-Şureanu este risc de avalanţă însemnat, tot de 3 din 5, însă la peste 1800 de metri altitudine. În aceste zone, stratul mai recent de zăpadă depus peste zăpada mai veche şi dură riscă să se disloce.
Potrivit buletinului nivometeorologic, atenţionarea privind riscul de avalanţă este valabilă până în seara zilei se 6 aprilie.
La munte, la altitudini mari, stratul de zăpadă se menţine consistent fiind de peste doi metri la Vârful Omu, 1,8 metri la Bâlea-Lac şi 1,5 metri la staţia meteor Ţarcu.
Duminică, la munte cerul va deveni variabil, cu unele înnorări trecătoare la orele amiezii şi cu condiţii ploi izolate, iar luni şansele de averse pasagere vor creşte, cu precădere în Carpaţii Orientali.
Vântul va sufla slab şi moderat la altitudini joase, cu intensificări temporare de 45..55 km/h în zonele înalte şi izolat de peste 60 km/h pe crestele vestice ale Meridionalilor. Se va semnala trecător ceaţă, mai transmit meteorologii.
Editor : Liviu Cojan
