Reacția lui Ciprian Ciucu după ce consilierii PSD din CGMB au respins propunerea ca Bucureștiul să găzduiască Forumul Oraşelor 2027

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut joi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, să fie împuternicit să depună dosarul de candidatură, în numele Municipului Bucureşti, pentru a fi oraş gazdă al evenimentului internaţional Forumul Oraşelor – City Forum 2027. Propunerea a fost respinsă, la vot, de consilierii generali de la PSD. Edilul a reacționat spunând că înțelege că e vorba despre testarea unei majorități în Consiliul general.

Propunerea primarului Capitalei a fost respinsă la vot, cu 26 de voturi pentru şi 28 de abţineri. După vot, Ciprian Ciucu, a reacţionat la votul de respingere dat de consilierii generali de la PSD.

„Înţeleg că vreţi să testaţi o majoritate politică, dar ce aveţi cu bucureştenii, cu Bucureştiul? Primăria Municipiului Bucureşti a mai candidat şi în trecut, în urmă cu doi ani. A fost foarte aproape să câştige. Eu pot să înţeleg multe, dar proiecte benigne, sau proiecte bune pentru oraşul nostur, să îl punem pe hartă, să discutăm politici, asta nu mai înţeleg. Păcat, PSD”, a spus Ciucu, potrivit News.ro.

Primarul Capitalei a cerut în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca pe ordinea de zi a şedinţei să fie introdus un nou proiect de hotărâre, care prevedea împuternicirea primarului general al Municipului Bucureşti să depună dosarul de candidatură, în numele Municipului Bucureşti, pentru a fi oraş gazdă al evenimentului internaţional Forumul Oraşelor – City Forum 2027.

„Este o candidatură de care cred că oraşul nostru are nevoie şi, aşa cum ştiţi, este vorba despre un eveniment sub auspiciile Comisiei Europene. Cred că este binevenit şi de aceea propun ca acest proiect să fie la punctul 68”, a spus Ciucu la începutul ședinței CGMB.

Editor : B.E.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *