Fostul secretar general al Guvernului Ștefan-Radu Oprea susține că vicepremierul demis Oana Gheorghiu „crede că a descoperit documente, deși ele au fost mereu în Secretariatul General al Guvernului”. El afirmă că listarea la bursă poate fi benefică pentru companii, prin creșterea transparenței și a eficienței guvernanței, însă avertizează că „elefantul din încăpere este modalitatea propusă de domnia sa pentru listare: ABB – accelerated book building sau plasament privat accelerat”, și enumeră o serie de riscuri asociate acestei proceduri.
Acesta susține că problema nu este principiul listării, ci procedura aleasă.
„Doamna Oana Gheorghiu crede că a descoperit documente, deşi ele au fost mereu în Secretariatul General al Guvernului. I-am spus mereu că există memorie instituţională şi că trebuie plecat de la ce există deja. Listarea la bursă este benefică pentru companii pentru că aduce transparenţă şi guvernanţă mai eficientă. Însă elefantul din încăpere este modalitatea propusă de domnia sa pentru listare: ABB – accelerated book building sau plasament privat accelerat. Despre acest lucru doamna Gheorghiu nu vorbeşte, ocoleşte subiectul cu graţie”, a scris Ștefan Radu Oprea, miercuri pe Facebook.
Social-democratul a explicat și riscurile pe care le-ar presupune această metodă de vânzare accelerată de acțiuni.
„Preţul, în cazul aplicării ABB, se acordă cu discount semnificativ faţă de preţul curent pentru a stimula interesul investitorilor, ceea ce induce un semnal negativ pentru piaţă; Reacţia pieţei secundare: vânzarea rapidă a unui pachet mare sau anunţul unui ABB poate genera presiune pe vânzare, volatilitate şi pierdere de valoare de piaţă; Transparenţă redusă, prin plasamentele accelerate, este afectată încrederea investitorilor retail; Impactul pe free float şi pe lichiditate: în funcţie de cumpărători, se poate reduce numărul acţiunilor tranzacţionate liber şi se poate concentra şi mai mult pachetele în portofoliile deţinute de investitorii instituţionali; Conflict de interese/afectarea guvernanţei corporative: dacă acţiunile sunt vândute de acţionari majoritari (inclusiv statul), ABB poate fi percepută ca metodă ce favorizează anumite părţi, afectând protecţia acţionarilor minoritari”, a mai spus el.
El a sintetizat ulterior criticile într-o concluzie tranșantă.
„Dacă explicaţia a fost prea lungă vă spun simplu: prăduieşti acţiunile la companiile de stat superprofitabile pe bani puţini şi direct cui vrei tu. PSD nu este de acord cu aşa ceva”, a transmis social-democratul.
Reacția vine după ce Oana Gheorghiu a publicat un document care ar arăta că Sorin Grindeanu, în perioada în care era ministrul Transporturilor, a avizat listarea la bursă a unor companii de stat.
Editor : Ana Petrescu
