Mai multe instalații nucleare secrete din China au fost extinse și modernizate în ultimii ani, după cum arată o nouă analiză a imaginilor din satelit. Încercările Beijingului de a-și pregăti forțele nucleare pentru o nouă eră a competiției între superputeri complică eforturile de reînnoire a acordurilor privind limitarea armelor nucleare la nivel global, după ce tratatul New START între SUA și Rusia a expirat.
Washingtonul susține că orice nou acord în acest sens va trebui să includă și China, însă Beijingul nu a dat niciun semn că ar dori să facă parte dintr-un tratat în domeniul armelor nucleare.
„Schimbările pe care le vedem pe teren în cadrul acestor instalații se aliniază cu obiectivele mai extinse ale Chinei de a deveni o superputere globală”, iar armele nucleare joacă un rol crucial, a explicat Renny Babiarz, un expert în informații geospațiale care a analizat imaginile din satelit, pentru New York Times.
Babiarz a comparat fiecare complex nuclear al Chinei cu o piesă dintr-un mozaic care, când este văzut în întregime, dezvăluie un ritm rapid de dezvoltare, în special după anul 2019.
Expansiunea nucleară a Chinei reprezintă o sursă de tensiune tot mai mare în Statele Unite. Consilierul principal al președintelui american Donald Trump în domeniul controlului armelor și securității internaționale, Thomas G. DiNanno, a acuzat China luna aceasta că desfășoară „teste nucleare explozive” în secret, încălcând un moratoriu global.

Laboratoare și fabrici de arme nucleare ascunse în munții din interiorul Chinei
Până la finalul anului 2024, China a reușit să producă 600 de focoase nucleare și, până în 2030, va ajunge să aibă 1.000, potrivit ultimelor estimări ale Pentagonului.
Arsenalul nuclear al Chinei este mult mai mic decât cele ale Statelor Unite și Rusiei, care au în total peste 10.000 de focoase, însă această creștere este îngrijorătoare, potrivit lui Matthew Sharp, un fost oficial al Departamentului de Stat și actual cercetător al Centrului pentru Politici de Securitate Nucleară din cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts.
„Cred că fără un dialog real pe aceste teme, care ne lipsește, este foarte greu de spus încotro ne îndreptăm, iar asta pentru mine este periculos”, a spus Sharp. „Pentru că acum suntem forțați să reacționăm și să ne facem planuri pentru cea mai neagră interpretare a unui trend îngrijorător.”
Instalațiile nucleare din regiunea Sichuan au fost construite acum șase decenii și făceau parte din proiectul „Al Treilea Front” al lui Mao Zedong pentru protejarea laboratoarelor și fabricilor din China care produceau arme nucleare de posibile bombardamente lansate de Statele Unite sau Uniunea Sovietică.
Zeci de mii de oameni de știință, ingineri și muncitori au lucrat în secret în munții din interiorul Chinei pentru a construi ceea ce Danny B. Stillman, un cercetător american în domeniul nuclear care a vizitat zona, a numit „un imperiu nuclear interior”.
Când tensiunile dintre China, SUA, și Rusia s-au redus, în anii ‘80, multe dintre instalațiile nucleare ale celui de-al Treilea Front au fost închise sau și-au redus activitatea, iar oamenii de știință s-au mutat într-un nou laborator de arme nucleare din orașul Mianyang.

China vrea să testeze noi tipuri de arme nucleare
Era în care Beijingul se concentra pe păstrarea unui arsenal nuclear mic s-a încheiat, însă, în urmă cu aproximativ șapte ani. Acum, China își modernizează și construiește multe instalații nucleare, inclusiv un laborator de aprindere cu laser în Miangyang, care ar putea fi folosit pentru a studia focoasele nucleare fără a fi nevoie de detonarea bombelor.
Inginerii nucleari ai Chinei ar putea avea nevoie de noi instalații și zone de testare pentru a modifica focoasele nucleare în vederea creării unor noi tipuri de arme, precum rachetele nucleare lansate din submarine.
Un motiv principal de îngrijorare pentru Washington îl reprezintă felul în care arsenalul nuclear în creștere al Chinei va schimba comportamentul Beijingului în vremuri de criză, în special în legătură cu Taiwanul.
China vrea să ajungă în situația în care se va simți „imună” în fața forței de descurajare nucleară pe care o deține Statele Unite, potrivit fostului oficial american din Departamentul Apărării, Michael S. Chase. „Ei probabil că se gândesc că [descurajarea nucleară] ar putea juca un rol important într-un conflict convențional pentru Taiwan.”
Editor : Raul Nețoiu
