Oana Gheorghiu: Sorin Grindeanu a avizat listarea la bursă a unor companii de stat. Președintele PSD: „Un exercițiu de imaginație”

Moderator Florin Mihai
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a publicat miercuri un document în care apare semnătura lui Sorin Grindeanu, în calitate de ministru al Transporturilor, prin care a avizat anul trecut listarea la bursă a unor companii de stat, unul dintre motivele invocate de PSD pentru inițierea moțiunii de cenzură. În replică, Sorin Grindeanu declară pe Oana Gheorghiu că a interpretat greșit documentul și că propunerile prezentate au fost repsinse în final. El cataloghează acuzațiile drept un „exercițiu de imaginație”.

„Dovada minciunii domnului «Nu Ne Vindem Țara» Sorin Grindeanu. Ieri, în Parlament, domnul președinte PSD Sorin Grindeanu a dărâmat Guvernul pentru a opri listarea companiilor de stat. Însă anul trecut, domnul ministru PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu a avizat listarea la bursă a următoarelor companii de stat:

  • TAROM
  • Compania Națională Aeroporturi București
  • Compania Națională Administrația Porturilor Martime S.A.
  • Societatea Carpatica Feroviar România S.A.
  • Compania Națională Aeroportul International Timișoara Traian Vuia

În același document sunt propuse și: CEC Bank, Poșta Română, Loteria Română, Imprimeria Națională, Eximbank, Romarm, Cuprumin, Societatea Națională a Sării Salrom, ROMGAZ S.A., OIL Terminal S.A., Complexul Energetic Oltenia, ELCEN, CNAIR, Uzina Termoelectrică Midia, SN a Apelor Minerale”, a scris Oana Gheorghiu miercuri într-un mesaj pe Facebook, publicând și documentele care poartă semnătura lui „Sorin Mihai Grindeanu, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii”.

Tema memorandumului semnat este „Identificarea întreprinderilor publice din domeniile energie și al transporturilor care ar putea face obiectul listării pe o piață reglementată, potrivit Jalonului 443 din cadrul PNRR”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Oana Gheorghiu a mai precizat în postarea ei că a verificat proveniența documentului și este original.

„Am primit acest document astăzi. Evident, am verificat autenticitatea sa și am primit confirmarea că documentul este original. Documentul cuprinde lista de companii, argumentație, calendar, plan de acțiune. Toate aceste elemente, avizate de domnul Sorin Grindeanu. (…)

Așadar, domnul Sorin Grindeanu l-a dat jos pe Ilie Bolojan pentru că acesta din urmă voia listarea companiilor de stat. Adică exact ceea ce domnul Sorin Grindeanu avizase el însuși anul trecut. Astăzi, domnul Sorin Grindeanu este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru”, a mai scris Oana Gheorghiu.

Grindeanu: „Un exercițiu de imaginație”

În replică, Sorin Grindeanu a transmis că Oana Gheorghiu a interpretat documentul scoțându-l din context și că propunerile prezentate au fost respinse.

Tot el arată că propunerea inițială a fost făcută de coleg de partid al premierului Ilie Bolojan.

„Doamna Gheorghiu confundă „propunere” cu „aprobare”. (…) Doamna Gheorghiu le prezintă ca propuneri aprobate. Asta nu este o interpretare diferită a faptelor. Este o inversare a lor!”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Liderul PSD califică acuzațiile aduse de Oana Gheorghiu ca un „exercițiu de imaginație”.

„Avizul meu privește documentul în ansamblu, inclusiv concluziile lui, adică inclusiv excluderea TAROM, CNAB și a celorlalte companii pe care doamna Gheorghiu le prezintă ca fiind „avizate de mine”. A spune că am avizat listarea TAROM pe baza unui document care explică de ce TAROM nu este propusă pentru listare este, ca să fiu blând, un exercițiu de imaginație”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În concluzie: Iei un document real, îl scoți din context, citezi lista pe care o respinge ca și cum ar fi lista pe care o aprobă, ignori concluziile, ignori cronologia, adaugi steaguri roșii în Facebook și aștepți reacțiile”, a răspuns Sorin Grindeanu.

Editor : B.P.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *