Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a declarat duminică că Teheranul nu caută să obțină un armistițiu și a cerut ca „agresorii” să fie pedepsiți. În a doua săptămână de conflict în Orientul Mijlociu, Israelul dă o veste proastă: „războiul va dura încă mult timp”. Iranul are un lider spiritual ales, în persoana fiului fostului ayatollah Ali Khamenei, lichidat în atacurile de la începutul ofensivei americano-israeliene din această țară. Dar președintele american Donald Trump a avertizat că noul lider suprem iranian nu va rezista „mult timp” fără aprobarea sa. În Iran, Israel și țările din Golf au continuat atacurile, fiind vizate inclusiv instalații petroliere. Sunt așteptați în Orientul Mijlociu experți ucraineni în contracararea dronelor. În cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Esmaeil Baghaei, a transmis că oamenii sunt pregătiți „să-și apere teritoriul”, acuzând SUA că încearcă să preia controlul asupra resurselor petroliere. O a doua rachetă a fost lansată din Iran către Turcia, Ankara avertizând că va lua „toate măsurile necesare” împotriva oricărei amenințări la adresa teritoriului său.
Marco Rubio: „În fiecare zi, acest regim din Iran are mai puține rachete”
ACTUALIZARE 15.42: Secretarul de stat american Marco Rubio susține că lumea „va fi un loc mai sigur și mai bun după îndeplinirea acestei misiuni”, conform BBC.
În cadrul unui eveniment organizat la Washington DC, Rubio a declarat că SUA sunt angajate într-o misiune care vizează „cel mai mare răpitor de ostatici din lume, principalul sponsor al terorismului la nivel mondial – regimul din Iran”.
El a explicat că obiectivele misiunii sunt clare și includ distrugerea „capacității acestui regim de a lansa rachete… distrugerea fabricilor care produc aceste rachete și distrugerea marinei lor”.
„Suntem pe drumul cel bun pentru a atinge acest obiectiv”, a mai adăugat el. „În fiecare zi, acest regim din Iran are mai puține rachete, mai puține lansatoare, fabricile lor funcționează mai puțin, iar marina lor este distrusă.”
Franța va trimite două fregate în Marea Roșie
ACTUALIZARE 15.36: Franța va trimite două fregate în cadrul misiunii navale Aspides a Uniunii Europene în Marea Roșie, a declarat președintele francez Emmanuel Macron, conform Al Jazeera.
„Suntem în proces de organizare a unei misiuni pur defensive, pur de escortă, care trebuie pregătită împreună cu statele europene și non-europene”, a declarat Macron după întâlnirea cu președintele cipriot Nikos Christodoulides și prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis în Cipru.
La o conferință de presă la Paphos, președintele francez a declarat: „Când Cipru este atacat, Europa este atacată”.
Zelenski susține că 11 țări au cerut ajutorul Ucrainei pentru a contracara dronele iraniene
ACTUALIZARE 15.04: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că 11 țări au solicitat ajutorul Kievului pentru a contracara dronele iraniene lansate de Teheran în Orientul Mijlociu ca represalii pentru atacurile SUA-Israel, conform Times of Israel.
„Până în prezent, există 11 solicitări din partea țărilor vecine Iranului, a statelor europene și a SUA. Există un interes clar pentru experiența Ucrainei în protejarea vieților, interceptorii relevanți, sistemele de război electronic și instruirea”, a declarat liderul de la Kiev.
Ucraina se laudă că are capacități de apărare împotriva dronelor de nivel mondial, dobândite prin respingerea barajelor nocturne de drone de atac de tip iranian lansate de Rusia.
Reacția Turciei, după ce o rachetă lansată din Iran a fost interceptată la intrarea în spațiul aerian național
ACTUALIZARE 14.40: Ministerul Apărării din Turcia a avertizat că va lua „toate măsurile necesare” împotriva oricărei amenințări la adresa teritoriului său, după ce a declarat că o rachetă balistică lansată din Iran a fost interceptată la intrarea în spațiul său aerian, conform Al Jazeera.
„Turcia acordă o mare importanță relațiilor de bună vecinătate și stabilității regionale”, a declarat Ministerul Apărării. „Cu toate acestea, subliniem încă o dată că toate măsurile necesare vor fi luate în mod decisiv și fără ezitare împotriva oricărei amenințări îndreptate împotriva teritoriului și spațiului aerian al țării noastre.”
„Reiterăm, de asemenea, că este în interesul tuturor să se țină seama de avertismentele Turciei în această privință”, a transmis ministerul.
A doua rachetă trimisă de Iran spre Turcia
ACTUALIZARE 14.38: O a doua rachetă a fost lansată de Iran către spațiul aerian turc. Ministerul Apărării de la Ankara a declarat că racheta balistică a fost interceptată și distrusă de către de sistemele de apărare ale NATO. Este al doilea incident de acest gen în decurs de cinci zile. Detalii aici.
Iranienii descriu atacurile asupra depozitelor de petrol din Teheran
ACTUALIZARE 14.33: Fumul negru și dens încă se ridica în cer, funinginea acoperea străzile și mașinile, balcoanele erau pline de mizerie neagră, iar aerul toxic umpluse plămânii locuitorilor: Teheranul tocmai se trezea după o noapte de atacuri aeriene asupra depozitelor de petrol ale orașului, duminică. Detalii aici.
Qatarul își îndeamnă locuitorii să rămână în case
ACTUALIZARE 14.12: Ministerul de Interne din Qatar a îndemnat locuitorii să rămână în case din cauza unei amenințări ridicate la adresa securității, conform Al Jazeera.
Emiratele Arabe Unite anunță că a distrus 12 rachete balistice și că a detectat 18 drone
ACTUALIZARE 14.11: Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a declarat că forțele sale de apărare aeriană au detectat astăzi 15 rachete balistice, dintre care 12 au fost distruse și trei au căzut în mare, conform Al Jazeera.
De asemenea, au detectat 18 drone – 17 au fost interceptate și una s-a prăbușit pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, a declarat ministerul, fără a da mai multe detalii despre rezultate.
Ultimele lansări au dus numărul total de rachete și drone lansate asupra EAU de la începutul războiului din Iran la 253, respectiv 1.440.
Atacurile au dus la moartea a patru persoane din 28 februarie.

Ali Larijani, mesaj după numirea lui Mojtaba Khamenei în funcția de lider suprem
ACTUALIZARE 14.09: Șeful securității iraniene, Ali Larijani, a declarat că alegerea lui Mojtaba Khamenei în funcția de lider suprem a adus „speranță” Iranului și a provocat „disperarea” Statelor Unite și a Israelului, conform Al Jazeera.
Într-o declarație publicată pe contul său de X, Larijani a scris: „Alegerea dumneavoastră de către Adunarea Experților în funcția de lider al sistemului Republicii Islamice a provocat disperarea dușmanilor ostili și belicoși”.
Emmanuel Macron, vizită în Cipru
ACTUALIZARE 14.07: Președintele francez Emmanuel Macron a ajuns în Cipru pentru a discuta despre securitatea regională, în timp ce Parisul trimite nave de război în Marea Mediterană, pe fondul războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, care intră în a doua săptămână, conform Times of Israel.
Macron, care a aterizat astăzi la Paphos, se întâlnește cu președintele cipriot Nikos Christodoulides și cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis pentru discuții.
Cipru, stat membru al Uniunii Europene, a fost ținta unor drone fabricate în Iran săptămâna trecută, ceea ce l-a determinat pe Macron să trimită portavionul francez Charles de Gaulle în Marea Mediterană, precum și o fregată și unități de apărare aeriană în această țară insulară.
Macron urma să viziteze portavionul Charles de Gaulle în această după-amiază. Potrivit Palatului Élysée, nava amiral a Franței se află în prezent în largul coastelor Cretei.
Macron a discutat în această dimineață cu premierul Benjamin Netanyahu despre situația din Orientul Mijlociu și Liban, potrivit Palatului Élysée.
El discutasese deja cu Netanyahu săptămâna trecută, pentru prima dată din vara anului 2025.
Mii de oameni s-au adunat într-o piață centrală din Teheran pentru a-și declara loialitatea față de Mojtaba Khamenei
ACTUALIZARE 13.56: Mii de oameni se adună într-o piață centrală din capitala iraniană pentru a-și declara loialitatea față de noul lider al Republicii Islamice, ayatollahul Mojtaba Khamenei, relatează jurnaliștii AFP, conform Times of Israel.
Mulțimea adunată în piața Enghelab din Teheran include numeroși oameni care poartă steaguri iraniene și portrete ale lui Mojtaba Khamenei, fiul defunctului lider suprem Ali Khamenei, ucis în atacurile americane și israeliene din 28 februarie.
IRGC susține că a atacat baza aeriană al-Adiri din Kuweit
ACTUALIZARE 13.52: Corpul Gărzilor Revoluționare (IRGC) din Iran susține într-o declarație difuzată de mass-media locală că marina sa a atacat baza aeriană pentru elicoptere al-Adiri din Kuweit cu drone și rachete de croazieră, conform Al Jazeera.
Acesta susține că a distrus rezervoarele de combustibil și gaz ale bazei, rampele pentru elicoptere americane, facilitățile logistice și de sprijin.
Ursula von der Leyen: „Efectele colaterale sunt deja o realitate”
ACTUALIZARE 13.50: Conform Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, efectele războiului din Orientul Mijlociu se resimt deja în Europa, prin creșterea prețurilor la energie și atacurile asupra aliaților NATO, conform Al Jazeera.
„Asistăm în prezent la un conflict regional cu consecințe neintenționate. Iar efectele colaterale sunt deja o realitate”, a declarat președinta Comisiei Europene în fața ambasadorilor UE, înaintea unei conferințe telefonice cu liderii din Orientul Mijlociu, programată la prânz.
„Cetățenii noștri sunt prinși în focul încrucișat. Partenerii noștri sunt atacați”, a spus ea, menționând o drone fabricată în Iran care a lovit o bază britanică din Cipru, stat membru al UE, perturbările comerciale și „strămutarea populației”.
„Impactul pe termen lung” al războiului a ridicat „întrebări existențiale” cu privire la viitorul unui sistem internațional bazat pe norme și la locul blocului format din 27 de națiuni în lume, a declarat ea în cadrul reuniunii anuale a diplomaților Uniunii Europene de la Bruxelles.
„Ideea că putem pur și simplu să ne retragem din această lume haotică este pur și simplu o eroare”, a afirmat ea.
Israelul lansează atacuri extinse în Iran
ACTUALIZARE 13.32: Forțele aeriene israeliene au lansat o nouă serie de atacuri aeriene „extinse” în Teheran, Isfahan și în sudul Iranului, anunță IDF. IDF afirmă că atacurile vizează „infrastructura regimului terorist iranian”, conform Times of Israel.
SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească sud-estul Turciei. Recomandare și pentru personalul Consultatului General din Adana
ACTUALIZARE 13.28: Washingtonul a sfătuit personalul neesențial să părăsească consulatul din apropierea orașului Adana, din sudul Turciei, situat în apropierea unei baze NATO importante, și a ordonat cetățenilor americani să părăsească „sud-estul Turciei”, a declarat ambasada SUA la Ankara, conform Al Jazeera.
„Pe 9 martie 2026, Departamentul de Stat a ordonat angajaților guvernului american care nu se ocupă de situații de urgență și membrilor familiilor acestora să părăsească Consulatul General din Adana din cauza riscurilor de siguranță”, a declarat acesta pe X, făcând referire la un aviz de călătorie care spune: „Americanii din sud-estul Turciei sunt încurajați cu tărie să plece acum”.
Corpul Grăzilor Revoluționare din Iran susține că a doborât mai multe drone
ACTUALIZARE 13.22: Corpul Gărzilor Revoluționare (IRGC) din Iran susține că a doborât mai multe drone, una deasupra capitalei Teheran și două în apropierea orașelor Jam și Khormoj din provincia Bushehr, din sud-estul țării, conform Al Jazeera.
Într-o declarație citată de agenția de știri Fars, IRGC a afirmat că dronele au fost „interceptate și distruse” de „sistemele moderne avansate de apărare aflate sub controlul rețelei integrate de apărare aeriană a țării”.
Un mort și un rănit grav într-un tir cu rachete iraniene asupra centrului Israelului
ACTUALIZARE 13.20: Salvatorii israelieni au anunţat luni moartea unui bărbat de circa 40 de ani, ucis pe un şantier al unei construcţii, după un tir cu rachete asupra centrului Israelului care s-a mai soldat cu un rănit grav, relatează AFP.
„Imediat după activarea sirenelor”, echipe de salvare au fost desfăşurate „în mai multe locuri din centrul Israelului”, în special un şantier al unei construcţii, a anunţat Magen David Adom (MDA), echivalentul israelian al Crucii Roşii, într-un comunicat.
Doi bărbaţi „care sufereau de răni grave provocate de fragmente” de impact au fost scoşi de sub dărâmături, şi unul dintre ei a decedat la puţin timp după aceea, a adăugat MDA.
Imagini filmate de AFP au surprins echipe de salvatori şi forţe de securitate desfăşurate pe o stradă din localitatea Yehud-Monosson, în centrul Israelului, unde au inspectat apoi o clădire vecină.
„Pe şantier, situaţia a fost dificilă. Cele două victime zăceau inconştiente şi sufereau de răni grave provocate de fragmente” rezultate în urma impactului, a declarat Liz Goral, paramedic pe o ambulanţă a MDA, citată în comunicat.
Armata a anunţat că soldaţii desfăşoară căutări în mai multe situri lovite în centrul Israelului.
Potrivit serviciilor de salvare, unsprezece persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite, între care trei grav, în urma tirurilor de rachetă asupra Israelului, de la începutul războiului cu Iranul pe 28 februarie, declanşat de o ofensivă israeliano-americană masivă împotriva Republicii islamice.
Franța cere o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Liban
ACTUALIZARE 12.57: Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a declarat că Franța a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să convoace o reuniune de urgență privind situația din Liban, care a fost supus unui bombardament intens din partea Israelului în ultima săptămână, soldat cu aproape 400 de morți, potrivit autorităților sanitare locale, relatează Al Jazeera.
Barrot a declarat că Franța a alocat, de asemenea, aproximativ 6,9 milioane de dolari „ca ajutor de urgență pentru organizațiile umanitare care operează deja pe teren” în Liban și se pregătește să trimită încă 20 de tone de ajutor umanitar, care ar trebui să ajungă în țară mâine.
„Continuăm schimburile cu autoritățile libaneze și israeliene pentru a împiedica țara să cadă în haos, pentru a asigura un armistițiu și pentru a continua procesul esențial de dezarmare a Hezbollah”, a adăugat înaltul diplomat francez.
Agenția ONU pentru copii, UNICEF, susține că cel puțin 83 de copii au fost uciși și 254 răniți în Liban de la 2 martie, odată cu intensificarea războiului dintre Israel și Hezbollah.
„În medie, peste 10 copii au fost uciși în fiecare zi în Liban în ultima săptămână, iar aproximativ 36 de copii au fost răniți în fiecare zi”, se arată în declarația publicată luni pe site-ul UNICEF. „În ultimele 28 de luni, 329 de copii au fost uciși în Liban și 1.632 au fost răniți”, se arată în declarație.
„Aceste cifre sunt uluitoare. Ele sunt o dovadă clară a impactului pe care conflictul îl are asupra copiilor”, a declarat agenția. „Deplasarea în masă a populației în Liban a forțat aproape 700.000 de persoane – inclusiv aproximativ 200.000 de copii – să-și părăsească locuințele, adăugându-se la zecile de mii deja dezrădăcinate de escaladările anterioare.”
Agenția a făcut apel la toate părțile să protejeze civilii și infrastructura civilă, inclusiv școlile și adăposturile, și să își respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional umanitar.
„UNICEF solicită eforturi imediate pentru a calma situația și a preveni vătămarea în continuare a copiilor”, se concluzionează în declarație.
Conflictul cu Iranul escaladează și la Bruxelles
ACTUALIZARE 12.45: Guvernele europene sunt revoltate de ceea ce consideră a fi o încercare a Ursulei von der Leyen de a se poziționa drept reprezentant principal al UE peste hotare, afirmând că, în primele zile ale campaniei SUA-Israel împotriva Iranului, ea și-a depășit atribuțiile specifice mandatului. Detalii aici.
Iranul acuză țările europene că au ajutat la crearea condițiilor pentru război
ACTUALIZARE 12.43: Iranul acuză țările europene, inclusiv Franța, că au creat condițiile care au dus la atacul Statelor Unite și Israelului asupra Republicii Islamice și la declanșarea unui război, conform Times of Israel.
„Țările europene au contribuit, din păcate, la crearea acestor condiții”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmaeil Baqaei, în cadrul conferinței de presă săptămânale.
„În loc să insiste asupra respectării statului de drept, în loc să se opună intimidărilor și exceselor Statelor Unite, ei au discutat și au căzut de acord cu acestea în cadrul Consiliului de Securitate al ONU cu privire la reluarea sancțiunilor, iar toate aceste lucruri împreună au încurajat părțile americane și sioniste să continue să comită crimele lor.”
Keir Starmer discută cu partenerii despre limitarea impactului economic al războiului din Iran
ACTUALIZARE 12.41: Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat că guvernul său poartă discuții cu partenerii internaționali cu privire la măsurile care pot fi luate pentru a reduce impactul economic al crizei iraniene asupra populației și întreprinderilor, conform Al Jazeera.
„Sarcina guvernului este, evident, să meargă mai departe, să privească în viitor și să colaboreze cu alții”, a declarat Starmer la un eveniment organizat la Londra, adăugând că guvernul „discută și cu partenerii internaționali despre ce mai putem face împreună pentru a reduce impactul probabil asupra populației de aici”.
De la izbucnirea războiului SUA-Israel împotriva Iranului săptămâna trecută, costurile împrumuturilor guvernului britanic au crescut mai mult decât cele ale altor țări europene și ale SUA, iar investitorii și-au redus pariurile pe reducerea ratelor dobânzilor de către Banca Angliei în acest an.
Starmer a afirmat că este important să se recunoască faptul că sunt necesare eforturi pentru a limita impactul economic al războiului, în contextul în care prețurile petrolului au crescut luni.
„Oamenii vor simți, veți simți, că cu cât această situație se prelungește, cu atât este mai probabil ca economia noastră să fie afectată”, a afirmat el.
Vladimir Putin l-a felicitat pe Mojtaba Khamenei și și-a confirmat sprijinul pentru Teheran
ACTUALIZARE 12.20: Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe Mojtaba Khamenei pentru numirea sa în funcția de nou lider al Iranului, a anunțat Kremlinul, conform Times of Israel.
Putin s-a arătat încrezător că Mojtaba Khamenei va continua „cu onoare” opera tatălui său și va uni poporul iranian „în fața încercărilor grele”.
El a adaugat că Rusia va continua să susțină Iranul, afirmând că dorește să „confirme sprijinul neclintit pentru Teheran și solidaritatea cu prietenii noștri iranieni”.
Cum s-a implicat Marea Britanie în războiul cu Iranul
ACTUALIZARE 12.07: Marea Britanie a început să își intensifice implicarea în conflictul din Orientul Mijlociu, după ce a permis Statelor Unite să folosească baze militare britanice pentru „operațiuni defensive” împotriva Iranului. Detalii aici.
Numirea noului lider, cea mai mică dintre problemele Iranului
ACTUALIZARE 11.44: Alegerea lui Mojtaba Khamenei ca nou lider suprem al Iranului, succedându-i tatălui său asasinat, reprezintă un triumf simbolic și real pentru continuitatea conservatoare într-un moment în care regimul se confruntă cu o provocare fără precedent, comentează The Guardian. Detalii aici.
Stoparea ambițiilor nucleare ale Iranului, obiectivul SUA. Opțiunile Washingtonului
ACTUALIZARE 11.43: Președintele american Donald Trump ia în considerare trimiterea de trupe pentru a securiza uraniul îmbogățit al Iranului, după ce au apărut rapoarte privind atacuri americane și israeliene asupra unuia dintre principalele situri, despre care a spus că a fost distrus anul trecut, notează The Times. Detalii aici.
„Nu este un război ales. Este un război necesar”, spune purtătorul de cuvânt al MAE din Iran
ACTUALIZARE 11.38: Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Esmaeil Baghaei, a insistat că Iranul este „hotărât să mențină relații bune și prietenoase” cu țările din regiune, multe dintre acestea fiind ținta rachetelor și dronelor iraniene de la izbucnirea războiului, conform Al Jazeera.
Cu toate acestea, el a insistat că Iranul are „dreptul la apărare” dacă teritoriile altor țări sunt folosite pentru a lansa atacuri asupra Iranului. „Actul nostru de apărare nu poate fi interpretat ca un act de ostilitate față de niciuna dintre aceste țări”, a spus el.
Acesta a răspuns la rapoartele privind lansarea de muniții iraniene către Turcia, Cipru și Azerbaidjan în ultima săptămână. El a afirmat că „nu au fost inițiate ofensive de pe teritoriul iranian” către aceste țări.
De asemenea, el a sugerat că unele dintre atacurile raportate ar fi putut fi „înscenate”, afirmând că „am avertizat în repetate rânduri că inamicul ar putea înscena anumite atacuri pentru a crea o ruptură între noi și alte țări”.
Întrebat despre posibile eforturi de mediere pentru un armistițiu, Baghaei a spus că discuțiile pe această temă sunt „irelevante”, întrucât confruntările militare continuă.
„În acest moment, confruntările militare sunt încă în curs”, a spus el. „În acest moment, a vorbi despre orice altceva în afară de apărarea patriei noastre este irelevant.”
„Nu noi am inițiat sau început acest război”, a adăugat el. „Nu este un război ales. Este un război necesar care ne-a fost impus.”
Israelul susține că armata a avansat mai mult în sudul Libanului
ACTUALIZARE 11.32: Peste noapte, armata israeliană a declarat că a avansat mai adânc în sudul Libanului, ca parte a „poziției sale defensive avansate consolidate”, după ce Hezbollah a început să atace Israelul în urmă cu o săptămână, conform Times of Israel.
Trupele Brigăzii 7 Blindate, sub comanda Diviziei 36, au efectuat raiduri în zona Rab al-Thalathine, la vest de comunitatea israeliană de frontieră Misgav Am, cu scopul de a localiza și elimina infrastructura și agenții Hezbollah din așezarea libaneză, spune armata.
Înainte ca trupele terestre să pătrundă în zonă, IDF a explicat că a efectuat numeroase atacuri aeriene și de artilerie.
„Această operațiune face parte din efortul de a stabili o apărare avansată care va crea un strat suplimentar de securitate pentru locuitorii din nord”, a precizat IDF.
În ultima săptămână, armata susține că a lovit peste 700 de ținte în Liban, dintre care 120 în ultima zi. Peste 30 de clădiri cu mai multe etaje din Beirut, utilizate de Hezbollah, au fost distruse în atacuri, mai spune aceasta.
IDF estimează că peste 300 de membri ai Hezbollah și ai altor grupuri teroriste au fost uciși în atacuri.
Iranienii sunt pregătiți „să-și apere teritoriul”, susține purtătorul de cuvânt al MAE de la Teheran
ACTUALIZARE 11.11: Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei, susține în acest moment o conferință de presă, conform Al Jazeera.
El a criticat comentariile președintelui american Donald Trump privind intenția de a exercita influență asupra Iranului, afirmând că „voința poporului nostru” va defini viitorul Iranului.
„Poporul iranian este pe deplin pregătit să-și apere teritoriul”, a declarat el.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei, a acuzat SUA că au „torpilat” negocierile diplomatice care erau în curs înainte de ultimele atacuri asupra Iranului.
„Au declanșat un război în timp ce noi eram pe deplin angajați în discuții diplomatice”, a spus Baghaei. „Prin urmare, suntem… cu o singură voce în apărarea țării noastre.”
El a afirmat că atacurile SUA-Israel asupra țării au pus în pericol toate legile internaționale.
„Au încălcat toate normele și practicile internaționale”, a spus el.
Baghaei a acuzat SUA că încearcă să preia controlul asupra resurselor petroliere ale Iranului.
„Intenția lor este clară, demersul lor este destul de evident – urmăresc să divizeze țara noastră pentru a pune mâna ilegal pe bogățiile noastre petroliere”, a afirmat el. „Obiectivul lor este să încalce suveranitatea noastră, să învingă poporul nostru și să ne submineze umanitatea.”
Rusia se pregătește să evacueze din Iran muncitori de la centrala nucleară Bushehr
ACTUALIZARE 10.50: Corporația nucleară de stat rusă Rosatom a anunțat că se pregătește să evacueze din Iran în Rusia al doilea grup de membri ai familiilor și o parte din personalul implicat în construcția unităților 2 și 3 ale centralei nucleare Bushehr, conform Al Jazeera.
Potrivit agenției de știri rusești TASS, Alexei Likhachev, directorul general al companiei, a declarat pentru ziarul Strana Rosatom că transportul grupului către „un loc sigur” va avea loc „în curând”.
„Prioritatea noastră în situația actuală din Iran este să asigurăm siguranța personalului rus care lucrează la construcția unităților 2 și 3 ale centralei nucleare Bushehr. Acest număr se ridică la peste 600 de persoane”, a declarat el.
„Din motive evidente, lucrările principale de construcție la șantier au fost suspendate temporar. În același timp, o parte din personal se ocupă de întreținerea și repararea echipamentelor, precum și de finalizarea lucrărilor care nu pot fi oprite imediat”, a adăugat el.
„Am finalizat pregătirile pentru a doua etapă a optimizării forței de muncă, și anume evacuarea membrilor familiilor și a unei părți din personal în Rusia. În scurt timp, îi vom transporta într-un loc sigur”, a declarat Likhachev.
Grupurile de coordonare pentru petrol și gaze ale UE se vor reuni joi
ACTUALIZARE 10.43: În urma creșterii prețurilor la petrol, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că grupurile de coordonare a aprovizionării cu petrol și gaze ale Uniunii Europene se vor reuni joi, conform Al Jazeera.
Grupurile vor monitoriza impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra energiei și cele mai recente evaluări ale țărilor UE privind aprovizionarea cu petrol. Cele 27 de state membre ale blocului sunt obligate să dețină stocuri de petrol care să acopere consumul pe o perioadă de 90 de zile.
Grupurile, care includ reprezentanți ai guvernelor UE, monitorizează securitatea aprovizionării cu petrol și gaze și coordonează măsurile de răspuns în timpul crizelor.
Pana de internet continuă în Iran
ACTUALIZARE 10.37: Iranienii sunt acum deconectați de la internetul global de 216 ore consecutive, raportează organismul de supraveghere a securității cibernetice NetBlocks, afirmând că conectivitatea este la doar 1% din nivelurile normale, conform Al Jazeera.
„Aproximativ 90 de milioane de iranieni sunt reduși la tăcere și deconectați de la internetul global în urma unei întreruperi impuse de stat”, a declarat NetBlocks în ultima sa actualizare zilnică.
Israelul a atacat suburbiile sudice ale Beirutului
ACTUALIZARE 10.34: Un atac aerian lovește suburbiile sudice ale Beirutului, relatează mass-media de stat libaneză, după ce Israelul a avertizat că va viza sucursalele unei firme legate de Hezbollah, conform Times of Israel.
Imaginile transmise în direct de AFPTV arată coloane mari de fum ridicându-se din zonă, un bastion al grupului terorist susținut de Iran.
Mai devreme astăzi, IDF a avertizat că va lovi sucursalele Al-Qard al-Hassan, o firmă financiară legată de Hezbollah care operează în principal în bastioanele grupului.
Doi răniți în Abu Dhabi
ACTUALIZARE 10.17: Autoritățile din Abu Dhabi au declarat că două persoane au fost rănite în două locuri diferite de resturile căzute în urma unei interceptări efectuate de sistemul de apărare aeriană al țării, conform Al Jazeera.
Un cetățean iordanian a suferit răni ușoare în primul incident, iar un cetățean egiptean a fost rănit în al doilea, a declarat Biroul de presă din Abu Dhabi.
Azerbaidjanul a redeschis punctele de trecere a frontierei cu Iranul pentru traficul de marfă (presă)
ACTUALIZARE 10.13: Azerbaidjanul a declarat că a redeschis punctele de trecere a frontierei cu Iranul pentru tot traficul de marfă, potrivit agenției de știri rusești TASS, citată de Al Jazeera.
Punctele de trecere a frontierei, una dintre cele mai scurte rute terestre care leagă Iranul de aliatul său Rusia, au fost închise săptămâna trecută după ceea ce Baku a descris ca fiind un atac cu drone iraniene în exclavă Nahicevan.
Duminică seara, președintele iranian Masoud Pezeshkian a purtat o conversație telefonică cu omologul său azer Ilham Aliyev, spunându-i că Iranul nu a fost implicat în incidentul din Nahicevan și că Teheranul anchetează cazul, a declarat biroul lui Aliyev.
„Greșeala de calcul” a Iranului de a ataca țările din Golf „a distrus totul”, spune premierul Qatarului
ACTUALIZARE 10.10: Într-un interviu acordat Sky News, prim-ministrul Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim bin Jaber Al Thani, a descris un „mare sentiment de trădare” din partea conducerii iraniene în urma atacurilor asupra Qatarului, conform Al Jazeera.
„La doar o oră după începerea războiului, Qatarul și alte țări din Golf au fost atacate imediat”, a spus șeicul Mohammed, adăugând că bombardamentul a avut loc în ciuda declarațiilor mai multor țări din regiune că nu vor participa la niciun război împotriva Iranului și în ciuda eforturilor concertate de a găsi o soluție diplomatică.
„Greșeala de calcul” a Iranului de a ataca țările din Golf „a distrus totul”, a afirmat el, adăugând că Qatarul respinge în totalitate justificările și pretextele invocate pentru escaladarea conflictului.
El a mai spus că este șocant faptul că Iranul a continuat să atace țările din Golf chiar și după ce președintele Masoud Pezeshkian și-a cerut scuze și a spus că aceste țări nu vor mai fi ținta atacurilor atâta timp cât nu vor ataca Iranul.
Cu toate acestea, el a menționat că Doha „va continua discuțiile cu iranienii și va încerca să calmeze situația”.
Peste 12.000 de răniți și 1.255 de morți în Iran în ultimele nouă zile
ACTUALIZARE 09.53: Ali Jafarian, viceministrul sănătății din Iran, a dezvăluit pentru Al Jazeera numărul persoanelor ucise și rănite în ultimele nouă zile în Iran:
- Peste 12.000 de persoane au fost rănite și 1.255 au fost ucise.
- Vârsta victimelor a variat între opt luni și 88 de ani.
- Printre persoanele ucise se află și 200 de femei.
- 168 de copii au fost uciși în școala elementară din Minab.
- 55 de lucrători din domeniul sănătății au fost răniți și 11 au fost uciși, printre care patru medici, două asistente medicale și trei lucrători din serviciile de urgență.
- Majoritatea celor uciși în atacurile SUA-Israel asupra Iranului au murit în explozii.
- Persoanele rănite au în principal două tipuri de leziuni: arsuri și leziuni prin zdrobire.
- Sistemul de sănătate al Iranului este suficient de puternic pentru a răspunde nevoilor țării.
- Iranul are universități medicale care acoperă atât sănătatea, cât și educația. Fiecare provincie are un sistem care poate funcționa independent, dacă este necesar. Ministerul Sănătății le oferă sprijin.
- Companiile farmaceutice funcționează și produc toate medicamentele necesare țării.
Israelul îndeamnă locuitorii din sudul Beirutului să fugă
ACTUALIZARE 09.50: Armata israeliană a îndemnat locuitorii din suburbiile sudice ale Beirutului să fugă, avertizând asupra unor atacuri iminente asupra clădirilor aparținând asociației financiare Al-Qard al-Hasan, despre care susține că este implicată în finanțarea activităților Hezbollah, conform Al Jazeera.
„Fac din nou apel la locuitorii din suburbiile sudice să-și evacueze locuințele, conform rutelor de evacuare pe care le-am publicat”, a scris purtătorul de cuvânt al armatei israeliene în limba arabă, Avichay Adraee, într-o postare pe X.
„Rămânerea în zonă vă pune viețile în pericol”, a scris el.
China se opune oricărui atac împotriva lui Mojtaba Khamenei, după amenințările Israelului
ACTUALIZARE 09.49: China se opune oricărei acțiuni îndreptate împotriva noului lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, după amenințările armatei israeliene la adresa succesorului lui Ali Khamenei, conform Times of Israel.
„China se opune interferenței în afacerile interne ale altor țări sub orice pretext, iar suveranitatea, securitatea și integritatea teritorială a Iranului trebuie respectate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, într-o conferință de presă.
El afirmă că decizia de a numi un nou lider „este o decizie a părții iraniene, bazată pe constituția sa”.
Sprijin pentru numirea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iranului
ACTUALIZARE 09.26: Sadiq Larijani, șeful puternicului Consiliu de Expediție al Iranului, s-a alăturat corului de lideri politici care și-au exprimat sprijinul pentru numirea lui Mojtaba Khamenei în funcția de lider suprem al țării, conform Al Jazeera.
În comentariile citate de agenția de știri iraniană Fars, Larijani a afirmat că numirea lui Mojtaba contribuie la calmarea neliniștii publice în timpul războiului și reafirmă necesitatea de a continua pe calea „luminoasă” a primului lider suprem al Iranului, Ruhollah Khomeini.
Organizația Badr, un partid politic și o forță paramilitară șiită, a declarat că noua conducere reprezintă „continuitatea binecuvântată a căii revoluției islamice”.
Facțiunea Asaib Ahl al-Haq a declarat că alegerea lui Mojtaba Khamenei arată „continuitatea” și „consolidarea rolului republicii islamice ca pilon central în axa rezistenței”, în timp ce Kataeb Hezbollah a declarat că aceasta reflectă o înțelegere profundă „a provocărilor existențiale cu care se confruntă națiunea”.
Iranul a lansat drone către Arabia Saudită
ACTUALIZARE 09.24: O serie de drone au fost lansate către Arabia Saudită în această dimineață, la câteva ore după ce doi cetățeni din Bangladesh au fost uciși într-un atac în regat, conform Times of Israel.
Ministerul Apărării saudit a declarat că a interceptat drone în regiunea nordică Jawf, precum și în vastul câmp petrolier Shaybah.
În urmă cu o zi, un atac în orașul central Kharj a ucis doi cetățeni din Bangladesh și a rănit alți 12. Toți, cu excepția unuia, erau din Bangladesh.
Petrolul, mai scump cu 25%, aurul se ieftinește
ACTUALIZARE 09.13: Preţurile petrolului au crescut luni cu aproximativ 25%, atingând cel mai ridicat nivel de la mijlocul anului 2022, iar ţiţeiul Brent este pe cale să înregistreze o creştere record într-o singură zi, în timp ce aurul a scăzut cu 2%, pe fondul escaladării conflictului cu Iranul, care a afectat aprovizionarea mondială cu energie, a stimulat dolarul şi a diminuat speranţele de reducere a ratelor dobânzilor, relatează Reuters, potrivit News.ro. Detalii aici.
Iranul și SUA sunt în război de zeci de ani, iar un sfârșit nu pare a fi aproape
ACTUALIZARE 09.11: Ar putea părea că SUA și Orientul Mijlociu se angajează în prezent într-un alt război fără sfârșit. Dar adevărul este că acesta este doar cel mai recent episod dintr-un conflict militar nedeclarat între America și Iran, care durează din anii 1980, scrie The Conversation într-un articol în care sintetizează istoria conflictuala recentă dintre Washington și Teheran. Detalii aici.
„Vrabia albastră”, arma cu care SUA și Israel l-au ucis pe ayatollahul Ali Khamenei
ACTUALIZARE 09.09: Războiul declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului serveşte şi ca teren de testare pentru utilizarea în luptă a unor arme noi sau mai puţin cunoscute, printre cele folosite de tabăra americano-israeliană fiind remarcate rachetele balistice cu lansare aeriană, un nou tip de dronă copiată chiar după drona iraniană Shahed-136 şi racheta succesoare a modelului ATACMS. Detalii aici.
Români aduși în țară cu ajutor european
ACTUALIZARE 09.08: Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a mers luni la Aeroportul Internațional Henri Coandă pentru a discuta cu românii repatriați din Orientul Mijlociu. Un al doilea avion organizat prin mecanismul de protecție civilă al Uniunea Europeană a aterizat recent la Otopeni, aducând acasă zeci de persoane blocate în zonă. Detalii aici.
Iranul amenință că va confisca bunurile diasporei iraniene antiguvernamentale
ACTUALIZARE 09.04: Procuratura Generală a Iranului a declarat că „proprietățile iranienilor din străinătate care sunt de acord, însoțesc și cooperează cu inamicul vor fi confiscate în conformitate cu legea”, potrivit declarației sale difuzate de agenția de știri IRIB, relatează Al Jazeera.
„Acest anunț se referă la articolul 1 din legea privind înăsprirea pedepselor pentru spionaj și cooperare cu regimul sionist [Israel] și țările ostile împotriva securității și intereselor naționale, aprobată în octombrie anul acesta”, se arată în declarație.
Turcia trimite șase F-16 și sisteme de apărare aeriană în nordul Ciprului
ACTUALIZARE 08.45: Turcia intenționează să trimită astăzi șase avioane de vânătoare F-16 în nordul Ciprului pentru a întări apărarea comunității turce de acolo, potrivit postului de televiziune NTV, care citează un oficial al aviației civile din Republica Turcă a Ciprului de Nord, care s-a separat de Cipru, conform Times of Israel.
Anunțul oficial a fost făcut cu puțin timp în urmă. Astfel, ministerul Apărării din Turcia a transmis că a dislocat șase avioane de vânătoare F-16 și sisteme de apărare aeriană în Republica Turcă a Ciprului de Nord, „având în vedere recentele evoluții din regiunea noastră”, conform Al Jazeera.
„Se vor lua măsuri suplimentare în funcție de evoluția situației, dacă se va considera necesar”, a declarat ministerul într-un comunicat.
Compania petrolieră de stat din Bahrain declară forță majoră
ACTUALIZARE 08.36: Compania petrolieră de stat din Bahrain declară forță majoră pentru transporturile sale după ce un atac iranian a incendiat rafinăria sa, conform Times of Israel.
Agenția de știri de stat din Bahrain a publicat anunțul privind forța majoră, o manevră juridică care eliberează o companie de obligațiile sale contractuale din cauza unor circumstanțe extraordinare.
Se precizează că activitatea companiei „a fost afectată de conflictul regional din Orientul Mijlociu și de recentul atac asupra complexului său de rafinării”. Se insistă asupra faptului că cererea locală poate fi în continuare satisfăcută.
Mass-media de stat afirmă că un atac asupra complexului petrolier Al Ma’ameer din Bahrain a provocat un incendiu și pagube materiale.
„A izbucnit un incendiu ca urmare a agresiunii iraniene asupra unui complex din Al Ma’ameer, fiind raportate pagube materiale, dar fără victime, iar autoritățile competente au început procedurile de stingere a incendiului”, relatează agenția de știri din Bahrain într-o postare pe X.
Israelul susține că a detectat rachete lansate din Iran: „Sistemele de apărare funcționează”
ACTUALIZARE 08.33: Armata israeliană a detectat „cu puțin timp în urmă” rachete care se îndreptau din Iran către Israel, conform Al Jazeera.
„Sistemele de apărare funcționează pentru a intercepta amenințarea. În ultimele minute, Comandamentul Frontului Intern a trimis instrucțiuni preliminare direct pe telefoanele mobile din zonele relevante”, se arată în declarația sa publicată pe X.
Trump susține că decizia privind încheierea războiului contra Iranului va fi luată cu Netanyahu
ACTUALIZARE 08.18: Președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminică pentru The Times of Israel că decizia privind momentul în care va fi încheiat războiul cu Iranul va fi una „comună”, pe care o va lua împreună cu premierul Benjamin Netanyahu.
Trump a afirmat, de asemenea, în cadrul unui scurt interviu telefonic că Republica Islamică ar fi distrus Israelul dacă el și Netanyahu nu ar fi existat. „Iranul urma să distrugă Israelul și tot ce se afla în jurul său… Am lucrat împreună. Am distrus o țară care voia să distrugă Israelul”. Detalii aici.
Israelul a atacat mai multe baze și obiective ale Corpului Gărzii Revoluționare Islamice din Iran
ACTUALIZARE 08.11: Armata israeliană susține că a efectuat o serie de atacuri aeriene asupra mai multor baze și obiective aparținând Corpului Gărzii Revoluționare Islamice din Iran (IRGC), inclusiv sediul poliției și un centru de comandă din Isfahan utilizat de miliția de securitate internă Basij, conform Al Jazeera.
„Atacurile au fost efectuate în cadrul fazei de intensificare a distrugerii structurilor și fundamentelor regimului iranian”, a declarat armata israeliană în ultimul său comunicat de război.
În plus, armata israeliană a afirmat că a efectuat lovituri aeriene asupra unei fabrici de motoare pentru rachete și a mai multor baze de lansare pentru rachete balistice cu rază lungă de acțiune.
G7 va discuta despre eliberarea comună a rezervelor de petrol de urgență (presă)
ACTUALIZARE 08.06: Miniștrii de finanțe ai G7 vor discuta astăzi despre o eliberare comună de petrol din rezervele de urgență coordonată de Agenția Internațională pentru Energie, potrivit unui raport al Financial Times, citat de Al Jazeera.
Trei țări din G7, inclusiv SUA, și-au exprimat până acum sprijinul pentru această idee, a raportat publicația britanică.
G7 este un grup de economii avansate de prim rang, format din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și SUA.
Știrea inițială:
„Dacă inamicul ne atacă din orice țară, Teheranul va răspunde în mod decisiv”, a declarat președintele Parlamentului iranian la televiziunea de stat.
„A 29-a etapă a operațiunii „Promisiune sinceră 4” a fost lansată cu rachete de nouă generație ale forței aerospațiale a Gărzii Revoluționare către Tel Aviv, deșertul Negev și bazele aeriene teroriste americane din regiune”, au declarat duminică Gărzile Revoluționare Islamice într-un comunicat difuzat de mai multe mass-media iraniene.
Peste jumătate de milion de persoane, strămutate de atacurile israeliene din Liban
Peste jumătate de milion de persoane au fost strămutate de atacurile israeliene asupra Libanului, potrivit bilanțului autorităților libaneze de duminică.
În total, au fost înregistrați 517 000 de strămutați, dintre care peste 117 000 sunt cazați în centre de primire.
Iranul afirmă că a vizat Tel Aviv, Negev și bazele aeriene americane din regiune.
Armata israeliană a afirmat duminică că atacul asupra unui hotel din Beirut a ucis cinci membri ai Gărzii Revoluționare Iraniene, dintre care „trei comandanți importanți ai forței Al Qods”, ramura lor de operațiuni externe.
Armata iraniană a amenințat duminică că va viza instalațiile petroliere din regiune dacă Israelul va continua să lovească infrastructura energetică a Republicii Islamice.
„Și dacă puteți suporta un preț al petrolului de peste 200 de dolari pe baril, continuați acest joc”, a afirmat cartierul general central al Khatam al-Anbiya, afiliat Gărzii Revoluționare.
Khamenei a murit, trăiască Khamenei!
Garda Revoluționară Islamică din Iran (IRGC) l-a felicitat și recunosct cu nou lider suprem Garda Revoluționară Islamică din Iran (IRGC) l-a felicitat pe Mojtaba Khamenei și l-a recunoscut ca noul lider suprem al Iranului.
Într-o declarație difuzată de mass-media de stat, IRGC și-a declarat „loialitatea sinceră și pe viață” față de Khamenei, „subliniind că … va asculta ordinele și va fi gata să le pună în aplicare”.
Alegerea lui Khamenei de către Adunarea Experților, formată din 88 de membri, „a dovedit tuturor că mișcarea sistemului islamic nu se oprește, iar revoluția și sistemul islamic nu depind de indivizi”, a adăugat IRGC.
Mai mulți membri de rang înalt ai Guvernului iranian și-au afirmat public sprijinul pentru Khamenei și au îndemnat iranienii să facă același lucru.
Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a calificat decizia Adunării Experților drept „precisă” și a afirmat că urmarea lui Khamenei este „obligația religioasă și națională definitivă” a Iranului.
Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională, a făcut apel la unitate în jurul noului lider și a mulțumit adunării pentru decizia sa „clară”.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, într-un interviu acordat duminică postului ABC News, că noul lider suprem iranian „nu va rezista mult” dacă nu primeşte aprobarea sa, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„El va trebui să obţină aprobarea noastră. Dacă nu primeşte aprobarea noastră, nu va rezista mult”, a ameninţat Trump, în timp ce ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a reafirmat că alegerea succesorului ayatollahului Ali Khamenei revine „poporului iranian” şi „nimănui altcuiva”.
Anterior, Trump a susţinut că el personal trebuie să fie implicat în alegerea viitorului lider al Iranului. „Trebuie să fiu implicat în numire, la fel cum am fost cu Delcy (Rodriguez) în Venezuela”, a insistat el joi într-un interviu, referindu-se la vicepreşedinta Venezuelei care i-a luat interimar locul preşedintelui Nicolas Maduro după ce acesta a fost capturat de un comando american pe 3 ianuarie.
Casa Albă nu a răspuns imediat la numirea lui Mojtaba Khamenei în funcția de lider suprem al Iranului, dar Trump și-a exprimat anterior o opinie negativă.
Trump l-a ridiculizat pe bărbatul de 56 de ani – care nu a fost niciodată ales sau numit într-o funcție guvernamentală – numindu-l „un om fără importanță”.
„Vrem pe cineva care să aducă armonie și pace în Iran”, a declarat Trump într-un interviu acordat Axios săptămâna trecută.
Forțele armate iraniene declară loialitate față de Khamenei
Forțele armate iraniene și-au anunțat sprijinul pentru noul lider suprem Mojtaba Khamenei.
Într-o declarație publicată în mass-media de stat, armata l-a descris pe Khamenei ca fiind „drept, informat… pios și plin de resurse” și a afirmat că Adunarea Experților „și-a dovedit inteligența” prin alegerea lui.
Alegerea noului lider suprem face războiul dintre SUA și Israel „și mai lipsit de sens”
Alegerea fiului ayatollahului Khamenei ca lider suprem al Iranului a ridicat semne de întrebare cu privire la decizia SUA și Israelului de a ataca și de a înlocui un extremist cu altul, afirmă un analist pentru Al Jazeera.
„Este o adevărată palmă dată lui Donald Trump, care a declarat anterior că nu îl dorește pe Mojtaba Khamenei”, a afirmat Barbara Slavin de la Institutul Stimson.
„Așadar, acest lucru face ca întreg războiul dintre SUA și Israel să fie și mai lipsit de sens, pentru că uciderea ayatollahului Khamenei și înlocuirea lui cu fiul său – cineva care va fi furios, desigur, pentru uciderea tatălui, mamei, soției și a unuia dintre copiii săi în atacul israelian de acum o săptămână – nu va schimba nimic”.
Slavin a remarcat că Mojtaba a guvernat alături de tatăl său timp de ani de zile, „și având în vedere amenințarea existențială cu care se confruntă Republica Islamică, pare destul de logic să fie pus în funcție, deoarece el cunoaște pe toată lumea și știe totul”.
Cu toate acestea, a adăugat ea, „nu pare a fi cineva care ar putea aduce mai multe drepturi ale omului și democrație în Iran”.
Bahrain: civili, răniți într-un atac cu drone iraniene
Mai mulți civili au fost răniți și câteva clădiri avariate pe insula Sitra din Bahrain în urma unui atac cu drone iraniene duminică seara, a anunțat Ministerul de Interne, jurnaliștii de la Agenția France-Presse relatând despre două explozii puternice.
„În urma agresiunii flagrante a Iranului, au fost raportați răniți în rândul civililor, dintre care unul în stare gravă, iar mai multe locuințe din Sitra au fost avariate în urma unui atac cu drone”, a anunțat ministerul, citat de Al Jazeera.
Un al șaptelea american mort în confruntările din Orientul Mijlociu
Un al şaptelea membru al armatei americane a murit din cauza rănilor suferite în timpul atacurilor iniţiale ale Iranului în Orientul Mijlociu, a anunţat Comandamentul Central al SUA, potrivit NBC News.
Militarul a fost grav rănit în timpul unui atac din 1 martie asupra trupelor americane din Arabia Saudită şi a decedat noaptea trecută.
Acest deces ridică la şapte numărul militarilor americani ucişi în acţiune în timpul operaţiunii Epic Fury.
CENTCOM a precizat că identitatea militarului nu va fi dezvăluită decât după 24 de ore de la înştiinţarea rudelor.
Șeful armatei israeliene cere „răbdare” și spune că războiul ar putea dura „mult mai mult”
Șeful armatei israeliene a avertizat că starea de urgență din țară ar putea dura „mult mai mult”, în contextul războiului care afectează Orientul Mijlociu.
„Israelul se află în stare de urgență de doi ani; trebuie să ne așteptăm ca aceasta să dureze mult mai mult – este nevoie de răbdare”, a declarat generalul-locotenent Eyal Zamir într-un videoclip difuzat de armata israeliană.
El a spus că Hezbollah „va continua să plătească un preț greu” pentru atacarea Israelului.
„Peste noapte, am acționat împotriva forțelor iraniene ale Forței Quds din Liban, în Beirut, și le-am lovit. Vă spun că nu există niciun loc sigur pentru armele răului iranian, nicăieri în Orientul Mijlociu, nici în Beirut, nici în altă parte”, a spus Zamir.
Doi soldați israelieni au fost uciși anterior în atacurile Hezbollah.
„Am fost ținta unor atacuri intense asupra comunităților din nord și a avut loc și un incident în timpul nopții”, a adăugat Zamir, referindu-se la moartea soldaților.
SUA și Israelul evaluează o eventuală operațiune terestră
Statele Unite şi Israelul examinează trimiterea unor trupe speciale într-o operaţiune terestră în Iran pentru a captura stocul de uraniu îmbogăţit al acestuia, misiune care să fie însă lansată numai după ce forţele armate iraniene vor fi suficient de mult slăbite de bombardamentele aflate în desfăşurare, scrie duminică publicaţia americană Axios, citată de agenţia EFE, preluată de Agerpres.
La mai mult de o săptămână de la începutul războiului declanşat de SUA şi Israel printr-o campanie susţinută de bombardamente împotriva Iranului, responsabili americani şi israelieni discută despre trimiterea într-o etapă ulterioară a forţelor speciale pentru a captura uraniul îmbogăţit iranian, afirmă patru surse anonime pe care această publicaţie susţine că le-a consultat.
O astfel de misiune ar fi însă extrem de complicată şi riscantă. Trupele speciale americane şi/sau israeliene ar trebui să pătrundă în infrastructura nucleară a Iranului, inclusiv în instalaţiile subterane. Prin urmare, lansarea unei operaţiuni de acest fel ar fi avută în vedere numai după ce forţele armate iraniene vor fi fost suficient de slăbite de atacurile aeriene care continuă în prezent, scrie Axios.
Obiectivul operaţiunii ar fi controlul asupra celor circa 450 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 60% pe care Iranul le deţine şi care, susţin oficialii citaţi, ar putea fi transformate în arme nucleare „în câteva săptămâni”. Relatarea nu menţionează cum s-ar proteja de riscurile de contaminare radioactivă militarii care ar participa la o astfel de misiune.
În pofida bombardamentelor şi uciderii ayatollahului Ali Khamenei, regimul iranian nu dă semne că i s-ar slăbi poziţia şi că un regim favorabil Washingtonului i-ar putea lua locul, obiectivul principal urmărit de fapt de preşedintele american Donald Trump, dincolo de neutralizarea programelor nuclear şi de rachete balistice ale Iranului.
Prin urmare, fără o intervenţie terestră, atacurile aeriene ar putea fi insuficiente pentru a conduce la o schimbare de putere la Teheran. O idee avansată de Trump, pentru a nu risca vieţile soldaţilor americani, este să incite grupările kurde să lanseze o astfel de ofensivă din Irak, deşi nu a exclus nici angajarea directă a trupelor americane.
