Războiul din Orientul Mijlociu continuă și în ziua 22. România a decis să se alăture declarației Marii Britanii, Franței, Italiei, Țărilor de Jos și Japoniei, privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Regatul Unit a aprobat utilizarea bazelor sale de către SUA pentru a lansa atacuri asupra unor obiective iraniene din zona căii navigabile. Donald Trump a exclus ideea unui armistițiu cu Teheranul, iar surse informate au spus pentru CBS News că oficialii Pentagonului au făcut pregătiri detaliate pentru desfășurare forțelor terestre americane în Iran. De cealaltă parte, Israelul susține că a bombardat zeci de obiective militare iraniene, iar Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) a anunțat că a lovit ținte din Israel, Kuweit și Arabia Saudită în cadrul unor atacuri.
Teheranul amenință cu extinderea atacurilor în afara Orientului Mijlociu
ACTUALIZARE 18.08: Iranul amenință că ar putea lovi destinații turistice din întreaga lume, acolo unde susține că s-ar afla inamicii săi. Stațiuni, parcuri și alte obiective turistice sunt menționate drept posibile ținte.
Generalul Abolfazl Shekarchi, purtătorul de cuvânt militar de rang înalt al Forțelor Armate ale Republicii Islamice, a avertizat ăntr-un mesaj video că „oficialii și comandanții lași, precum și pe piloții și soldații inamici trădători” sunt urmăriți „îndeaproape”.
Există temeri că regimul de la Teheran ar putea apela la minilanți din grupările pe care le susține pentru a extinde atacurile dincolo de Orientul Mijlociu, într-o încercare de a opri operațiunile militare ale Statelor Unite și Israelului. Detalii aici.
Iranul, sub un val de atacuri: 640 de lovituri în 17 provincii
ACTUALIZARE 17.59: Cel puțin 640 de lovituri au fost lansate asupra Iranului vineri, în 17 provincii, până la ora 17:00 EST (21:00 GMT), potrivit organizației Human Rights Activists News Agency (Hrana), cu sediul în SUA.
Atacurile au provocat cel puțin 68 de victime, cifră care include atât persoane ucise, cât și rănite, fără a face distincție între civili și ținte militare.
Potrivit aceleiași surse, de la începutul războiului, în urmă cu trei săptămâni, cel puțin 1.398 de persoane, inclusiv 210 copii, au fost ucise. În plus, sunt înregistrate 1.165 de decese în rândul militarilor, iar alte 657 de persoane ucise nu au fost încadrate nici la categoria civililor, nici a militarilor.
CENTCOM: amenințarea Iranului în Strâmtoarea Ormuz, diminuată
ACTUALIZARE 17.00: Armata SUA susține că a redus capacitatea Iranului de a amenința navigația în Strâmtoarea Ormuz, după bombardarea în această săptămână a unei instalații subterane care adăpostea rachete de croazieră antinavă și echipamente militare, potrivit AFP.
Șeful CENTCOM, amiralul Brad Cooper, a declarat că au fost distruse inclusiv sisteme radar și de supraveghere maritimă, iar Washingtonul va continua să vizeze astfel de obiective. „Nu numai că am distrus instalaţia, dar am anihilat şi situri de informaţii şi relee radar pentru rachete care serveau la supravegherea mişcărilor navelor”, a declarat amiralul Brad Cooper, şeful Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), într-o înregistrare video publicată pe platforma X.
CENTCOM anunţase deja marţi despre acest bombardament efectuat pe teritoriul iranian cu bombe speciale antibuncăr, focoase de peste două tone, destinate să pătrundă adânc la ţinte îngropate.
„Regimul iranian a utilizat această instalaţie subterană întărită pentru a depozita discret rachete de croazieră antinavă, lansatoare mobile de rachete şi alte echipamente care reprezentau un pericol serios pentru navigaţia internaţională”, a enumerat amiralul.
Prin acest bombardament, „capacitatea Iranului de a ameninţa libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz şi în împrejurimi a fost redusă şi nu ne vom opri din urmărirea acestor ţinte”, a adăugat Brad Cooper.
Pezeshkian: Iranul nu a declanșat războiul și cere condiții clare pentru pace
ACTUALIZARE 16.25: Preşedintele iranian a subliniat că nu Iranul a „declanşat războiul” şi a acuzat SUA şi Israelul că au lansat atacuri „fără justificare şi fără o bază legală” în toiul negocierilor asupra programului nuclear al ţării sale. Masoud Pezeshkian a transmis și condițiile care ar duce la încheierea războiului din Orientul Mijlociu. Detalii aici.
Reacția Rusiei după atacul asupra sitului nuclear Natanz
ACTUALIZARE 14.56: Ministerul rus de Externe condamnă atacul asupra instalației de îmbogățire a uraniului de la Natanz, din Iran, conform Times of Israel.
„Este vorba de o încălcare flagrantă a dreptului internațional”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, într-un comunicat.
Iranul a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică că instalația de îmbogățire a uraniului de la Natanz a fost atacată, a precizat agenția într-o postare pe X.
Șeful CENTCOM: „Progresul nostru este evident”
ACTUALIZARE 14.28: Șeful Comandamentului Central al SUA, amiralul Brad Cooper, afirmă că armata americană a lovit peste 8.000 de ținte în Iran de la începutul războiului, subliniind totodată că atacurile iraniene au continuat să scadă, conform Times of Israel.
„Până în prezent, am lovit peste 8.000 de ținte militare, inclusiv 130 de nave iraniene, ceea ce constituie cea mai mare eliminare a unei flote navale într-o perioadă de trei săptămâni de la cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Cooper într-o actualizare video.
„Evaluarea mea operațională rămâne neschimbată: capacitatea de luptă a Iranului este în continuă scădere pe măsură ce intensificăm atacurile noastre ofensive”, a mai adăugat el.
Cooper a spus că armata americană „distruge mii de rachete iraniene, drone de atac avansate și întreaga flotă a Iranului, pe care o folosește pentru a hărțui transportul maritim internațional”.
„Marina lor nu mai navighează, avioanele lor de luptă nu mai zboară și și-au pierdut capacitatea de a lansa rachete și drone la ritmul ridicat înregistrat la începutul conflictului”, a mai spus el, adăugând: „progresul nostru este evident”.
Cele patru întrebări cheie care ar putea defini următoarea fază a războiului
ACTUALIZARE 13.41: La aproape o lună de la izbucnirea războiului din Iran, există semne că acest conflict se va extinde, în loc să se încheie. Evenimentele viitoare care ar putea avea loc în cadrul războiului — precum o escaladare a tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz sau schimbări majore la nivelul conducerii Iranului — ar putea determina momentul în care conflictul se va încheia, relatează Axios. Detalii aici.
Atacul iranian asupra bazei Diego Garcia: minciunile Teheranului
ACTUALIZARE 13.40: Iranul a lansat două rachete către baza americano-britanică din Diego Garcia din Oceanul Indian, fără a-și atinge ținta, dar demonstrând astfel capacități balistice mai mari decât se știa până acum. Evenimentul are implicații geostrategice majore, iar Scutul de la Deveselu se poate dovedi a fi una dintre primele bariere în fața unui posibil atac al Iranului asupra țărilor europene. Detalii aici.
Șeful AIEA face apel la „reținere militară” după atacul asupra Natanz
ACTUALIZARE 12.56: Agenția de supraveghere nucleară a ONU afirmă că analizează informațiile furnizate de Iran, potrivit cărora centrala nucleară de la Natanz a fost atacată în contextul conflictului cu Statele Unite și Israel, conform Times of Israel.
Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), reiterează „apelul la reținere militară pentru a evita orice risc de accident nuclear”, potrivit unui comunicat publicat de agenție pe X.
„AIEA a fost informată de Iran că centrala nucleară de la Natanz a fost atacată astăzi. Nu s-a raportat nicio creștere a nivelurilor de radiații în afara amplasamentului”, se arată în comunicat.
Israelul anunță că-și va intensifica atacurile împotriva Iranului
ACTUALIZARE 12.44: Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat că atacurile împotriva Iranului se vor intensifica în această săptămână, conform Times of Israel.
„În această săptămână, intensitatea atacurilor pe care Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) și armata americană le vor lansa împotriva regimului terorist iranian și a infrastructurii pe care acesta se bazează va crește semnificativ”, a declarat el în cadrul unei ședințe de evaluare cu oficiali militari.
Katz a precizat că Israelul este „hotărât să continue să conducă ofensiva împotriva regimului terorist iranian, să-i decapiteze comandanții și să-i zădărnicească capacitățile strategice, până când va fi eliminată orice amenințare la adresa securității Statului Israel și a intereselor SUA în regiune”.
„Armata israeliană este puternică, iar frontul intern israelian este puternic, și nu ne vom opri până când nu vom atinge toate obiectivele de război”, a adăugat el.
Irakul declară forță majoră pentru câmpurile petroliere exploatate de companii străine
ACTUALIZARE 12.43: Irakul a declarat forţă majoră pentru toate câmpurile petroliere dezvoltate de companii străine, după ce operaţiunile militare din regiune au perturbat navigaţia prin Strâmtoarea Ormuz, oprind majoritatea exporturilor de ţiţei ale ţării, au declarat trei oficiali din energie care cunosc direct decizia, conform Reuters. Detalii aici.
Sediul Serviciului de Informații al Irakului a fost ținta unui atac cu dronă
ACTUALIZARE 11.39: Sediul Serviciului Național de Informații al Irakului a fost „atacat de o dronă” la Bagdad, sâmbătă dimineața, a declarat șeful Celulei de Presă pentru Securitate a Irakului într-o scurtă declarație, conform BBC.
Clădirea situată în cartierul Mansour al capitalei a fost atacată la ora 10:15, ora locală (07:15 GMT, 09.15, ora României), a precizat generalul Saad Maan în declarație, adăugând că vor urma mai multe detalii.
Uzina nucleară de la Natanz ar fi fost lovită de SUA și Israel (presă)
ACTUALIZARE 11.22: Agenția de știri iraniană Tasnim relatează că un atac aerian american-israelian a vizat în această dimineață instalația de îmbogățire nucleară de la Natanz, conform Al Jazeera.
Sursa citată precizează că „nu s-a semnalat nicio scurgere de materiale radioactive în acest complex și că locuitorii din zonele învecinate nu sunt expuși niciunui pericol”.
Trump ia în calcul o „reducere treptată” a acțiunilor militare împotriva Iranului
ACTUALIZARE 11.20: Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri seară pentru prima dată că ia în considerare o „reducere treptată” a operaţiunilor militare împotriva Iranului, la scurt timp după ce exclusese un armistiţiu, şi o relaxare a sancţiunilor asupra petrolului iranian, relatează AFP. Detalii aici.
Vladimir Putin, mesaj de felicitare către Iran
ACTUALIZARE 11.18: Preşedintele rus Vladimir Putin i-a felicitat pe liderii iranieni cu ocazia sărbătorii Nowruz şi a declarat că Moscova rămâne un prieten loial şi un partener de încredere pentru Teheran, a anunţat sâmbătă Kremlinul, citat de Reuters. Detalii aici.
Cea mai puternică armă a Iranului: disponibilitatea de a escalada războiul
ACTUALIZARE 11.17: Politica de risc calculat, adică abilitatea de a duce o țară în pragul războiului fără a o arunca în abis, a constituit piatra de temelie a diplomației din perioada Războiului Rece. Însă în vremurile noastre, atât de diferite și de instabile – în care granița dintre actorii statali și cei nestatali s-a estompat, iar armele de război s-au răspândit pe scară largă –, lumea a trecut în sfârșit, în această săptămână, peste margine și se află brusc în cădere liberă, notează The Guardian într-o analiză. Detalii aici.
Șeful diplomației iraniene: „Nu acceptăm un armistițiu”
ACTUALIZARE 10.45: Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat într-un interviu acordat agenției japoneze Kyodo News că Teheranul ar avea nevoie de mai mult decât un simplu armistițiu pentru ca războiul cu SUA și Israelul să ia sfârșit, relatează Al Jazeera.
„Mesajul nostru este că acest război nu este războiul nostru. Este un război care ne-a fost impus. Eram în negocieri cu Statele Unite când acestea au decis să ne atace. A fost un act flagrant de agresiune; un act de agresiune ilegal, nejustificat și neprovocat”, a declarat Araghchi vineri pentru agenția de știri.
„Ceea ce facem este pur și simplu autoapărare. Vom continua să ne apărăm, oricât ar fi nevoie și atât timp cât va fi necesar”, a declarat el, potrivit unei transcrieri a interviului publicată pe contul său de Telegram.
„Poziția noastră este, și trebuie să o repet, că nu acceptăm un armistițiu, deoarece nu vrem ca scenariul de anul trecut să se repete. Războiul trebuie să se încheie complet și definitiv, și trebuie să existe garanții că această situație nu se va repeta”, a spus Araghchi.
Atacurile Iranului asupra bazelor folosite de SUA în Orientul Mijlociu: pagube de milioane de dolari
ACTUALIZARE 09.27: Conform unei noi analize, atacurile iraniene asupra bazelor militare utilizate de SUA în Orientul Mijlociu au provocat pagube de aproximativ 800 de milioane de dolari în primele două săptămâni de război. O mare parte din pagube au fost provocate de atacurile de represalii inițiale ale Iranului, în săptămâna care a urmat declanșării războiului de către SUA și Israel, potrivit unui raport al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) și unei analize realizate de BBC. Detalii aici.
Iranul a atacat baza britanico-americană Diego Garcia din Oceanul Indian
ACTUALIZARE 08.35: Iranul a lansat două rachete balistice cu rază intermediară de acţiune asupra bazei navale comune americano-britanice de pe Insula Diego Garcia, situată în mijlocul Oceanului Indian, a relatat vineri publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citată sâmbătă de AFP, Reuters şi dpa. Detalii aici.
Experții se tem că va urma o „apocalipsă” pe piețele energiei (FT)
ACTUALIZARE 08.28: Comercianții și analiștii avertizează asupra unor perturbări de lungă durată în urma avarierii instalației care furnizează o cincime din gazul natural lichefiat (GNL) la nivel mondial. Într-o amplă analiză, intitulată „Scenariul Armageddon pentru piețele de gaze naturale, în contextul atacului cu rachete asupra Qatarului”, cotidianul Financial Times scrie despre perturbări de durată după avarierea complexului Ras Laffan din Qatar. Detalii aici.
Povestea navei românești Fundulea, atacată de iranieni în Strâmtoarea Ormuz
ACTUALIZARE 08.25: Povestea vaporului românesc „Fundulea” reprezintă unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria marinei comerciale române, desfășurată pe fundalul tensionat al războiului din zona Golfului. Detalii aici.
Administrația Trump elaborează strategii pentru a pune mâna pe stocurile nucleare ale Iranului (CBS)
ACTUALIZARE 08.23: Administrația Trump a elaborat strategii și opțiuni pentru a pune în siguranță sau a prelua materialele nucleare ale Iranului, potrivit mai multor persoane informate cu privire la discuții, pe măsură ce campania militară condusă de SUA și Israel împotriva Teheranului intră într-o fază mai incertă. Detalii aici.
Statele UE sunt îndemnate să reducă obiectivele privind stocarea gazelor naturale
ACTUALIZARE 08.20: Comisia Europeană îndeamnă statele membre ale UE să reducă obiectivele privind stocarea gazelor naturale și să înceapă realimentarea treptată a rezervelor pentru a tempera cererea, după ce războiul din Iran a perturbat activitatea furnizorilor cheie și a provocat o creștere bruscă a prețurilor la energie, relatează Financial Times, conform Times of Israel.
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, le cere statelor membre să reducă ținta de umplere a instalațiilor de stocare a gazelor la 80% din capacitate, cu 10 puncte procentuale sub țintele oficiale ale UE, „cât mai devreme posibil în sezonul de umplere, pentru a oferi certitudine și siguranță participanților la piață”, scrie ziarul, citând o scrisoare.
Știrea inițială: Ziua precedentă a conflictului a fost marcată de anunțul președintelui Nicușor Dan că România se alătură statelor dispuse să contribuie la asigurarea libertății de navigație prin Strâmtoarea Ormuz. Șeful statului a punctat: „România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu și lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”.
Un alt anunț important a venit din Regatul Unit. Țara a aprobat utilizarea bazelor sale de către SUA pentru a lansa atacuri asupra unor obiective iraniene din zona Strâmtorii Ormuz, conform BBC.
Downing Street a permis anterior forțelor americane să utilizeze bazele britanice pentru operațiuni menite să împiedice Iranul să lanseze rachete care ar pune în pericol interesele sau viețile britanicilor.
Însă miniștrii au convenit în cadrul unei reuniuni de astăzi că utilizarea de către SUA a bazelor britanice ar putea fi extinsă acum pentru a include protejarea navelor din Strâmtoarea Ormuz.
Regatul Unit nu va fi în continuare implicat direct în atacuri, iar Downing Street a explicat că „principiile care stau la baza abordării Regatului Unit față de conflict rămân neschimbate”.
Un purtător de cuvânt al Downing Street a declarat că miniștrii au convenit astăzi că bazele ar putea fi utilizate acum pentru „operațiuni defensive ale SUA” care vizează „capacitățile folosite pentru a ataca navele din Strâmtoarea Ormuz”. Aceștia au adăugat că „miniștrii au subliniat necesitatea unei dezescaladări urgente și a unei rezolvări rapide a conflictului”.
Iran
Decizia Regatului Unit a fost comentată de ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi. Șeful diplomației iraniene a declarat că prim-ministrul Keir Starmer „pune în pericol viețile britanicilor” prin faptul că permite utilizarea bazelor lor din Orientul Mijlociu în războiul împotriva Iranului, conform NBC News.
„Marea majoritate a poporului britanic nu dorește să ia parte la războiul pe care Israelul și SUA au ales să-l poarte împotriva Iranului”, a scris șeful diplomației iraniene pe X. „Ignorându-și propriul popor, domnul Starmer pune în pericol viețile britanicilor, permițând ca bazele Regatului Unit să fie folosite pentru agresiunea împotriva Iranului. Iranul își va exercita dreptul la autoapărare.”
Totodată, cu ocazia Anului Nou persan, președintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat că țara sa nu dorește război cu vecinii săi.
El a reiterat că Iranul nu dorește să se doteze cu arme nucleare, au relatat mass-media de stat, conform Al Jazeera.
„Dificultățile noastre sunt rezultatul amestecului dușmanilor”, a spus el. „Dragi vecini care ne înconjurați, sunteți frații noștri… am venit să rezolvăm toate aceste neînțelegeri împreună cu voi”. Iranul a propus „ca, pentru a instaura pacea și stabilitatea în regiune, să se creeze o structură de securitate regională formată din țări islamice”, a adăugat el. „Nu avem nevoie de prezența unor forțe străine în regiune.”
Pezeshkian a subliniat că liderul suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a declarat că armele nucleare sunt interzise din punct de vedere religios și că niciun oficial nu are voie să urmărească planuri de a le obține.
Atacurile nu au contenit. Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran (IRGC) a transmis că a lovit ținte din Israel, Kuweit și Arabia Saudită în cadrul unor atacuri, conform Al Jazeera.
Într-o declarație difuzată de mass-media de stat, Garda a afirmat că a lovit Tel Avivul, Acre și Golful Haifa, precum și baza aeriană Ali al-Salem din Kuweit și baza aeriană Prințul Sultan din Arabia Saudită, situată la sud-est de Riad.
SUA și Israel
Înainte de a pleca spre reședința sa de la Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, Donald Trump a stat de vorbă cu reporterii în fața Casei Albe, conform The Guardian. Întrebat dacă crede că Israelul va fi pregătit să pună capăt războiului atunci când el va fi pregătit, acesta a răspuns: „Da, cred că da.”
Relația este „una foarte bună”, a spus el, adăugând că „mai mult sau mai puțin, vrem lucruri similare. Ne dorim victoria și asta este ceea ce avem”. Întrebat ce a vrut să spună când a afirmat că războiul a fost câștigat din punct de vedere militar în Iran, acesta a spus că SUA „se mișcă nestingherite” în Iran și că, din punct de vedere militar, „sunt terminați”.
Referitor la sfârșitul războiului, liderul american a afirmat: „Uite, putem purta un dialog, dar nu vreau să încheiem un armistițiu. Nu se încheie un armistițiu când, practic, distrugi complet adversarul”.
Mai mult, armata Statelor Unite trimite mii de pușcași marini și marinari suplimentari în Orientul Mijlociu, au declarat pentru Reuters trei oficiali americani, relatează Times of Israel.
Unul dintre oficiali, care a vorbit sub condiția anonimatului, a afirmat că nava USS Boxer, împreună cu Unitatea Expediționară Marie aflată la bord, părăseau coasta de vest a Statelor Unite cu aproximativ trei săptămâni înainte de termen.
În aceeași ordine de idei, oficialii Pentagonului au făcut pregătiri detaliate pentru desfăşurarea forţelor terestre americane în Iran, au declarat pentru CBS News mai multe surse informate cu privire la discuţiile respective. Comandanţii militari de rang înalt au înaintat cereri specifice menite să pregătească o astfel de opţiune, în timp ce preşedintele american Donald Trump analizează măsurile de urmat în conflictul condus de SUA şi Israel cu Iranul, au precizat sursele.
În cadrul a două valuri de atacuri aeriene desfășurate în Teheran și în centrul Iranului în cursul nopții de joi spre vineri și în dimineața zilei de 20 martie, Forțele Aeriene Israeliene au bombardat zeci de obiective militare iraniene, potrivit Armatei Israeliene, relatează Times of Israel.
În Teheran, armata israeliană a spus că a lovit mai multe fabrici de armament, precum și obiective utilizate pentru dezvoltarea componentelor rachetelor balistice. La est de Teheran, avioanele Forțelor Aeriene Israeliene au lovit instalații în care erau depozitate rachete balistice, în timp ce soldați iranieni se aflau în acțiune acolo, potrivit armatei.
Armata de Apărare a Israelului (IDF) a precizat că, în ultimele zile, a constatat că Iranul lansează rachete balistice către Israel din centrul țării, după ce armata „a neutralizat cea mai mare parte a capacităților regimului de a lansa rachete din vestul Iranului”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
